Cum să-ți dai seama că un bărbat te place, în funcție de zodia lui

În mod evident, cu toții suntem diferiți și speciali, iar atunci când dezvoltăm o pasiune pentru o anumită persoană, astrologia ne spune că reacționăm într-un fel aparte, în funcție de zodie.

Cum să-ți dai seama că un bărbat te place, în funcție de zodia lui

Unele zodii nu-și pot ascunde interesul față de persoana pe care o plac, chiar și atunci când nu spun, de fapt, nimic, pentru că acțiunile lor vorbesc mai tare. Zodiile de foc, precum Berbecul sau Săgetătorul, nu găsesc deloc dificilă păstrarea unui asemenea secret. Ceea ce te va amuza, probabil, este faptul că fiecare zodie are anumite caracteristici care, până acum, probabil că nici nu le-ai observat. Iată la ce ar trebui să fii atentă atunci când vrei să afli dacă o persoană te place:

Berbec

Având în vedere că este una dintre cele mai încrezătoare zodii, Berbecul își va exprima direct sentimentele dacă are o pasiune pentru tine, deci vei afla cu siguranță dacă te place sau nu. Zodiile de foc preferă să facă primul pas, însă înainte de asta, se vor asigura că totul va merge așa cum și-au imaginat, și nu vor fi, sub nicio formă, respinse.

Taur

Taurul este o zodie de pământ, condusă de Venus, ceea ce înseamnă că are tendința de a rămâne pe loc. Dacă nu ar fi condus de Venus, planeta care reprezintă dragostea, romantismul și frumusețea, printre altele, Taurul nu ar fi avut parte de prea multă acțiune în această sferă. Din fericire, Taurii știu să iubească, iar atunci când simt că au găsit persoana potrivită, se vor asigura că se află acest lucru. O vor aborda cu o glumă pentru a sparge gheața, flirtând într-un mod subtil, deci trebuie să-i acorzi atenție pentru a observa aceste semne.

Gemeni

Având personalitate duală, nu-ți poți da seama prea ușor dacă Gemenii sunt sau nu interesați. Unul dintre Gemeni te va adora, în timp ce celălalt va fi rece, iar lucrurile pot deveni foarte confuze. Deși nu este chiar situația în care ți-ai dori să te afli, astrologii spun că ar putea fi, totuși, un lucru bun. Când Gemenii acționează în contradictoriu, înseamnă că se îndrăgostesc de tine. Având în vedere că este o zodie de aer, îi place foarte mult să comunice. Când se îndrăgostesc, vorbesc folosindu-și inclusiv limbajul corpului. 

Rac

Știi că un Rac te place dacă încearcă să aibă grijă de tine, să-ți ofere afecțiune prin gesturi mici, chiar și cadouri. Vor să se asigure că ești confortabil. Când un Rac place o persoană, va fi timidă în abordare. Chiar și atunci când faceți contact vizual, se înroșesc și își schimbă privirea. Însă, de îndată ce își dau seama că te-ar putea pierde, vor face o mișcare atât de evidentă, încât ar putea pune în umbră chiar și un Berbec.

Leu

Leul nu este deloc subtil, cu atât mai puțin când este vorba despre o persoană pe care o place. Potrivit astrologilor, va încerca să te uimească prin gesturi grandioase și îți va oferi toată atenția de care ai nevoie. Nu le este teamă să-și exprime afecțiunea în public. Leii sunt cunoscuți pentru dorința de a fi mereu în lumina reflectoarelor, așa că, odată ce vor face o pasiune pentru cineva, se vor strădui și mai tare să se asigure că sunt observați. Dacă decizi să ai o relație cu un Leu, va fi loial, afectuos și va aștepta să primească aceleași lucruri în schimb.

Fecioară

Fecioarele sunt foarte emoționate atunci când dezvoltă o pasiune pentru o persoană, de aceea vor fi ocupate să te studieze în detaliu. Acest lucru le va lua destul de mult timp. Știi că o Fecioară te place în momentul în care va începe să facă mici favoruri fără să te întrebe. Se va asigura că ești în regulă și va fi atentă să-ți facă pe plac. Rareori face primul pas, și deși nu are suficient curaj să te invite la o întâlnire, îți va propune să ieși cu un grup de prieteni pentru a avea șansa să fie aproape de tine.

Balanță

Balanțele sunt conduse de planeta Venus, deci nu este o surpriză faptul că dragostea este pentru Balanță un aspect de bază al vieții, precum mâncarea sau apa. Dacă te plac, nu vor ține acest lucru secret, ba chiar le vor spune celorlalți cât de minunată cred că ești. Nu sunt timide, așa că vor face primul pas și te vor invita la o întâlnire foarte romantică.

Scorpion

Scorpionii au tendința de a fi secretoși, păstrându-și dragostea aproape de sufletul lor. Dar atunci când se îndrăgostesc, vei afla acest lucru. Indiferent de ceea ce vei face în acel moment, vei simți privirea insistentă a Scorpionului, pe care nu o vei găsi ciudată, ci intrigantă. Vor iniția o conexiune, dar vor aștepta și din partea ta un semn pentru a-și da seama dacă sentimentul este reciproc. Sunt foarte loiali și pasionali.

Săgetător

Dintre toate zodiile, Săgetătorii prețuiesc libertatea cel mai mult. Sunt cunoscuți pentru natura lor mereu ocupată, și pentru că este dificil să-i oprești din activitățile lor, probabil că nici nu vei observa să te plac. Totul va fi clar în momentul în care te vor invita într-o călătorie. Săgetătorul nu poate ține un secret, pentru că stă în natura lor să fie sinceri. 

Capricorn

Capricornii sunt renumiți pentru disciplina de care dau dovadă și conștientizarea că lucrurile bune vin prin muncă. Până să-și propună să-și găsească un partener, se vor bucura de cariera pe care și-au construit-o. Acestea sunt vești foarte bune dacă ești în căutarea unui partener, pentru că sunt dispuși să investească în timpul lor pentru a clădi o relație puternică. Capricornii vor acționa încet, dar sigur.

Vărsător

Știi că un Vărsător te place în momentul în care te va include în lumea lui. Această zodie de aer are un cerc mare de prieteni, iar dacă va dori să aibă o relație cu tine, te va invita să petreci timp cu prietenii lui. De asemenea, ai putea observa mici schimbări în comportamentul lui, cum ar fi apariția unui zâmbet incontrolabil pe față, care îi va lumina chipul. 

Pești

Peștii se pricep să păstreze secrete, dar își poartă, de asemenea, sentimentele la vedere. Probabil nu-ți vei putea da seama imediat dacă un Pești te place sau se îndrăgostește de tine. Aceștia prețuiesc libertatea și timpul petrecut cu ei înșiși, însă după ce se îndrăgostesc, vei observa că vor să fie mereu în preajma ta. Este vorba despre micile sacrificii pe care le fac.

Citește și:
Zodii care se simt mult prea rănite pentru a iubi din nou

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din astrologie