Ultraformer MPT
Ce este: Pentru Cristina Safta, medic dermatolog la clinicile Cronos Med, Ultraformer MPT este unul dintre cele mai eficiente tratamente ale anului. „În primul rând fiindcă are la bază cea mai performantă platformă HIFU (ultrasunete înalt focusate) pe care o avem în clinică, iar în al doilea rând datorită capacității sale de a livra energia cu o precizie superioară, ceea ce ajută la remodelarea profundă a rețelei de colagen și elastină. În plus, pentru că acționează în profunzime, procedura oferă un efect vizibil de lifting, conturează mai bine linia feței și îmbunătățește fermitatea pielii. Pe scurt, este o metodă eficientă de rejuvenare non-invazivă, cu rezultate rapide și fără perioadă de recuperare'.
Detalii: de la 1.500 lei / 40 de minute.
Unde: Cronos Med, www.cronosmed.ro.
Sculptra
Ce este: „Unul dintre cele mai apreciate tratamente ale anului 2025 rămâne biostimulatorul Sculptra, mai ales datorită felului în care îmbunătățește treptat calitatea pielii', spune Alexandra Crâșmaru, fondatoarea clinicii Illuma Clinique. „Prin stimularea producției naturale de colagen, Sculptra ajută la o textură mai uniformă, un tonus mai bun și o fermitate vizibilă, fără a modifica trăsăturile feței. Rezultatele sunt de lungă durată, întrucât procesul de regenerare continuă, iar efectele se pot menține chiar și doi–trei ani. Procedura este rapidă, bine tolerată și nu necesită timp de recuperare, fiind o opțiune ideală pentru cei care își doresc o rejuvenare discretă și naturală'.
Detalii: 3.250 lei / 45 de minute.
Unde: Illuma Aesthetic Clinique, www.illumaclinique.ro.
Ballancer Pro
Ce este: La categoria proceduri corporale, Mocanu Bianca Elena, specialistă în terapii estetice la Clinica Dr. Elena Martin, spune că Ballancer Pro este unul dintre cele mai căutate terapii ale momentului. Motivele? „Este un tratament profesional de presoterapie medicală ce stimulează circulația limfatică prin aplicarea de presiune externă, ajutând la deblocarea vaselor limfatice, la îmbunătățirea drenajului și la reducerea edemelor și retenției de apă. În plus, îmbunătățește oxigenarea țesuturilor, accelerează regenerarea, facilitează eliminarea acizilor grași liberi și reduce depozitele adipoase, ameliorând aspectul celulitei. Pe lângă toate aceste beneficii, reușește să stimuleze colagenul și elastina, să relaxeze musculatura tensionată și să reducă senzația de picioare grele'.
Detalii: 100 euro / 45-60 de minute.
Unde: Clinica Dr. Elena Martin, www.elenamartin.ro.
PicoWay Candela
Ce este: În ceea ce privește tratamentele dedicate melasmei, Oana Spânu, medic primar dermatovenerologie și fondatoare a clinicii Asterium HealthCare, mărturisește că PicoWay Candela este laserul său preferat din acest an. „Tratamentul melasmei este o provocare dermatologică, deoarece pigmentul (melanina) se află adesea în straturile profunde ale pielii, iar metodele convenționale pot duce la agravări sau recidive. Laserul PicoWay reprezintă o soluție avansată și sigură, deoarece emite impulsuri extrem de scurte, cu efect fotoacustic, care fragmentează țintit melanina. Este un tratament non-invaziv, cu timp minim de recuperare, tratează melasma fără inflamație sau hiperpigmentare postinflamatorie și, în același timp, stimulează neocolagenul, având efect antirid, de diminuare a porilor și fiind potrivit pentru toate fototipurile cutanate'.
Detalii: 1.500 lei / 20-30 de minute.
Unde: Asterium HealthCare, www.asteriumhealthcare.ro.
Ellansé
Ce este: Unul dintre produsele preferate ale dr. Lidia Zegrea, medic dermatolog la Elos Skin & Laser Center, este Ellansé, „un filler de ultimă generație și biostimulator de colagen, ideal pentru pacientele care își doresc rezultate vizibile, naturale și de durată. Principalul său beneficiu este acțiunea dublă: oferă volum imediat și stimulează regenerarea tisulară prin producția de colagen propriu. Ellansé este o alternativă sigură la acidul hialuronic, perfect compatibilă cu organismul și potrivită pentru corectarea ridurilor medii și profunde, refacerea volumetriei și îmbunătățirea fermității pielii, cu rezultate care pot dura până la doi ani'.
Detalii: 440 euro (per mililitru) / 60 de minute.
Unde: Elos Skin & Laser Center, www.elos.ro.
Citește și:
Ingrediente pentru îngrijirea pielii pe care nu trebuie să le folosești în același timp
Foto: Arhiva ELLE