Există tendințe care apar peste noapte și tendințe care par să revină dintr-o memorie colectivă a modei. Pantalonii bufanți fac parte din cea de-a doua categorie, iar succesul lor actual se explică tocmai prin echilibrul dintre impact vizual și ușurința cu care pot fi integrați în ținutele de zi cu zi.
Sezonul acesta, designerii lasă deoparte liniile stricte și explorează volume mai generoase. La Balmain, Zimmermann, Francesco Murano, Uma Wang și Giorgio Armani, pantalonul clasic capătă o nouă formă, definită de fluiditate, mișcare și proporții neașteptate.
Deși par extrem de actuali, originile lor pot fi urmărite până la Paul Poiret. La începutul secolului trecut, creatorul francez a fost unul dintre primii designeri care au contestat convențiile vestimentare ale epocii, inspirându-se din Orient, din costumele tradiționale și din ideea unei siluete eliberate de constrângeri. Celebrii săi „harem pants' au provocat controverse, dar au schimbat pentru totdeauna felul în care moda privește volumul și mișcarea.
Poate tocmai de aceea această siluetă revine astăzi atât de firesc. Într-un moment în care moda caută din nou confort, fluiditate și individualitate, pantalonii bufanți oferă o alternativă interesantă pentru uniforma formată din jeanși drepți și tailoring minimalist.
Există și o dimensiune estetică imposibil de ignorat. Nuanțele de nisip, ivoire, caramel sau brun închis, materialele ușoare și volumele ample trimit inevitabil la ideea de călătorie, de peisaje aride și de garderobă construită pentru mișcare. Nu întâmplător multe dintre cele mai reușite interpretări ale momentului au un aer discret safari sau desertic.
Cheia este echilibrul. O cămașă masculină, un top simplu, un sacou structurat sau o pereche de sandale minimaliste sunt suficiente pentru a tempera volumul. Purtat astfel, pantalonul bufant nu mai pare o piesă excentrică, ci una dintre cele mai sofisticate propuneri ale sezonului.
Citește și: Tendințe modă: Too short!
Foto: Profimedia, Instagram