Fluturi steagul iubirii și fiecare context sau comportament îl încadrezi în final aici. Nu vrei să te uiți onest la minciună, manipulare, cruzime, și nici nu identifici că mai degrabă este vorba despre dependență emoțională decât despre dragoste. Sunt semnale de alarmă pe care oricine le-ar interpreta exact așa cum se prezintă ele, dar deoarece îți este extrem de greu să te desprinzi și să te confrunți cu realitatea, tu le împachetezi frumos și le pui și o mare fundă. Îți întreții speranța pentru acel mai bine care nu va veni niciodată și te rănești suplimentar.
Infidelitatea
Te doare teribil, prima dată ai luptat cu îndârjire, ai refuzat să pleci, ai catalogat înșelatul drept un derapaj. Chiar dacă nu a fost o aventură, ci o relație în toată regula, în paralel. Până la urmă cumva s-a încheiat și partenerul ți-a rămas alături. Ai băgat totul în cutiuța lui se mai întâmplă și ai ascuns-o adânc în mintea ta. Asta până data sau dățile viitoare. Când iar și iar ai descoperit infidelitatea, care nu mai e o greșeală de moment ci un veritabil tipar comportamental ce evident că se va mai repeta și în viitor. Ce conotație sănătoasă poți da infidelității? Aceea în care persoanele cu care te înșeală sunt doar de distracție, că de fapt pe tine te iubește și te vrea cu adevărat, indiferent cu cine sau câte persoane se mai culcă.
Epuizarea emoțională
Aveți o mulțime de împăcări și despărțiri. Acum spune că nu ești persoana potrivită pentru el, nu vede un viitor cu tine, acum se întoarce afirmând că a greșit și e hotărât să procedeze diferit, să se concentreze pe relație așa cum ar fi adecvat. Uneori nici nu face asemenea promisiuni, ci se comportă ca și cum nu ar fi cerut despărțirea sau nu te-ar fi amenințat cu ea. Un comportament extrem de instabil, în care nu mai ai nicio urmă de siguranță emoțională. Scuza ta? Din nou că te iubește, așa este el temperamental și vorbește prostii când e furios, dar nu le crede. O dinamică epuizantă, nesănătoasă, care îți macină stima de sine…
Furia și jignirile…
… sunt ca niște cataclisme naturale devastatoare. Îți vorbește foarte urât, te umilește, aruncă sau sparge lucruri, te amenință, nu doar că țipă, urlă de-a dreptul. E un abuz emoțional pe care tu îl traduci prin faptul că îi pasă. Dacă are asemenea reacții la ceva ce tu zici sau faci, mai departe înseamnă că e foarte implicat în relație, te iubește pasional, doar că iarăși nu se poate controla. Și dacă există iubire, asta e tot ce contează.
Egoismul
Este extrem de centrat pe sine și își vede doar propriile nevoi. Ce vrei tu, ce simți tu, ce ai alege tu nici nu contează pentru el. Îl numești un bărbat puternic, mascul alfa, care are foarte mare încredere în el, care sigur va răzbi în viață fiind așa determinat. Dar unul dintre cadavrele metaforice pe care nu te deranjează că el calcă este și al tău.
Citește și:
Nu mai ești fericită în cuplu? Aspecte pozitive pe care le ignori sau le consideri banale
Foto: PR