Adela Popescu a început toamna în formă, cu un rol provocator în filmul 3 zile în septembrie regizat de Tudor Giurgiu. Actrița o joacă pe Loredana, cea mai bună prietenă a Biancăi, interpretată de Andreea Vasile. Loredana îi este alături acesteia într-un moment critic, în care descoperă, chiar înainte de nuntă, că logodnicul a înșelat-o. Infidelitatea acestuia o îndeamnă pe Bianca la o aventură prin Eforie Sud, filmată dintr-o singură dublă continuă.
Distribuția este completată de Emilia Popescu, Mirela Zeța, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Theodor Șoptelea și Daniel Achim. Filmul 3 zile în septembrie, distribuit de Transilvania Film, se vede deja în cinematografele din România.
Într-un interviu pentru ELLE România, Adela Popescu ne-a spus cum a fost să se implice într-un astfel de proiect cu totul și cu totul diferit și ofertant în același timp, despre lecțiile învățate în urma lucrului la 3 zile în septembrie și cum a îmbogățit-o profesional această experiență.
ELLE: În ultimii ani, publicul te-a văzut tot mai rar pe ecrane, aici referindu-mă la filme sau seriale. După Retreat Vama Veche, 3 zile în septembrie e următorul film în care joci. Cum se simte această revenire, după o lungă perioadă de lucrat la telenovele, seriale și în televiziune?
Adela Popescu: Foarte bine, tocmai pentru că acum pot să aleg altfel ritmul în care lucrez. Am avut ani în care filmam enorm, uneori nici nu mai știam în ce zi suntem, iar acum viața mea arată cu totul diferit. Am trei copii, îmi place foarte mult viața noastră de acasă și nu mai am disponibilitatea de a dispărea luni întregi într-un proiect.
Dar îmi place enorm să joc. Așa că proiecte de genul filmului 3 zile în septembrie (care tocmai a intrat în cinematografe!) sunt formula ideală pentru mine în momentul de față: intense, concentrate, suficient de provocatoare cât să-mi amintească de ce mi-a plăcut atât de mult meseria asta de la început.
ELLE: Cum a apărut oportunitatea de a juca în 3 zile în septembrie și ce anume te-a convins să accepți proiectul?
A.P.: Totul a început, foarte serios și profesionist, cu o intrare prin efracție la Electric Castle. Eu aveam brățară de VIP, numai că Tudor și Andreea Vasile aveau acces într-o zonă și mai VIP decât VIP-ul meu. Așa că, m-au ajutat să intru și eu, prin niște metode pe care cred că e mai bine să nu le detaliem. Nu ne cunoșteam foarte bine, dar în seara aceea am stat împreună, iar eu și Andreea am povestit mult. Ulterior am aflat că Tudor ne-a observat și că atunci i-a venit ideea că între noi există o chimie care ar putea funcționa într-un film.
Eu am plecat de acolo convinsă că singura consecință a serii va fi o amintire foarte frumoasă. Numai că, după o vreme, m-a sunat Tudor – habar n-aveam că are numărul meu – și mi-a propus direct rolul. Fără casting. Dar cu ideea ușor nebunească de a merge la mare și de a face un film într-o săptămână. Și am spus da aproape instantaneu.
Cred că și ideea lui Tudor de a mă alege pentru rol a fost la fel de spontană și surprinzătoare ca tot filmul care a ieșit de aici. Nimeni, dar chiar nimeni, nu s-ar fi gândit în seara aia ploioasă de la Electric Castle că, un an mai târziu, vom fi făcut împreună nebunia asta de film, că va ajunge să bucure atât de mulți oameni și că eu și Andreea vom deveni atât de apropiate. Iar acum colindăm țara împreună cu caravana și ne distrăm cel puțin la fel de tare ca în seara în care a început toată povestea.
ELLE: După ce ai citit scenariul prima dată, la ce te-ai gândit în raport cu personajul pe care urma să-l interpretezi?
A.P.: Că o cunosc. Nu neapărat pe ea în mod particular, ci tipologia. Este prietena care te iubește sincer, vrea să-ți fie bine, dar are și o părere foarte clară despre cum ar trebui să arate acel „bine.' Mi s-a părut foarte familiară. Și eu am fost în viața mea și omul care ascultă, dar, recunosc, și omul care dă sfaturi nesolicitate cu foarte multă convingere.
