Gala Doctorului Digital 2026 și-a desemnat câștigătorii

Pe 11 martie, de la ora 19:30, la MINA Museum din București, a fost lansată o premieră în portofoliul de evenimente Ringier România: Gala Doctorului Digital 2026.

Gala Doctorului Digital 2026 a fost o seară dedicată medicilor care au înțeles că, în 2026, halatul alb poate avea și microfon, și cameră, și comunitate.


Trăim într-o perioadă în care informația despre sănătate circulă cu viteza unui scroll. Între mituri, sfaturi fără bază științifică și teorii virale, există medici care aleg să iasă din cabinet și să explice, să demonteze, să educe. Pe Facebook, Instagram, TikTok sau YouTube, ei construiesc comunități, răspund întrebărilor reale și aduc știința mai aproape de oameni. Gala Doctorului Digital i-a premiat pe acești profesioniști în rolul lor de comunicatori cu autoritate, nu pentru performanțele clinice, ci pentru conținutul educativ și informativ pe care îl creează în online.


Gala Doctorului Digital 2026. Câștigătorii primei ediții

Sănătate metabolică și managementul greutății

Câștigător: Dr. Amalia Arhire, medic primar endocrinolog și specialist în diabet, nutriție și boli metabolice. Activitatea sa se concentrează pe nutriția medicală, echilibrul hormonal și managementul obezității, având certificarea internațională de profesionist în obezitate, SCOPE.

Chirurgie bariatrică și metabolică

Câștigător: Dr. Ștefan Tucă, medic primar chirurgie generală, cu competență în chirurgia laparoscopică avansată. Are experiență în tratamentul modern și laparoscopic al herniilor abdominale, chirurgia vezicii biliare, chirurgia colorectală laparoscopică, chirurgia bariatrică. În prezent, își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului GRAL Medical / Oncofort din București.

Premiu special Libertatea – dr. Sandra Alexiu

Dr. Sandra Alexiu este medic de familie și una dintre vocile importante ale digitalizării în medicina de familie din România. A introdus rapid soluții digitale în activitatea cabinetului și a susținut dezvoltarea softurilor medicale. A fost implicată în inițiative de e-Health și debirocratizare și a coordonat proiecte de educație medicală online. Din 2020 susține informări și cursuri online pentru medici și pacienți și a lansat, împreună cu AMFB, platforma atelieremedicale.ro.


Dermatologie și medicină estetică

Câștigător: Dr. Monica Dima, medic specialist dermatolog, cu competențe în dermatologie generală și pediatrică, dermatoscopie, patologie unghială și chirurgie dermatologică, precum și în dermatologie corectivă non-chirurgicală. A absolvit UMF „Carol Davila' București și a efectuat rezidențiatul la Spitalul Universitar de Urgență „Elias'.

Stomatologie și sănătate orală

Câștigător: Dr. Ionuț Leahu, unul dintre cei mai cunoscuți medici stomatologi din România. A început, în 2010, cu un cabinet stomatologic închiriat în Popești-Leordeni, Ilfov, iar în timp a construit o rețea națională de clinici dentare. Medic stomatolog cu competență în implantologie orală și master în implantologie orală și parodontologie, este fondatorul celei mai extinse rețele de clinici stomatologice din România. Realizează conținut educativ pe toate platformele sociale și este o prezență constantă în emisiunile de sănătate.


Premiu special Libertatea – dr. Ion Bogdan Codorean

Dr. Ion Bogdan Codorean, unul dintre cei mai vizibili medici-comunicatori, este medic primar ortoped, specializat în traumatologie sportivă, doctor în Științe Medicale și unul dintre cei mai respectați chirurgi ortopezi din România. Este președinte al Comisiei Medicale a Federației Române de Fotbal și membru al Comisiei Medicale a Comitetului Olimpic Român. Dr. Ion Bogdan Codorean a inventat și brevetat, împreună cu o echipă de la Politehnica, două proteze de cot care au fost extrem de bine primite și premiate la saloanele de invenții din întreaga lume.


Obstetrică-ginecologie

Câștigător: Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu competențe extinse în infertilitate, laparoscopie, ecografie, histeroscopie și colposcopie. Peste 10.000 de copii au venit pe lume datorită implicării și experienței sale. În prezent, dr. Andreas Vythoulkas este Director al Clinicii Genesis Athens din București, Director Executiv al Asociației Române de Reproducere Umană și Membru al Societății Elene de Obstetrică și Ginecologie și al Federației de Medicină Fetală din Londra.


Premiu special Libertatea – dr. Anca Sultan

Dr. Anca Sultan este medic specialist obstetrică-ginecologie, cu expertiză în menopauză, terapii de substituție hormonală, estetică ginecologică, chirurgie minim invazivă, ultrasonografie și colposcopie. Recent, dr. Anca Sultan a participat, în calitate de consultant medical, la realizarea primului și singurului studiu sociologic despre premenopauză și menopauză din România, care evidențiază impactul acestei condiții medicale asupra a peste 5 milioane de femei.


Pediatrie

Câștigător: Prof. Dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru și profesor universitar, cunoscut publicului larg pentru inițiativele de comunicare medicală, prin care explică părinților probleme frecvente de sănătate ale copiilor și combate dezinformarea în domeniul medical. Dr. Mihai Craiu este apreciat pentru implicarea în popularizarea informațiilor medicale corecte, în special prin platforme online și proiecte educaționale dedicate părinților și îngrijitorilor de copii, de notorietate fiind „Cartea Sănătății Copilului Tău'. Este fondatorul Spitalului Virtual pentru Copii.


