10 seriale pe care publicul le-a detestat, dar tot le-a urmărit până la final

Serialele de mai jos, care cu siguranță nu îți sunt deloc necunoscute, au reușit să împartă publicul și să stârnească discuții nuanțate.

Sunt unele seriale, așa cum sunt și cele de mai jos, care din prima clipă îți displac complet, dar, totuși, continui să le urmărești din curiozitate și pentru a vedea dacă reușesc să se surprindă plăcut până la final. 


1. And Just Like That…

Pentru fanii Sex and the City, a fost o bucurie să afle că va exista o continuare. And Just Like That… a avut trei sezoane, care pentru unii au fost plictisitoare, cu personaje construite forțat și întâmplări nefirești. Cele trei protagoniste, jucatele de emblematicele Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon și Kristin Davis, au părut mai degrabă caricaturizate clișeistic și nu au mai amintit deloc de farmecul serialului Sex and the City. Până și ținutele personajelor au fost motiv de glume. Dar, până la urmă, publicul l-a urmărit de dragul nostalgiei și al felului în care protagonistele privesc dragostea, cariera, prietenia și sexul la maturitate. 


2. American Horror Story

American Horror Story este o serie antologică horror creată de Ryan Murphy, Brad Falchuk și Halley Feiffer și urmărește o serie de personaje cu adevărat interesante. În fiecare sezon vei putea observa povești noi inspirate din viața reală. Serialul este cu atât mai terifiant și șocant pentru că încă din primul sezon, unele dintre crime au ca sursă de inspirație masacrul din 1966. A inclus o mulțime de apariții memorabile, de la Cara Delevingne, Kim Kardashian și până la Lady Gaga. Pentru unele voci critice, unele narațiuni nu par duse până la final și s-a risipit din entuziasmul inițial. 

3. Riverdale

Riverdale este un serial dramatic care îmbină cu succes misterul din Twin Peaks, dar și drama din Gossip Girl. Cu toate că acțiunea se petrece într-un oraș mic, este greu să urmărești tot ceea ce se întâmplă între Archie, Jughead, Betty și Veronica. Povestea pornește de la niște prieteni care vor să afle adevărul despre o crimă din orașul natal. Pentru unii, acțiunea s-a pierdut pe parcursul celor șapte sezoane și a devenit mult mai lentă.


4. Emily in Paris

Emily in Paris este unul dintre cele mai discutate seriale. Dacă unii au considerat intriga ca fiind ridicolă, superficială și mult prea siropoasă, alții au fost de părere că, de fapt, fiecare personaj este fermecător în felul său. Iar în cazul în care nu te preocupă neapărat ținutele colorate și combinațiile îndrăznețe ale protagonistei, Emily, jucate de Lily Collins, măcar să urmărești serialul pentru alegerile ei amoroase care pot fi discutate multă vreme. 


5. Greys Anatomy

Greys Anatomy este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute, apreciate, dar și longevive drame medicale. În fiecare sezon, publicul nu a știut la ce anume să se aștepte și a fost luat prin surprindere de dispariția unor personaje îndrăgite. În timp ce unii au ales să urmărească în continuare de dragul de a vedea cum se va mai desfășura firul narativ, alții au considerat că nu mai are deloc farmec și că devine repetitiv. Cert este că poveștile spumoase de dragoste și neașteptate care se înfiripă au atras mulți privitori, precum și cazurile medicale. 


6. The Idol

The Idol este unul dintre cele mai controversate seriale din 2023. Creat de Sam Levinson, cunoscut pentru Euphoria, Reza Fahim și The Weeknd, cel care are și rolul principal, serialul format din cinci episoade își propunea să ne arate latura foarte sumbră și exploatatoare a industriei muzicale. Lily-Rose Depp a interpretat-o pe Jocelyn, o vedetă pop în plină ascensiune care se implică într-o relație amoroasă toxică cu Tedros, proprietar de club de noapte și lider de cult. În principal, această dramă a fost greu de urmărit din cauza scenelor dezgustătoare și a secvențelor tulburătoare care implică violență și agresiune sexuală. A fost urmărit până la final pentru a se observa cât de josnic poate ajunge. Pe lângă asta, în 2023, Rolling Stone a publicat o investigație în care membrii producției denunțau mediul toxic de pe platourile de filmare. 


7. Girls

Serialul Girls, scris și regizat de Lena Dunham, a fost un fenomen real la momentul lansării sale. În 2012, era o gură de aer proaspăt să se vorbească pe ecrane, atât de direct, despre problemele femeilor (fie ele și din New York), despre prietenia feminină, sexualitate, sănătate mintală și să răstoarne standarde nerealiste de frumusețe. Ce a ajutat a fost faptul că expunea o viziune realistă, iar femeile care au urmărit serialul s-au putut identifica și empatiza, la un momentat dat, cu una dintre situațiile cu care trecea una din cele patru protagoniste. Însă sunt suficiente dovezi care arată că prietenele din serial sunt toxice, nu se suportă și că astăzi temele din Girls ar fi spuse sub o complet altă formă. 


8. Invasion

Invasion ne poartă printr-un univers științifico-fantastic, în care o invazie extraterestră amenință umanitatea. La prima vedere, pare o poveste care să te țină captiv ceva vreme în fața ecranului, motiv pentru care a fost și urmărit. Dar, pe de altă parte, a fost criticat pentru că nu aduce o perspectivă nouă asupra unei teme care a tot fost abordată în multiple feluri.

9. The Walking Dead

Serialul The Walking Dead, difuzat din 2010 și până în 2022, este bazat pe seria de benzi desenate cu același nume, și urmărește povestea unor supraviețuitori care luptă pentru viața lor în mijlocul unei apocalipse zombie. De la un punct încolo, conform privitorilor serialului, acesta și-a pierdut farmecul și nu a mai devenit la fel de captivant și intrigant. Dar, pe de altă parte, mulți au vrut să vadă cum se sfârșește, deși au fost dezamăgiți de dispariția unor personaje. 


10. Dawsons Creek

Katie Holmes, Joshua Jackson, Michelle Williams, James Van Der Beek și Oliver Hudson sunt câteva dintre numele din distribuția serialului Dawsons Creek. Cele șase sezoane au abordat subiecte precum prietenia, adolescența și maturizarea, toate pe fundalul schimbărilor majore prin care trec protagoniștii în diferite etape ale vieții. Dacă pentru unii spectatori a fost o plăcere de urmărit, grație răsturnărilor de situație, alții au criticat aspecte precum firul narativ și dialogul nu tocmai inspirate. 

Citește și:
Cele mai bune 12 filme de suspans din toate timpurile, pe care trebuie să le vezi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle