Spui despre partenerul tău că este un om bun? Cum această trăsătură ar putea la un moment dat să devină o problemă

Oricine și-ar dori o relație de cuplu cu un om bun, dar fără maturitate emoțională această trăsătură poate fi percepută distorsionat.

De ce este un om bun varianta ideală de partener de cuplu? Pentru că știi că te poți baza pe el, că va fi acolo la nevoie, că nu este guvernat de egoism și propriul său interes. Că se uită la ce are el nevoie, dar și la ce are nevoie celălalt, la maniera în care comportamentul său ar putea răni sau nu. Un om bun nu se va răzbuna și nu va face rău intenționat.


Un om bun își respectă cuvântul și are valori morale puternice, pe care le respectă. Cu un om bun te simți în siguranță și văzut. Sigur că și omul bun greșește, nu este perfect și vine și el cu bagaje emoționale ca toți cei care nu au avut o viață ideală. Dar este dispus să lucreze la propria persoană, să își asume, să corecteze. Și chiar dacă aceste trăsături te fac să spui că ai tras lozul cel mare, la un moment dat pot apărea problemele.

Ceri să-ți facă pe plac


Știi că este un om bun care se gândește la tine și care vrea să fii fericită. Ca atare ceri mult, des, ceri nerealist. Ceri ca el să fie un soi de duh al lămpii care să îți împlinească toate dorințele. Iar dacă primești un refuz, ți se pun limite, asta să nască un imens vârtej emoțional și poate chiar comportamente punitive din partea ta la adresa lui.

Îl consideri slab

Și iată cum să fii bun nu mai este o calitate, ci trăsătura aceasta este interpretată ca fiind un defect. Dar nu este neapărat ceva ce a făcut partenerul, ci ceea ce ți-ai zis tu despre a fi bun, ce presupune această evaluare. Practic îl castrezi emoțional, nu îl mai vezi masculin, și atitudinea ta devine una arogantă, superioară, ba chiar umilitoare. Din păcate la un moment dat a ajuns la tine informația greșit despre cum este și cum se poartă un bărbat de calitate, cel pe care ar fi grozav să îl ai în viața ta.

Îl apreciezi, dar nu mai faci efort

Ai o mulțime de cuvinte de laudă la adresa partenerului tău, nici nu îți trece prin minte să închei relația, ți s-ar părea cel mai oribil lucru din lume ca el să se despartă de tine. Îl iubești, îl apreciezi, ești mulțumită, împlinită, fericită. Și în același timp destul de pasivă, căci omul bun a depus efort mult, încât tu te-ai relaxat prea mult legat de contribuția ta la menținerea și creșterea relației. Nevoile tale sunt împlinite, și e de-a dreptul șocant pentru tine să auzi că partenerul nu vede totul la fel de roz ca tine.


Imaginea perfecțiunii

Fiind atât de fascinată de atributul de om bun, uiți că e totuși om, nu e perfect și greșește. Iar aceste greșeli să fie mult amplificate din teamă și o rană a ta de neîncredere. Că poate nu e totuși cine spune sau crezi că este. Dar dacă vei compara ce îți arată realitatea cu ceea ce spune mintea ta, discrepanța este uriașă.

Citește și:
Trăsături pe care le are un bărbat dominator, interesat de control și nu de iubire

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle