O bună perioadă de timp nu a fost deloc deranjant, ba chiar ușor. Simțeai că tot controlul este la tine, că lucrurile se petrec așa cum îți dorești tu, nu ai stat să negociezi purtând discuții dificile sau care să te golească de energie. Iar trăsăturile lui de bărbat dependent s-au potrivit grozav cu trăsăturile tale dominatoare, încât cuplul vostru a devenit unul funcțional, nu cu o dinamică sănătoasă, dar care vă făcea să mergeți înainte. Până când s-au văzut și costurile acestui raport din cuplul vostru. Iritabilitate, copleșire, sentimentul că ești singură, că nu primești ajutor așa cum ți-ai dori, că doar tu ești cea proactivă, că pe umerii tăi sunt responsabilitățile și deciziile importante. Ceea ce făceai pentru partener s-a amplificat, la fel și cerințele din partea lui. Și astfel s-au hrănit reciproc două perspective dezadaptative pentru fiecare.
Lucruri mici și normale pentru un adult…
… nu le-ai lăsat în seama partenerului. De exemplu să se programeze singur la medic sau analize, să caute el recomandări la ce specialist să meargă, inclusiv să se ducă singur la consult. Să își contureze el programul de administrare a medicației, el să își amintească orele la care trebuie să ia pastilele. Să își cumpere singur în mod uzual haine sau încălțăminte, să meargă singur la supermarket să cumpere alimente când frigiderul este gol sau urmează să gătiți. Ai devenit practic o mămică care l-a ținut de mână ca pe un copilaș care nu se descurcă prin oraș și nu se descurcă să se îngrijească de propria persoană. Cum ar putea partenerul să descopere că el chiar se descurcă din moment ce nu este lăsat să aibă experiența care să îi indice priceperea? Sau să greșească astfel încât să învețe ce să facă diferit data viitoare?
Mai mult decât îngheț, sustragere
În situațiile grele de viață uneori fugim, uneori ne blocăm, înghețăm, alteori ne avântăm în luptă. Iar când partenerul îngheață tu ești cea care preia o vreme în locul lui, îl sprijină când îi este atât de dificil încât se simte zdrobit emoțional și corporal. Și apoi treptat partenerul se activează, depune și el un efort minim. Dar partenerul dependent, care a fost învățat că nu se descurcă, se panichează și lasă totul în seama ta având așteptarea să fie salvat, că se facă în locul lui, să îi rezolve altcineva și partea sa.
Critica și cicăleala
Dar aici nu este o cicăleală în care speri să-l motivezi să facă, să iasă din confortul lipsei de acțiune. Este una încărcată de umilință, de critică, în care îi arăți în multiple feluri că nu este bun, nu este capabil, nu este în stare. Este o cicăleală-critică ce îi distruge sistematic încrederea în sine. Mesajul e de tipul: nu ai făcut dar nici nu vrei face vreodată deoarece ești un incapabil, și pentru că lucrurile stau așa lasă că fac eu, deoarece doar eu sunt cea capabilă, descurcăreață.
Citește și:
Dimineața este o sursă permanentă de conflict și stres în cuplu? Cum să colaborați mai ușor
Foto: PR