Zahara și Maddox, copiii Angelinei Jolie, continuă procesul de eliminare a numelui Pitt din actele oficiale. Gestul făcut de cei doi

Zahara și Maddox, doi dintre copiii Angelinei Jolie și Brad Pitt, au făcut un nou pas în procesul de renunțare oficială la numele de familie al tatălui lor.

Documente obținute de Page Six arată că Zahara, în vârstă de 21 de ani, și-a publicat cererea de schimbare a numelui în publicația Los Angeles Daily Journal o dată pe săptămână, timp de patru săptămâni consecutive.


Potrivit actelor depuse la dosar, anunțul a fost publicat pe 16 iunie, 23 iunie, 30 iunie și 7 iulie. Totodată, acesta îi invită pe cei care se opun schimbării numelui să depună o contestație în scris înainte de audierea finală. Zahara are programată o înfățișare în instanță pe 28 septembrie, când un judecător va decide dacă aprobă solicitarea. Dacă nu vor exista obiecții, cererea poate fi admisă.

În ceea ce îl privește pe Maddox, documentele consultate de Page Six arată că și cererea sa a fost publicată în același loc, în datele de 10 iunie, 17 iunie, 24 iunie și 1 iulie. În statul California, publicarea unei astfel de cereri într-un ziar reprezintă una dintre etapele obligatorii pentru schimbarea legală a numelui.


Așa cum Page Six a relatat anterior, Zahara a solicitat oficial luna trecută ca numele ei să fie schimbat din Zahara Jolie-Pitt în Zahara Jolie. Tânăra a renunțat deja să folosească numele de familie al tatălui ei și la ceremonia de absolvire a Spelman College, din luna mai.

În momentul în care a urcat pe scenă pentru a-și primi diploma, a fost prezentată drept Zahara Marley Jolie.

Și Maddox a depus o cerere similară în luna mai, solicitând schimbarea numelui din Maddox Chivan Jolie-Pitt în Maddox Chivan Jolie, motivând decizia prin „motive personale'. De altfel, încă din februarie, el renunțase neoficial la numele tatălui său, folosind doar numele Jolie în genericul filmului „Couture', cel mai recent proiect cinematografic al mamei sale.


În 2021, Us Weekly scria că Maddox „nu folosește numele Pitt pe documentele care nu au caracter legal și preferă să utilizeze Jolie', precizând totodată că actrița din „Maleficent' „nu susține' decizia fiului său. Angelina Jolie și Brad Pitt au împreună șase copii: Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Knox și Vivienne.

În 2024, și mezina familiei, Vivienne, a părut să renunțe la numele tatălui ei în timp ce lucra alături de mama sa la adaptarea pentru Broadway a spectacolului „The Outsiders'. La acel moment, numele ei apărea în programul oficial al producției drept „Vivienne Jolie'. Primul dintre copii care a făcut oficial acest pas a fost însă Shiloh, care a eliminat legal numele Pitt chiar în ziua în care a împlinit 18 ani.


Potrivit Entertainment Tonight, adolescenta „și-a angajat propriul avocat și și-a plătit singură toate cheltuielile' pentru acest demers.

Conform informațiilor apărute în presă, toți cei șase copii s-ar fi distanțat de starul din „F1' după despărțirea acestuia de Angelina Jolie, în 2016.

Cu toate acestea, Page Six scria luna trecută că Pax păstrează în continuare o relație apropiată cu familia lui Brad Pitt. Totuși, o a doua sursă a declarat pentru publicație că, deși Pax este apropiat de rudele tatălui său, „nu mai are o relație foarte apropiată cu Brad'.


Citește și:
Modul copilăresc în care Meghan Markle se comporta în timpul întâlnirilor, pe care le considera „jignitoare’, cu reprezentanții Netflix

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people