Cardiologie și prevenție cardiovasculară

Câștigător: Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, medic primar Medicină Internă și Cardiologie, fost președinte al Societății Române de Cardiologie. A activat timp de 38 de ani la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca' din București, dintre care 33 în Terapie Intensivă Cardiologică. În zona digitală a lansat și dezvoltat cu succes aplicația mobilă DAHNA, destinată calculului riscului cardiovascular și prevenției primare și secundare a bolilor cardiovasculare, utilizată de peste 40.000 de persoane.

Premiu special Libertatea – dr. Daciana Toma

Dr. Daciana Toma este medic primar Medicină de Familie în cadrul CMI și instructor formator în domeniul metodelor de cercetare în medicina de familie. Este vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) și autor al cursului „Comunicarea cu pacientul cu boli cronice', disponibil pe platforma formaremedicala.ro a SNMF.

Diabetologie și endocrinologie

Câștigător: Dr. Laura Ene, medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, trainer în cadrul Academiei de Nutriție „Sănătate, te iubesc', al cărei cofondator este. Fondatoarea ELA Clinic, prima clinică de nutriție terapeutică și psihonutriție din România, și coordonatoarea ExperMed, primul centru medical integrat pentru sănătate metabolică dedicat pacienților cu sindrom metabolic.

Gastroenterologie

Câștigător: Dr. Gabriela Șmira, medic primar Medicină Internă și Gastroenterologie, cu competențe în endoscopie digestivă diagnostică și ultrasonografie generală. A avut un rol important în echipa care a realizat, în premieră, într-un spital clinic privat din România, un transplant hepatic de la donator viu, intervenție complexă realizată pro bono pentru un pacient cu ciroză virală și hepatocarcinom.

Premiu special Libertatea – Conf. Univ. Dr. Gindrovel Dumitra

Dr. Gindrovel Dumitra practică medicina de familie din anul 2000 în localitatea Sadova, județul Dolj, fiind un exemplu de implicare în comunitate. Este formator în Medicina de Familie din 2012 și doctor în Științe Medicale al UMF Craiova din 2016. Este vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei și coordonator al Grupului de Vaccinologie. Din 2016 reprezintă Colegiul Medicilor Dolj în Consiliul Național al CMR, iar din 2017 este secretar al Comisiei de Medicină de Familie din cadrul Ministerului Sănătății. Este Sectratul general al Colegiului Medicilor România.

Oftalmologie

Câștigător: Dr. Andreea Ciubotaru, o personalitate în chirurgia oftalmologică românească. Este specializată în operații de cataractă, operații de strabism și intervenții oftalmologice în zona pleoapelor (ptoză, șalazion, excizie tumori oculare etc.). Este președinte al Societății Române de Oftalmopediatrie și Strabism și, din 2009 până în prezent, director medical și chirurg oftalmolog în cadrul Spitalului de Oftalmologie INFOSAN.

Premiu special Libertatea – Prof. Univ. dr. Dragoș Vinereanu

Dr. Dragoș Vinereanu este medic primar cardiolog și profesor universitar la UMF „Carol Davila' din București, cu o vastă experiență în ecocardiografie, cardiologie intervențională și diagnostic cardiovascular. Este șeful Secției Cardiologie II a Spitalului Universitar de Urgență București. De asemenea, este președintele Grupului de Lucru de Ateroscleroză al Societății Române de Cardiologie și președintele Comisiei de Cardiologie a Colegiului Medicilor din România.

Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă

Câștigător: Dr. Ina Petrescu, doctor în științe medicale și medic primar în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă. Are o experiență de 20 de ani în chirurgia plastică și 17 ani în chirurgia estetică. Activitatea sa include chirurgia reconstructivă a mâinii și feței, chirurgia oncologică a tumorilor pielii și părților moi, reconstrucția sânului după cancerul mamar, precum și chirurgia estetică a sânilor și remodelarea corpului după pierderi masive în greutate în urma intervențiilor bariatrice.

Medicină de familie

Câștigător: Dr. Răzvan Vintilescu, medic specialist în medicină de familie, cu competențe în ozonoterapie și ecografie generală. În prezent, aproape un milion de oameni îl urmăresc pe rețelele sociale, iar peste 4 milioane de români din întreaga lume urmăresc lunar materialele sale de educație medicală. A dezvoltat două formate editoriale distincte: „Pastila de Sănătate', o emisiune care explorează relația dintre inteligența artificială și corpul uman, și „Istorie și Curiozități Medicale', dedicată celor fascinați de dimensiunea culturală și istorică a medicinei.

ORL

Câștigător: Dr. Daniela Ionescu, medic primar ORL, antreprenor și fondatoarea Clinicilor ORL Dr. Daniela Ionescu. Este implicată activ în educația medicală și comunicarea despre sănătate, abordând teme legate de medicina modernă, leadership medical și provocările antreprenoriatului în sistemul privat. Prin proiectele sale online, oferă informații utile despre sănătate și despre realitățile construirii unui proiect medical cu impact.

Premiu special Libertatea – Dr. Rareș Nechifor

Dr. Rareș Nechifor, medic primar radiologie intervențională, cu peste 20 de ani de experiență, este unul dintre pionierii radiologiei intervenționale din România și membru fondator al Societății Române de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România (2009). De curând, a fondat primul spital virtual din România, platforma Medical Experts, care are deja 12.000 de pacienți în comunitate și peste 300 de medici.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle