Megan Fox, furioasă pe fostul său partener, Machine Gun Kelly, cu care așteaptă un copil: „Cum îndrăznește?”

Deși așteaptă un copil împreună, Megan Fox și Machine Gun Kelly nu mai formează un cuplu.

Potrivit DailyMail.com, Machine Gun Kelly i-ar fi cerut lui Megan Fox să fie prezent la nașterea copilului lor. Actrița din Transformers, în vârstă de 38 de ani, a fost foarte deranjată de cerința artistului, considerând că acesta nu „merită' să fie în sală, după ce ar fi descoperit că i-a fost infidel.


„Cum îndrăznește să îi ceară chiar asta lui Megan? O deranjează și mai mult acum că el crede că ar trebui să aibă dreptul să fie la naștere', a declarat o sursă pentru DailyMail.com.

„Nu există nicio îndoială în mintea lui Megan că el a fost infidel. Ea știe despre trecutul lui cu femeile. Acesta a fost motivul pentru care a început să verifice telefonul lui. Detestă faptul că ceea ce suspecta despre el este adevărat', a adăugat persoana din interior.

Sursa a mai menționat că Megan nu doar că nu are niciun plan de a-l lăsa pe MGK să fie prezent la naștere, dar nu intenționează nici să-i dea copilului numele de familie al acestuia.


„El nu merită să fie aproape de ea când naște', a spus sursa. „De fapt, nu are de gând să-i dea copilului numele de familie al lui, Baker.'

Potrivit unei surse apropiate, Fox a pus capăt relației cu Machine Gun Kelly după ce a descoperit că acesta comunica pe ascuns cu alte femei.

„Când au plecat într-o vacanță de Ziua Recunoștinței, ea a devenit suspicioasă și a decis să-i verifice telefonul', a declarat sursa pentru Page Six.

Actrița în vârstă de 38 de ani „a găsit mesaje care implicau alte femei și a hotărât că a terminat cu el', se arată în declarație. Machine Gun Kelly, al cărui nume real este Colson Baker, are 34 de ani. Actrița a avut mereu „probleme de încredere' în relația cu artistul, din cauza comportamentului său din trecut. Deși relația lor a fost marcată de suișuri și coborâșuri în ultimii ani, Megan Fox a fost dispusă să treacă peste toate acestea, conform aceleași surse.


„Megan dorea să-și reconstruiască încrederea în Colson și era încântată de ideea de a-și extinde familia împreună', a explicat sursa.

Cu toate acestea, după ce a descoperit mesajele compromițătoare, atitudinea ei s-a schimbat. „Megan este o femeie puternică și independentă și nu are nevoie de un bărbat în viața ei', a adăugat sursa.

Despărțirea a avut loc la doar două săptămâni după ce Megan Fox a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil, primul cu Machine Gun Kelly. Pe 11 noiembrie, Fox a postat o fotografie în care își mângâia burtica, fiind acoperită cu ulei, și a împărtășit și o imagine cu un test de sarcină pozitiv.


„Nimic nu se pierde cu adevărat. Bine ai revenit 👼🏼❤️', a scris ea în descrierea caruselului de imagini, etichetându-l și pe cântărețul piesei „Bloody Valentine.'

Actrița, în vârstă de 38 de ani, este deja mamă, ea și fostul său soț, Brian Austin Green, având trei copii împreună: Noah, de 11 ani, Bodhi, de 9 ani, și Journey, de 7 ani. În ceea ce-l privește pe Machine Gun Kelly, acesta are o fiică, Casie, în vârstă de 15 ani, din relația cu fosta sa iubită, Emma Cannon.


El și Fox au început să se întâlnească în 2020, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare pentru Midnight in the Switchgrass iar muzicianul a cerut-o în căsătorie doi ani mai târziu.

După cererea în căsătorie, MGK a lăsat să se înțeleagă că vedeta din New Girl suferise o pierdere de sarcină, dedicând spectacolul de la Billboard Music Awards „copilului lor nenăscut.' Ea a confirmat acest lucru în cartea sa de poezii, Pretty Boys Are Poisonous, publicată în noiembrie 2023.


Ulterior, vedeta din Transformers a declarat pentru WWD că avortul spontan a fost „dificil' de procesat.

„Această pierdere de sarcină a fost cu adevărat tragică pentru mine și mi-a lăsat multă durere și suferință.' Nu a fost prima ei pierdere, întrucât Fox a experimentat și o sarcină extrauterină în trecut.

Citește și:
Brad Pitt și Angelina Jolie, împreună pe marile ecrane? Ce părere are actorul despre o posibilă colaborare cu fosta sa soție

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people