De ce pui limite? Ca să îi arăți partenerului tău ce este ok sau nu pentru tine. Pentru a crea împreună noi reguli ale relației voastre. Pentru ca el să știe pe viitor ce este negociabil și ce nu, care este harta unde puteți naviga în siguranță și armonie împreună. Se poate ca o perspectivă atât de sănătoasă să fie integrată sau aplicată prost? Absolut!
Tratamentul tăcerii
Te-a supărat foarte tare, te-a dezamăgit, te-a rănit. I-ai explicat foarte clar cum și de ce partenerul a greșit, impactul asupra ta, apoi ca să subliniezi și mai clar impactul emoțional, ori ca el să înțeleagă și mai bine consecințele… nu îi mai vorbești zile întregi. Aceasta nu este o limită, ci este o pedeapsă sau o formă de manipulare. Mesajul este: dacă nu cedezi sau nu ești atent asta pățești acum și asta vei păți pe viitor. El poate răspunde tot cu o formă de pedeapsă, cu detașare emoțională, iar rezolvarea problemei nu își are locul în aceste schimburi de focuri mai mult sau mai puțin subtile, într-o bătălie de orgolii.
Rigiditatea
Vrei un anumit lucru și punct. Aceasta este dorința ta, aceasta este limita ta și așa trebuie să se desfășoare lucrurile. Doar că acest comportament nu e o limită, ci îndreptățire, ți se cuvine, poate chiar e egoism, o luptă clară pentru putere. Cine controlează pe cine, cine câștigă, cine este cel dominator și cine este cel submisiv. Ce lipsește? Negocierea unei căi bune pentru amândoi, nu doar pentru unul singur.
Individualismul
Acel sunt banii mei și fac ce vreau cu ei. Acel plec unde vreau și când vreau, nu îmi îngrădești tu mie libertatea. Mă exprim cum vreau, în general fac ce vreau, decid ce vreau, aleg ce vreau. Nu este despre echipă, despre cuplu și noțiunea de noi, de a te uita și la celălalt, a ține cont și de el. Ci este despre ce face persoana respectivă fără niciun fel de analiză a deciziei, care nu își dorește să se raporteze la altcineva în afară de propria persoană. Cumva un mix între confortul relației de cuplu și libertatea totală a singurătății. Dar cum e asta sănătos și eficient în cuplu? Un astfel de comportament nu reflectă o limită ce ține de spațiul personal, timp personal, independență, autonomie, siguranță ori protecție. Este pur și simplu evitarea conectării emoționale și a responsabilităților ce vin la pachet cu relația.
Retragerea fizică
Să fii luată în brațe doar când ai tu chef sau te simți vulnerabilă? Dar ce se întâmplă când partenerul este vulnerabil și are nevoie de un sărut, o îmbrățișare și o vorbă bună? Când se simte singur, neputincios, are o perioadă grea și îi face bine să te simtă aproape? O retragere fizică și o respingere a unor gesturi minime de tandrețe, deoarece ești stresată sau obosită de la serviciu și ai vrea să te așezi pe canapea la un serial, se traduc și în respingerea partenerului. Nu te transformi în psihologul de acasă sau într-o mămică cu care s-a căsătorit, ci doar să fii prezentă pentru el.
Citește și:
Indicii că tu și partenerul trebuie să luați mult mai în serios aspectul grijii de sine
Foto: PR