Actori care au fost lăudați pentru interpretările lor în roluri secundare

Iată câțiva actori care au întrecut așteptările tuturor cu rolurile secundare pe care le-au jucat.

Starurile de mai jos s-au diferențiat de restul persoanelor din distribuție și au primit recunoașterea industriei și aprecierea publicului pentru prestațiile lor din roluri secundare. 


1. Olympia Dukakis

Moonstruck este o comedie romantică din 1987 cu Nicolas Cage și Cher în rolurile principale. Cei doi au avut o chimie fantastică pe ecrane, însă actrița Olympia Dukakis, cea care a jucat-o pe Rose Castorini, a reușit să se facă remarcată mai mult prin prisma unui farmec personal foarte degajat, fără să fie forțat, și unui umor peste care nu poți trece cu indiferență. 

2. Melissa McCarthy

Filmul Bridesmaids le-a avut în distribuție pe Kristen Wiig, Maya Rudolph și Rose Byrne. Pe lângă ele, a mai jucat și Melissa McCarthy. Ea a interpretat-o pe Megan, într-o prestație secundară de excepție și foarte amuzantă. Datorită performanței foarte bune, a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar. 


3. Robert De Niro

În filmul Mean Streets regizat de Martin Scorsese au jucat Harvey Keitel, Amy Robinson, David Proval și Richard Romanus. Unul dintre primele roluri din cariera actorului Robert De Niro a fost chiar în cadrul acestui film, unde l-a interpretat pe Johnny Boy. Prestația a venit cu multe provocări, având în vedere și subiectul, și anume lumea mafioților din New York. 

4. Setsuko Hara

În Tokyo Story, filmul lui Yasujiro Ozu, este vorba despre un cuplu vârstnic care merge într-o vizită în oraș la familiile copiilor lor. Pelicula arată mai mult felurile în care se schimbă dinamica dintre părinți și copii odată cu viața de adult și cu transformările care au loc în societate. Setsuko Hara a jucat-o pe Noriko Hirayama, nora cuplului, care a oferit o prestație sensibilă și înduioșătoare. 

5. Javier Bardem

No Country for Old Men este o dramă western regizată de Ethan și Joel Coen. Actorul Javier Bardem a avut un rol secundar în film și l-a jucat pe răufăcătorul Anton Chigurh. Cu toate că nu a spus foarte multe replici, latura înfiorătoare a personajului său a fost foarte bine evidențiată. 


6. Heath Ledger

Rolul de Joker în The Dark Knight a fost unul dintre cele mai remarcabile din cariera regretatului Heath Ledger. Pregătirile făcute de el pentru interpretarea acestui personaj impresionant au fost ieșite din comun, cum ar fi că a stat într-o cameră de hotel în Londra timp de o lună și a încercat mai multe voci. Actorul a câștigat un Oscar pentru prestația sa, după ce a murit.

7. Anthony Hopkins

Anthony Hopkins este unul dintre actorii emblematici din cinematografia internațională și cu o mulțime de roluri lăudate la activ. Actorul a intrat în pielea lui Hannibal Lecter în filmul The Silence of the Lambs regizat de Jonathan Demme, un personaj iconic, înfricoșător, dar și fascinant în același timp, care stârnește discuții și în ziua de astăzi. Prestația desăvârșită i-a adus un premiu Oscar.


8. Denzel Washington

Paul Mescal, în rolul lui Lucius, fiul lui Maximus Decimus Meridius, nu este singurul care a fost remarcabil în filmul Gladiator II regizat de Ridley Scott. Pe lângă el, Denzel Washington, cel care l-a interpretat pe Macrinus, a reușit să facă balansul între o prestație dramatică și plină de forță interioară. 

9. Christoph Waltz

Filmul Inglourious Basterds scris și regizat de Quentin Tarantino a inclus o distribuție formată din Diane Kruger, Mélanie Laurent, Michael Fassbender și Brad Pitt. În această dramă despre al Doilea Război Mondial, Christoph Waltz l-a interpretat pe colonelul nazist Hans Landa. Deși a fost un personaj secundar, a avut o performanță plină de forță pe ecrane. 


10. Robin Williams

Robin Williams a interpretat rolul unui terapeut în Good Will Hunting, film care a fost scris de Ben Affleck și Matt Damon și regizat de Gus Van Sant. Actorul a folosit cu mai multe ocazii improvizația în diverse pelicule în care a jucat. În cazul Good Will Hunting, Robin Williams a inventat un discurs despre soția personajului său care s-a dovedit a fi destul de amuzant și i-a făcut să râdă până și pe colegii lui de platou. 

Citește și:
Filme de neratat în luna iulie 2025 în cinematografe

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle