Poți avea perioade foarte solicitante, un job cu multe responsabilități sau un proiect care necesită câteva săptămâni de efort intens fără ca acest lucru să însemne că ești workaholică. Semnalul de alarmă apare când îți este greu să te oprești, te simți vinovată când iei o pauză. Îți verifici constant telefonul în caz că a mai apărut ceva, lucrezi și în weekend, te supraîncarci cu noi task-uri. Partenerul îți arată matematic că petreceți puțin timp împreună, iar de fiecare dată invoci că ai foarte multe pe cap, multe de rezolvat. Munca nu mai e doar o obligație, ci și o validare, dar și un refugiu. Este mai ușor să te concentrezi pe ce ai de făcut decât să stai cu o emoție dificilă, să porți o conversație vulnerabilă sau să te confrunți cu o problemă în cuplu. Uneori, a fi permanent ocupată îți oferă și senzația reconfortantă, dar aparentă, că ai control.
Calitatea prezenței…
… tale atunci când ești acasă este destul de slabă. Poți fi fizic lângă partener și, în același timp, să fii mental la serviciu. Luați cina împreună, dar răspunzi la mesaje. Vă uitați la un film, dar verifici notificările. Plecați undeva într-un weekend, dar ai laptopul cu tine în caz de urgență. Discuțiile sunt puține, la fel și activitățile în doi deoarece ești mult, mult prea obosită. Partenerul nu mai împarte viața cu tine, ci încearcă să își facă loc în ea. Nu este nevoie să fii absentă fizic pentru ca celălalt să se simtă neglijat. Poți fi prezentă în aceeași încăpere din casă, în aceeași vacanță, dar să fii indisponibilă emoțional.
Falsele motive
Vrei stabilitate financiară, o promovare, o casă mai bună, un anumit stil de viață sau pur și simplu îți place ceea ce faci. Ok, dar cât din ceea ce construiești pentru viitor mai este trăit în prezent? Dacă muncești atât de mult pentru a avea, cândva, mai mult timp pentru voi, acel cândva este împins permanent mai departe, iar relația poate ajunge să plătească prețul unui viitor ipotetic. Partenerul are nevoie de timp, atenție, disponibilitate și sentimentul că relația voastră este importantă acum.
Dinamici previzibile
Partenerul încetează să mai ceară. Dacă de fiecare dată când propune o ieșire, o conversație sau o vacanță primește acel nu am resurse acum, ajunge să nu mai inițieze. Conflictele se amână, nu se rezolvă. Intimitatea devine încă o sarcină. Când ești permanent obosită și cu mintea ocupată, apropierea fizică și emoțională devin o bifă, nu plăcere sau conectare. Partenerul și relația sunt ceva negociabil, în timp ce munca nu este. Iar cu cât partenerul cere mai mult timp, cu atât poți simți că îți invadează spațiul. Cu cât tu te retragi mai mult în muncă, cu atât el poate cere mai multă apropiere. Și apare un un cerc vicios din care nu câștigă nimeni.
E nevoie de un plan!
Stabilește o oră reală de încheiere a muncii, o limită concretă. Dacă uneori trebuie să o depășești, să fie excepția, nu regula. Altfel, ziua de muncă nu se termină niciodată cu adevărat. Creează perioade în care telefonul de serviciu dispare, anumite intervale în care nu răspunzi la e-mailuri și nu verifici grupurile de Teams sau Whatsapp de serviciu. Relația nu primește rămășițe de timp, dacă este importantă are nevoie de spațiu setat în calendar intenționat, ca la o întâlnire profesională. Nu e lipsit de romantism, ci o formă de protejare a timpului comun. Ce se întâmplă, ce simți atunci când nu muncești? Vinovăție? Neliniște? Plictiseală? Senzația că pierzi timpul? Teama că rămâi în urmă? Atunci ar fi indicat să-ți explorezi relația cu performanța, controlul, propria valoare, teama de sărăcie, dependențele. Spune-i partenerului ce schimbi, nu doar că vei avea mai mult timp la un moment dat. În loc de promisiuni generale, fă schimbări concrete, vizibile, nu doar declarate.
Citește și:
Până acum ai fost prea blândă și în noua relație vrei să schimbi asta? Cum greșești
Foto: PR