Alexandra Ungureanu formează un cuplu alături de Adrian Gagea, care este un bucătar cunoscut. Cei doi își trăiesc povestea de iubire departe de ochii publicului, însă uneori mai fac excepții și apar împreună pe rețelele de socializare în cadre tandre.
Cuprins
Cuprins
Alexandra Ungureanu, despre relația cu Adrian Gagea
Recent, Alexandra Ungureanu a postat un video pe Instagram cu iubitul ei, Adrian Gagea. În acel clip, cei doi sunt surprinși în timp în mai multe cadre romantice, în care dansează împreună și se sărută. De altfel, artista a ținut să mărturisească că a fost cucerită de partenerul ei prin felul în care dansează, dar și prin simțul umorului.
„Reporter: Și cum te-a cucerit?'
Eu: Știe scheme de dans și mă face să râd.'
Cine este partenerul Alexandrei Ungureanu
Iubitul Alexandrei Ungureanu este Adrian Gagea, un bucătar originar din Toplița, acolo unde deține și o pensiune, pe care artista a promovat-o. Adrian Gagea a fost voleibalist, dar a renunțat la cariera sportivă și acum este un chef apreciat în Londra. El a apărut și la TV în anul 2016, la show-ul culinar „Chefi la cuțite', însă jurații nu au fost impresionați prea tare de prestația lui.
Alexandra Ungureanu și iubitul ei, Adrian Gagea, trăiesc o poveste de dragoste discretă. Artista a făcut de puține ori declarații despre relația din prezent. Cântăreața a dezvăluit că ea și iubitul ei s-au cunoscut pe rețelele de socializare, mai concret pe Instagram. În ceea ce privește profesia lui, vedeta a mai spus că el este Executive Chef peste un lanț de restaurante în Anglia.
La începutul lunii noiembrie a anului 2025, Alexandra Ungureanu și Adrian Gagea au apărut într-un video de pe Instagram publicat pe artistă. În acel clip, cei doi erau îmbrăcați în ținute elegante și se pregăteau să meargă la o nuntă.
Alexandra Ungureanu, despre posibilitatea de apărea la TV cu iubitul ei
În cadrul unui interviu, Alexandra Ungureanu a dezvăluit că își dorește să apară într-un show TV alături de partenerul ei, fiind vorba despre emisiunea Power Couple de la Antena 1. Artista consideră că ea și iubitul ei au o relație solidă.
„Adică sunt în punctul în care cred că nu e vorba numai de o expunere într-un anumit context, doar de dragul expunerii. Adică eu chiar cred că suntem un power couple în momentul ăsta. Chit că totuși e o relație la distanță și nu avem unul dintre cele mai normale stiluri de viață posibile. Dar cred că ne cunoaștem destul de bine și mi-ar plăcea foarte mult să facem echipă, pentru că am mare încredere în el. Un tip extrem de competitiv, un tip pe care te poți baza și cu care poți să treci prin multe greutăți cu zâmbetul pe buze ceea ce e cel mai important', a spus Alexandra Ungureanu pentru cancan.ro.
Foto: Instagram