A fi blocată nu este doar o interpretare. Ceea ce se întâmplă în mod real în viața ta de cuplu, ori, dacă ești singură, împiedică implicarea într-o relație oglindește în mod evident acest blocaj. Iar pentru a găsi soluția, pentru a te reechilibra e important să găsești exact rădăcina problemei.
Prietena cea mai bună
Cum se poate ca tocmai ea să fie parte din blocaj? Aici este desigur o dinamică ce se petrece între voi două, și prin care vă alimentați reciproc tipare nesănătoase. Relația voastră seamănă foarte mult cu o relație de dependență unde fiecare acțiune trebuie să fie validată de cealaltă. Puteți funcționa în oglindă, ori una să fie cea îndreptățită, căreia i se cuvine, care cere dedicare totală, completă, iar cealaltă să livreze fără a primi înapoi.
O relație de cuplu nu este prioritară, căci pe locul 1 se află prietena și prietenia pentru care este sacrificat totul. Fără să conteze că ai nevoie de somn, relaxare, să lucrezi, să te pregătești pentru un examen, să petreci timp cu partenerul, tu trebuie să spui prezent atunci când prietena se plictisește sau are o problemă minoră împachetată ca o adevărată dramă. Practic să capitulezi, să nu pui nicio limită, să te subjugi complet, cealaltă persoană și nevoile ei fiind pe primul loc, iar ale tale inexistente.
Părinții…
… vor ce este mai bun și mai bine pentru tine. Partea proastă este că niciun fost partener nu a fost suficient de bun, nicio acțiune de-a ta nu i-a mulțumit și sunt într-o perpetuă critică la adresa ta, lucru care simți că te dărâmă și îți distruge sistematic încrederea în sine. Ești căsătorită sau într-o relație serioasă și locuiți împreună? Maniera în care părinții tăi se bagă în viața voastră simți că vă divizează pe tine și pe partenerul tău, acesta fiind total nemulțumit de intruziuni, iar tu uneori blocată în poziția în care observi că practic trebuie să alegi între cuplu și familia de origine.
Propria exigență
Standardele acelea înalte pe care tu trebuie să le atingi au legătură cu faptul că între diferite reușite și iubire ai pus semnul egal. Părinții mei mă iubeau doar dacă eram premiantă, deci și acum pot fi iubită de un bărbat, dar și de mine, doar dacă am realizări extraordinare. Sună cunoscut? Și muncești din greu pentru ele, încât nu ai timp să construiești o relație, ori nu ai timp să-ți menții relația dacă deja te afli într-una.
Exigența conturează și un set de așteptări de film pe care le ai în legătură cu cel care să-ți fie partener de cuplu, ceea ce mai departe generează nemulțumiri profunde că cei cu care ieși la întâlniri sau cel pe care-l ai deja acasă nu bifează tot din listă. Banii pot intra și ei cumva la acest capitol, dar strict ca o formă de validare, nu ca o dovadă a seriozității, muncii, o modalitate de a-ți oferi siguranță, protecție. Dar în același timp mai există și dependența de muncă, banii un beneficiu secundar de aici, dependență care te scoate din cadrul relațional în care ești prezentă sporadic.
Citește și:
Aveți o perioadă proastă? Ce e de făcut pentru a nu ajunge la despărțire sau divorț
Foto: PR