Larisa Iordache, noi imagini speciale de la botezul fiicei sale, Amira Andreea: „Suntem binecuvântați să-i fim părinți”

Larisa Iordache a împărtășit cu fanii noi imagini de la botezul fiicei sale, Amira Andreea.

Larisa Iordache și soțul ei, Cristian Chiriță, au botezat-o pe fiica lor, Amira Andreea. Evenimentul a avut loc în aer liber, la un restaurant din orașul Bolintin-Vale, de lângă București, pe data de 8 iunie 2025, la un an de când fosta gimnastă și partenerul ei s-au căsătorit civil.


Larisa Iordache și Cristian Chiriță și-au botezat fetița

Pe Instagram, Larisa Iordache a împărtășit o serie de imagini de la botezul fiicei sale, Amira Andreea. Fosta gimnastă și soțul ei, Cristian Chiriță, au ales ca evenimentul să fie unul restrâns, având alături familia și prietenii apropiați. În ceea ce privește ținutele, Larisa Iordache și partenerul ei s-au îmbrăcat în roz, în timp ce invitații au respectat codul vestimentar de a purta alb.


„08.06.2025 
Cea mai frumoasă promisiune a iubirii noastre s-a împlinit într-un dar pur, care ne umple inimile de o fericire greu de cuprins în cuvinte. O minune delicată și luminoasă a pășit în viețile noastre, aducând cu ea sens, speranță și o iubire nemărginită. Ea este începutul unui nou capitol din povestea noastră de iubire – cel care ne-a transformat în părinți și ne-a învățat, încă din prima clipă, ce înseamnă cu adevărat miracolul vieții. Așteptarea a luat sfârșit, iar inima noastră bate acum în trei. 
Iar azi, draga noastră minune a primit și lumina credinței – de azi ești creștină, iubirea noastră Amira Andreea!', a scris Larisa Iordache pe Instagram. 

Larisa Iordache, noi imagini de la botezul fiicei sale

Larisa Iordache și-a încântat fanii cu noi imagini speciale de la botezul fiicei sale, Amira Andreea.

„Din iubirea noastră s-a născut cel mai frumos dar – ea.
O fetiță cu suflet curat, cu zâmbet de înger și cu puterea de a ne topi inimile dintr-o privire.
Cu ea, fiecare zi capătă un nou sens, fiecare clipă devine magie.
Suntem binecuvântați să-i fim părinți', a transmis Larisa Iordache.

Larisa Iordache și Cristian Chiriță, primele declarații despre botezul fiicei lor

Larisa Iordache și Cristian Chiriță au recunoscut că au avut emoții în ziua în care a avut loc botezul fiicei lor. Însă, cei doi au trecut repede peste și s-au bucurat de acest moment important din viața lor. 

„Am mai scăpat de emoții, acum ne-am mai relaxat, să zicem. Aveam emoții să nu plângă, să nu se simtă ea cumva foarte stresată de atâta lumea, dar a fost foarte frumos. A plâns puțin când a băgat-o în cristelniță, dar s-a liniștit. Cred că a plâns pentru că îi era somn. Așa este în fiecare zi, este cuminte, zâmbește. Plânge doar când îi este foame sau o doare burtica, în rest nu. În general doar când are un disconfort, e foarte cuminte și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru asta. Putem să fim și noi relaxați, să dormim bine, să fim apți în fiecare zi ca să o putem ține pe ea activă și să învețe chestii', au spus cei doi pentru Antena Stars, citați de spynews.ro.


Citește și:
Andreea Marin și Ștefan Bănică, imagini inedite împreună. Fiica lor, Violeta, a absolvit liceul

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people