De-a lungul timpului, atletele din Romania au scris istorie iar unele dintre ele si-au creat elementele proprii, care le poarta astazi numele si care sunt executate deseori in campionate.
1. Simona Amanar – AMANAR
In 2000 Simona Amanar a fost prima care a executat miscarea care astazi ii poarta numele. Saltul face parte din familia Yurchenko și conține saritura prin ronda flic cu intoarcere 900°, fiind pana in prezent una dintre cele mai grele miscari practicate de femei, cu un scor de 6,3 in dificultate. Simone Biles tocmai ce a castigat aurul olimpic pe echipe incluzand si o saritura Amanar in programul ei.
2. Diana Bulimar – BULIMAR
Gimnasta romanca și-a creat propria miscare personala in 2011. Exercitiul la sol a constat din saritura in sfoara laterala si o treime de pirueta in aer. Diana Bulimar este dubla campioana mondiala si a castigat bronzul in echipa Romaniei de la Jocurile Olimpice din 2012.
3. Nadia Comaneci – COMANECI SALTO
Nadia Comaneci, un geniu al gimnasticii romanesti, dar și mondiale, a fost prima gimnasta care a obtinut un 10 curat la Jocurile Olimpice de la Montreal din anul 1976. Nadia are miscarea proprie denumita dupa ea. Aceasta presupune o manevra la paralele, de pe bara inalta, elan inapoi si salt departat inainte cu reapucarea aceleiasi bare, apreciata cu un grad foarte inalt de dificultate.
4. Nadia Comaneci – COBORAREA COMANECI
Pe langa saltul consacrat, un alt exercitiu la paralele ii poarta numele Nadiei, si anume coborarea Comaneci, care include o saritura de pe bara inalta, sub balansare, cu intoarcere de 180° si salt grupat inapoi.
5. Cristina Elena Grigoras – GRIGORAS
Elena este dubla campioana olimpica si consacrata pentru miscarea care ii poarta numele, ce este executata acum de gimnastele din lumea intreaga. Exercitiul la barna este un salt inainte combinat cu o rasucire la 180 de grade.
6. Celestina Popa – POPA
Celestina Popa a castigat argintul pe echipe la Jocurile Olimpice din 1988. Popa are, de asemenea, si un element din gimnastica artistica ce ii poarta numele. Saritura Popa presupune o saritura in echer departat cu intoarcere de 360° si revenire pe ambele picioare.
7. Lavinia Milosovici – URCAREA MILOSOVICI
Considerata cea mai valoroasa gimnasta a anilor 1990, Milosovici detine 19 medalii mondiale si olimpice. La Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992 a luat nota 10 pentru finala de la sol. Exercitiul botezat dupa ea este Urcarea Milosovici, un salt grupat inapoi cu revenire in pozitia calare.
8. Daniela Silivas – SALT SILIVAS
Daniela este renumita pentru ca a castigat sase medalii la Olimpiada de la Seoul din 1988. Exercitiul care a ramas in istorie si ii poarta numele este saltul Silivas, un salt grupat dublu inapoi cu intoarcere de 720°.
9. Daniela Silivas – URCAREA SILIVAS
Daniela are si ea doua exercitii botezate Silivas. Executarea celui de-al doilea execritiu presupune o saritura pe ceafa cu intoarcere de 360° pe umeri din stand transversal.
10. Silvia Stroescu – SARITURA STROESCU
Silvia Stroescu este o gimnasta renumita, ce a castigat aurul atat in competitile europene si mondiale, cat si la cele olimpice. Exercitiul ei faimos consta dintr-un salt intins inainte cu doua rasuciri si jumatate. Astazi, gimnaste din toata lumea il practica la cele mai importante competitii.
Text: Stefana Macovei
Foto: Shutterstock