ELLE: Referitor la personaj, sunt curioasă să știu unde ai empatizat sau în ce momente s-a simțit aproape de tine ceea ce jucai?
A.P.: În grija pentru prietena ei. Acolo o înțeleg foarte bine. Când iubesc pe cineva sunt foarte prezentă și vreau să ajut, numai că uneori există o distanță destul de mică între „vreau să te ajut' și „știu eu ce e mai bine pentru tine.' Cred că aici m-am întâlnit cel mai tare cu ea. În intenția bună care nu produce întotdeauna rezultatul pe care îl aștepți.
ELLE: Cum vezi evoluția personajului tău de-a lungul filmului? Care sunt transformările cruciale prin care trece?
A.P.: Nu cred că ea are transformarea spectaculoasă a Biancăi. Și tocmai asta mi se pare interesant. Noi, cei din jurul ei, suntem lumea din care Bianca încearcă să iasă pentru o noapte. Suntem vocile care îi spun: stai puțin, hai să ne calmăm, hai să facem lucrurile „cum trebuie.' Într-un fel, personajul meu ajunge să înțeleagă că uneori cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru cineva apropiat este să nu-i mai spui ce să facă.
ELLE: Ce a rămas cu tine de la rolul tău, fie că e vorba de plan personal sau profesional?
A.P.: Profesional, mi-a rămas pofta. Asta cred că e cel mai important. Pofta de actorie, de platou, de genul ăsta de lucru foarte concentrat. Iar personal, mi-au rămas oamenii. Sună poate siropos, dar chiar așa e. Am intrat în proiect fără să cunosc foarte bine o mare parte din echipă și am ieșit din el cu niște oameni de care m-am atașat foarte tare. Cu Andreea Vasile, de exemplu, povestea începută aproape accidental la Electric Castle s-a transformat în ceva mult mai mult. Și mi se pare foarte frumos când un proiect continuă să existe în viața ta și după ce s-a terminat filmarea.
ELLE: Care au fost cele mai mari provocări de la acest rol sau film în sine?
A.P.: Categoric cadrul-secvență. Am filmat patru zile, câte o dublă pe zi, și odată ce începea, nu mai exista „lasă că reparăm.' Dacă cineva greșea după 50 de minute, problema devenea a tuturor. A fost un tip de concentrare pe care nu îl mai experimentasem. Trebuia să știi exact unde ești, când intri, ce faci, unde e camera, ce se întâmplă în același timp în alte locuri. Era o coregrafie foarte elaborată. Foarte solicitant, dar și foarte mișto.
ELLE: Ai vreo experiență amuzantă sau poate dramatică din timpul filmărilor pe care ai vrea să o împărtășești?
A.P.: Cred că cel mai amuzant era contrastul dintre ce se întâmpla în film și ce se întâmpla cu noi. În poveste se prăbușește o nuntă, oamenii sunt disperați, se ceartă, plâng, fug, iar noi, imediat ce se termina dubla, eram un grup de oameni foarte fericiți că am supraviețuit încă 65 de minute. Și pentru că repetaserăm atât de mult, ajunseserăm să știm nu doar replicile noastre, ci și traseele celorlalți. Eram un mic mecanism foarte bine uns și ușor isteric.
ELLE: Pentru că în film este vorba despre o nuntă, este ceva care te-a dus cu gândul la propria nuntă sau la o nuntă la care ai fost vreodată?
A.P.: Din fericire, nu la a mea. La noi n-a apărut nici o amantă care să oprească nunta, deci din punctul ăsta de vedere am stat foarte bine. Dar recunosc perfect lumea. Nunțile sunt extraordinare pentru că pun laolaltă familii, prieteni, foști, orgolii, emoții, alcool și foarte multe așteptări într-un singur loc. Dacă te gândești bine, e aproape suspect când nu se întâmplă nimic.
ELLE: Ce îți place cel mai mult la meseria de actriță?
