Vivienne și Knox, gemenii de 16 ani ai actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, au fost surprinși recent în Los Angeles, într-o apariție care a atras imediat atenția, datorită asemănării izbitoare cu părinții lor faimoși.
Cuprins
Cuprins
Vivienne și Knox, asemănare leită cu părinții lor
Angelina Jolie, de 49 de ani și Brad Pitt, de 61 de ani, s-au despărțit oficial în 2019, după o relație de 14 ani și șase copii împreună. Săptămâna trecută, actorul din Seven a făcut o declarație neașteptată, spunând că nu consideră divorțul lor de opt ani „atât de important'.
Knox, tuns foarte scurt, amintește de Pitt în tinerețe și a fost văzut purtând un tricou alb și pantaloni sport gri, în timp ce mergea la cumpărături. Sora sa geamănă, Vivienne, a optat pentru un tricou alb și pantaloni în dungi, păstrând un look casual, dar coordonat cu fratele ei. Cei doi vor împlini 17 ani pe 12 iulie.
Gemenii sunt cei mai mici dintre copiii biologici ai fostului cuplu, alături de Shiloh, 19 ani. Frații lor mai mari, adoptați, sunt Maddox, 23 de ani, Pax, 21 și Zahara, 20.
Anul trecut, surse citate de Page Six afirmau că Brad Pitt simte lipsa copiilor și își dorește o relație mai apropiată cu aceștia, în special în timpul sărbătorilor sau aniversărilor. În mai 2024, s-a aflat că Vivienne a renunțat la numele „Pitt' în aparițiile publice, semnând simplu Vivienne Jolie în distribuția musicalului The Outsiders. Nu este clar dacă schimbarea este oficială sau doar artistică.
Brad Pitt, despre divorțul de Angelina Jolie
Această apariție are loc la scurt timp după ce Brad Pitt a vorbit deschis pentru prima dată despre procesul de divorț prelungit cu Angelina, într-un interviu pentru revista GQ, în contextul promovării noului său film cu tematică auto, F1.
„Nu, nu cred că a fost ceva atât de important', a spus Pitt despre finalul luptei legale cu Jolie. „A fost doar ceva ce a ajuns la un punct final. Legal.'
Pitt a recunoscut că viața lui amoroasă a fost mereu sub lumina reflectoarelor: „Se vorbește despre ea de 30 de ani, frate. Sau despre o formă a vieții mele personale, să spunem așa.'
În prezent, Brad Pitt trăiește în Los Angeles alături de iubita sa, Ines de Ramon, o femeie de afaceri în domeniul bijuteriilor, în vârstă de 32 de ani. Când a fost întrebat dacă apariția lor comună la British Grand Prix 2024 a fost o strategie de promovare pentru F1, actorul a râs și a negat categoric: „Nu, frate, nu e așa calculat. Dacă ai trăi așa… Doamne, cât de obositor ar fi? Viața evoluează. Relațiile evoluează.'
Despre faima care îl înconjoară, Pitt a comentat: „A fost mereu ceva enervant cu care a trebuit să mă confrunt. Un consum de timp, dacă îi permiți să fie așa ceva… Dar, în general, viața mea e destul de așezată. Mă simt protejat, înconjurat de prieteni, de cei dragi, de familie, de înțelegerea mea despre cine sunt… restul e doar o muscă care bâzâie pe lângă.'
Daily Mail a relatat recent că Pitt a revenit acasă în Los Angeles după o perioadă de filmări în Noua Zeelandă pentru thrillerul Heart Of The Beast. Atât el, cât și Ines de Ramon au fost văzuți separat în oraș, dar sursele apropriate spun că relația lor este solidă: „Sunt mai bine ca niciodată. Zvonurile despre despărțire sunt complet false', a precizat un apropiat.
Citește și:
Saoirse Ronan va deveni mamă pentru prima oară. Cum a fost surprinsă alături de soțul ei
Foto: Arhiva ELLE