Irina Fodor, primele declarații după ce s-a anunțat oficial că va prezenta America Express: „Am așa niște emoții”

Asia Express devine America Express, iar Drumul Aurului va ajunge în Mexic, Guatemala și Columbia.

Irina Fodor, primele declarații după ce s-a anunțat oficial că va prezenta America Express: "Am așa niște emoții"

Cel mai dur reality show din România ajunge în cel de-al cincilea sezon pe un alt continent. Asia Express se transformă în America Express. Drumul Aurului va duce 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri. După varianta italiană, Antena 1 este a doua televiziune din lume care pornește pe acest traseu.

Cel de-al cincilea sezon al show-ului va fi prezentat de Irina Fodor care, la fel ca până acum, va fi alături de concurenți pas cu pas, îi va coordona, le va oferi misiuni, dar și mult râvnitele imunități. Poveștile despre locurile spectaculoase în care se va desfășura toată această aventură vor fi aduse în continuare de Oase și Marius Damian.

Dragilor, atât am să vă spun: Mexic, Guatemala, Columbia!🎊🪅🎉
Asia Express devine America Express, iar anul acesta o să străbatem peste 7000 de kilometri, prin trei țări exotice, pline de culoare, care le vor oferi celor 9 echipe de concurenți aventura vieții lor, fără urmă de îndoială! ❤️
Am așa niște emoții, de nici nu pot să vă descriu, mai ales că au mai rămas doar câteva zile până la plecare și nici nu știu ce să fac mai întâi.😬 Drumul Aurului ne așteaptă să-i descoperim comorile!”, a declarat Irina Fodor prin intermediul unei postări pe contul ei de Instagram.

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

 

O postare distribuită de Irina Fodor (@irina_fodor)

„Mă pregătesc intens pentru plecarea în America Express, am început deja să îmi fac bagajul, să mai rezolv din sarcinile casei pe termen lung și am mers și la un curs de automachiaj, căci, la fel ca și anul trecut, în proiectul acesta mă machiez singură și trebuie să fiu foarte organizată și să îmi mearga mânuțele repede, pentru că, așa cum știți, cursa începe foooarte devreme”, a mai adăugat Irina Fodor.

Filmările pentru cel de-al cincilea sezon sezon America Express – Drumul Aurului vor începe luna aceasta. Telespectatorii și fanii reality-show-ului de la Antena 1 vor fi în permanență ținuți la curent cu ce se întâmplă acolo atât pe TV, cât și în online, pe a1.ro, în secțiunea Jurnal de Asia și pe conturile de socializare ale emisiunii.

Vedetele noului sezon pornesc pe urmele conquistadorilor și urmează să descopere culorile și condimentele din Mexic, să exploreze templele din Guatemala și să descifreze misterele din Columbia. Regulile sunt deja bine cunoscute: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei. Un element în plus al acestui sezon este apariția Jocker-ului, pentru care se va juca în primul episod al fiecărei etape. Câștigarea lui va aduce avantaje surpriză, care vor conta foarte mult în clasamentul final. Mutarea pe un alt continent vine cu schimbări majore de cultură și obiceiuri, pe care telespectatorii le vor descoperi odată cu cele 9 cupluri de vedete ce pleacă în această aventură.

Citește și:
Controversă la Eurovision 2022: Votul juriului din România a fost anulat, iar TVR cere explicații oficiale pentru situația creată

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people