A.P.: Îmi place foarte mult senzația de pe platou. Îmi place că, oricât de pregătită ai veni, se poate întâmpla ceva la o dublă la care nu te-ai gândit și exact aia să fie cea mai bună. o replică spusă puțin altfel, o reacție pe care n-ai repetat-o. Și cred că mi-a fost dor de asta fără să-mi dau seama cât de tare. Pentru că eu n-am renunțat niciodată la actorie cu gândul că gata, nu mai vreau să joc. Pur și simplu viața mea s-a umplut între timp cu foarte multe alte lucruri. Iar când mă întorc pe un platou și îmi place ce fac, am senzația aia foarte simplă: a, da, de asta îmi place mie meseria asta.
ELLE: Cum te pregătești de un rol? Ai vreun ritual pe care îl urmezi mereu?
A.P.: Nu am un ritual spectaculos. Nu aprind lumânări, nu ascult aceeași melodie înainte de fiecare dublă. Citesc mult, încerc să înțeleg ce vrea omul acela, vorbesc cu regizorul și repet.
ELLE: Care a fost întâlnirea profesională care te-a marcat cel mai mult până acum și de ce?
A.P.: Mi-e foarte greu să aleg un singur om, pentru că eu am început foarte devreme și am avut norocul să întâlnesc oameni foarte diferiți în etape diferite ale vieții mele. Cred că, mai degrabă decât o singură întâlnire, m-a format faptul că am lucrat enorm. Am început foarte tânără, am avut perioade în care filmam aproape zilnic și am crescut efectiv pe platou. Am învățat uitându-mă la oameni, greșind, repetând, furând meserie. A fost școala mea paralelă.
ELLE: Ai făcut până acum compromisuri în profesie? Iar dacă da, ai în minte câteva exemple?
A.P.: Depinde foarte mult ce numim compromis. Sunt lucruri la care, dacă mă uit acum în urmă, poate mă gândesc că aș fi ales altfel. Dar asta doar pentru că le privesc astăzi dintr-o altă perspectivă. Eu cred foarte tare că fiecare alegere are sens în contextul în care ai făcut-o, cu omul care erai atunci, cu ce știai și ce îți doreai în momentul respectiv. Așa că nu sunt genul care să-și renege deciziile după ani de zile.
Cred că, mai degrabă, am învățat odată cu timpul să aleg mai atent. Acum știu mult mai bine ce îmi place, ce mi se potrivește și, mai ales, pentru ce merită să-mi reorganizez viața. Pentru că astăzi o decizie profesională nu mă mai privește doar pe mine, ci vine la pachet cu toată logistica unei familii cu trei copii.
ELLE: Ce anume consideri că îți este de folos în viața reală din toată experiența acumulată până acum în actorie?
A.P.: Să citesc oamenii. Sau măcar să am impresia că îi citesc. Iubesc oamenii, sunt un om foarte extrovertit, asta e personalitatea mea. Actoria a venit pe baza asta naturală și a amplificat-o. Pentru că te obligă să fii atent la nuanțe: cum spune cineva ceva, nu doar ce spune, ce ascunde, unde ezită, ce face când nu vorbește. Cred că am devenit și mai atentă la oameni decât eram oricum și în copilărie.
ELLE: Din poziția ta de actriță, ce fel de roluri feminine sau povești cu femei crezi că lipsesc din cinematografia noastră? Ce ai vrea să vezi mai mult pe ecrane?
A.P.: Mi-ar plăcea să văd mai multe femei imperfecte. Femei care pot fi egoiste, amuzante, contradictorii, de exemplu, toate în același timp.
Cred că în viața reală suntem mult mai complicate decât rolurile în care suntem puse uneori. Și exact complicația asta mi se pare interesantă de jucat. Personajele care nu sunt nici într-un fel, nici în altul, ci câte puțin din toate – ca noi, de fapt. Și cred că personajul Andreei Vasile din 3 zile în septembrie e exact genul ăsta de femeie – foarte nefardată (metaforic vorbind – deși la un moment dat în film bineînțeles că îi și curge rimelul).
Citește și:
EXCLUSIV: Andreea Vasile, despre provocările filmului „3 zile în septembrie’ și rolul ei: „Mă interesează mai degrabă adevărul în meseria asta’
Foto: Cătălin Oprițescu