Tipare comportamentale care îți aduc de fiecare dată nefericire în cuplu

Există tipare comportamentale repetate de-a lungul anilor, care au impact negativ în cuplu, indiferent de partener.

Te-ai întrebat vreodată de ce, indiferent de partener sau de context, ajungi să simți iar și iar aceleași frustrări în relație, ori deznodământul să fie unul similar? Răspunsul nu ține doar de celălalt, deși este mult mai simplu să-i pasăm întreaga responsabilitate relațională. Ci ține și de tiparele comportamentale pe care le repeți inconștient. Mecanisme cu vechime, familiare, dar disfuncționale, și care ajung să-ți saboteze constant relațiile.


Alegerile nepotrivite

Unul dintre cele mai frecvente tipare este atracția față de persoane care nu pot sau nu vor să ofere implicare reală, dar cu care etichetezi că există o chimie grozavă. Însă atracția fizică sau sexul cu artificii nu înseamnă și asumare, ori garanția că relația va fi una stabilă, longevivă, împlinitoare. Așa cum nici promisiunile, vorbele mari, nu înseamnă automat concretizarea lor în fapte. Dacă ai crescut într-un mediu familial în care afecțiunea era imprevizibilă sau condiționată, există șansa ca acum să asociezi iubirea cu efortul de a o câștiga. Și ajungi să investești constant într-o relație în care nevoile tale emoționale sunt invizibile nu doar pentru partener, ci și pentru tine. Te străduiești să faci pe plac, să dovedești că ești valoroasă, valoroasă inclusiv alegând parteneri nepotriviți care în fantasma romantică se vor schimba pentru tine, te vor alege pe tine.


Te adaptezi excesiv

La început pare un gest de flexibilitate. Faci compromisuri, eviți conflictele, încerci să fii înțelegătoare și ușor de iubit. În timp, însă, ajungi să te anulezi, căci te îndepărtezi de cine ești tu. Nu mai spui ce te deranjează, nu mai ceri ce ai nevoie și devii din ce în ce mai deconectată de propria persoană dar și de partener. Paradoxul este că, în timp ce încerci să menții relația, relaționezi dintr-o mască, nu din sinele tău profund și aduni un grad serios de frustrare care mai devreme sau mai târziu va exploda.

Îți antrenezi evitarea

Mulți oameni confundă armonia cu absența conflictului. În realitate, evitarea discuțiilor dificile nu înseamnă pace, ci acumulare de resentimente. Fiecare nemulțumire nespusă erodează treptat conexiunea. În loc să rezolvați problemele la timp, ajungi să reacționezi disproporționat sau să te retragi emoțional. Îți antrenezi evitarea și nu îți antrenezi negocierea sau alte abilități relaționale semnificative.


Nu-ți comunici așteptările

Un alt tipar subtil este acela în care ai standarde și nevoi clare, dar presupui că partenerul ar trebui să știe ce îți dorești. Cum el nu citește gânduri, apare dezamăgirea. Relațiile funcționează pe comunicare explicită. Fără ea, oricât de bine intenționat ar fi partenerul, el va da greș. În plus, lipsa comunicării nu permite ajustarea așteptărilor care sunt nerealiste, transformarea lor în unele rezonabile.

Te agăți de potențial, nu de realitate


Poate că deseori vezi în partener cine ar putea deveni, nu cine este în prezent. Cum ar putea fi relația voastră, nu cum este de fapt. Îți spui că își va da el seama că îi este cel mai bine cu tine, că are nevoie doar de timp etc. În acest proces, ignori comportamente concrete care te rănesc. Un tipar care te ține blocată într-o relație care există mai mult în imaginația ta decât în realitate.

Confirmarea scenariului

Dacă la un nivel profund crezi că nu ești suficientă, valoroasă, că la un moment dat te va abandona așa cum au făcut-o (aproape) toți bărbații din istoricul tău personal, există tendința de a acționa în moduri care să ducă exact la acel rezultat. Poți deveni excesiv de geloasă, critică, distantă, chiar infidelă. Inconștient să îți confirmi exact scenariul de care te temi, ceea ce îți va întări apoi convingerile inițiale.


Interpretezi greșit compatibilitatea

Atracția puternică, emoțiile intense, suișurile și coborâșurile dramatice pot părea semne ale unei iubiri adevărate. Cel puțin asta îți spui și asta crezi că definește relația ACEEA. În realitate, de multe ori ele sunt veritabile semnale de alarmă, indicii unei dinamici instabile, fără predictibilitate. Compatibilitatea autentică se construiește când ai liniște în suflet, pe siguranță, consistență și valori comune, nu pe adrenalină emoțională, stres, anxietate.


Citește și:
Consideri că ești o persoană curioasă căreia îi place să descopere lucruri? Ce beneficii poate avea asta în cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle