Gesturile frumoase devin normale, care trebuie să vină de la sine, eforturile celuilalt par obligatorii, iar recunoștința rămâne doar o intenție vagă, niciodată exprimată cu adevărat. În timp, unul dintre parteneri începe să simtă că oferă mult și primește prea puțină validare emoțională în schimb. Problema nu este doar lipsa unor mulțumiri. Este senzația că nu mai este văzut.
Observi mai ales ce lipsește
Ai crescut într-o familie în care atenția era orientată spre greșeli, nu spre lucrurile bune. În relația de cuplu acest tipar continuă inconștient. Observi rapid ce nu face partenerul, ce uită, cum te dezamăgește, dar îți scapă lucrurile pe care le oferă zi de zi. Când mintea ta este antrenată să detecteze probleme, recunoștința începe să pară nenaturală sau chiar inutilă. Îți zici că așa ar trebui să fie, că nu este nevoie să verbalizezi aprecierea pentru lucruri considerate normale într-o relație. Doar că exact aceste lucruri normale sunt cele care susțin relația pe termen lung.
Confunzi recunoștința cu vulnerabilitatea
Să spui apreciez ce faci pentru mine creează disconfort emoțional. Recunoștința presupune să recunoști că ai nevoie de partener, că ai fost ajutată, sprijinită concret, susținută emoțional. Dacă independența a devenit pentru tine un mecanism de a face față, dar și unul de protecție în fața intimității, atunci aprecierea poate părea drept o pierdere a controlului. Uneori e mai ușor să critici, să ironizezi sau să minimizezi decât să recunoști sincer că partenerul contează mult pentru tine.
Dacă îl apreciezi, se va schimba dinamica
Dacă sunt prea afectuoasă cu copilul meu, atunci va deveni prea răsfățat și nu mă va mai asculta. Oare ai auzit asta la părinții tăi? La fel, acum există și teama că prea multă apreciere îl va face pe partener comod, arogant sau mai puțin implicat. Și ajungi să oferi validare cu măsură, aproape strategic, cu pipeta, de teamă să nu dai prea mult. Dar majoritatea oamenilor nu devin mai puțin implicați când se simt apreciați. Devin mai conectați, mai calzi, mai motivați emoțional să continue comportamentele care fac bine relației. Critica permanentă nu motivează pe termen lung, lipsa recunoașterii erodează lent apropierea emoțională.
Ești prea concentrată pe ce nu primești
Atunci când există frustrări acumulate, nevoi emoționale neîmplinite, apare o formă de rebeliune. De ce să ofer eu apreciere, dacă nu mă simt suficient apreciată? Și astfel, ambii parteneri ajung să aștepte ca celălalt să facă primul pas. Relația intră într-un schimb de frustrări și testări emoționale. Recunoștința nu înseamnă să ignori problemele reale din relație. Dar atunci când dispare complet, conflictul începe să ocupe tot spațiul dintre voi și să-l facă din ce în ce mai mare.
Iubirea nu ar trebui declarată
Simpla ta prezență în relație este suficientă dovadă de iubire și apreciere? Dacă sunt aici, e clar că îl iubesc? Dar oamenii au nevoie să audă și să simtă explicit aprecierea, nu doar să o deducă. Partenerul nu îți citește gândurile și intențiile bune. El vede comportamentele repetitive, reacțiile, aude tonul și ceea ce alegi să verbalizezi. Când aprecierea lipsește, chiar și un partener foarte sigur pe sine începe să se întrebe dacă mai este valorizat în relație.
Recunoștința nu este idealizare
A-l aprecia pe partener nu înseamnă să negi defectele, conflictele sau diferențele dintre voi. Înseamnă să nu lași nemulțumirile să devină singurul filtru sau singura lentilă prin care îl privești. O relație în care ambii parteneri se simt văzuți și apreciați are mai multă reziliență emoțională inclusiv în perioadele dificile. Pentru că oamenii tolerează mai greu oboseala, stresul și conflictele atunci când simt că tot ce fac trece complet neobservat sau e criticat.
Citește și:
Copilul tău îți seamănă foarte mult și asta te mulțumește? Ce probleme pot apărea în cuplu din această perspectivă
Foto: PR