Pentru o mare parte din istoria modernă, pantalonii au fost considerați exclusiv o piesă masculină. În Europa și Statele Unite ale secolelor 18 și 19, îmbrăcămintea era strict reglementată de norme sociale și, în unele cazuri, chiar de lege. Femeile erau așteptate să poarte fuste și rochii, nu doar din motive estetice, ci ca semn al rolului lor în societate.
Primele încercări de a introduce pantalonii în garderoba feminină apar la mijlocul secolului al 19-lea, odată cu mișcările pentru drepturile femeilor din America. Așa-numiții bloomers, adică pantaloni largi purtați sub fuste mai scurte, au fost promovați ca o soluție practică, dar au fost rapid ironizați și respinși de opinia publică. Chiar și așa, ideea că femeile ar putea purta pantaloni fusese deja lansată.
O schimbare vizibilă are loc în primele decenii ale secolului 20, în afara podiumului. În timpul Primului Război Mondial, femeile intră masiv în fabrici, transporturi și birouri, iar pantalonii devin o necesitate funcțională. După război, această piesă începe să fie asociată nu doar cu munca, ci și cu modernitatea.
Un rol esențial în normalizarea pantalonilor îl au figurile publice. Marlene Dietrich apare frecvent în pantaloni, costume masculine și fracuri, atât pe ecran, cât și în viața personală. „Mă îmbrac pentru imagine. Nu pentru mine, nu pentru public, nu pentru modă, nu pentru bărbați', declara Dietrich, o poziție care a transformat pantalonii într-un simbol al independenței personale.
În modă, momentul-cheie este legat de Coco Chanel, care introduce pantalonii ca piesă de zi, inspirată de vestimentația masculină și de nevoia de libertate de mișcare. Chanel nu i-a tratat ca pe un manifest politic, ci ca pe o soluție logică. „Luxul trebuie să fie confortabil, altfel nu este lux', spunea ea, iar pantalonii au devenit expresia acestei filozofii.
În anii 30 și 40, designeri precum Elsa Schiaparelli experimentează cu forme noi, iar pantalonii apar tot mai des în garderoba de zi. Al Doilea Război Mondial accelerează din nou adoptarea lor, din motive practice, însă perioada postbelică readuce temporar idealurile clasice de feminitate.
Momentul definitiv vine în 1966, când Yves Saint Laurent lansează Le Smoking, costumul cu pantaloni pentru femei. Piesa legitimează pantalonii nu doar ca opțiune acceptabilă, ci ca simbol al puterii și al eleganței. „Moda trece, stilul rămâne', spunea Saint Laurent, iar pantalonii au devenit una dintre cele mai durabile expresii ale acestui stil.
În deceniile următoare, pantalonii reflectă constant schimbările sociale. Giorgio Armani redefinește costumul feminin în anii 80, cu croieli fluide și autoritate discretă, în timp ce designerii contemporani explorează siluete libere, non-gendered, adaptate stilului de viață actual.
Astăzi, pantalonii pentru femei nu mai sunt o declarație, ci o certitudine. Ei pot fi eleganți sau casual, formali sau relaxați, dar nu mai sunt puși sub semnul întrebării. Istoria lor spune povestea unei piese care a trecut de la interdicție la normalitate și, odată cu ea, povestea unei libertăți câștigate pas cu pas.
Citește și: A murit Valentino Garavani, unul dintre ultimii mari couturieri ai secolului 20
Foto: Profimedia