Dacă partenerul nu va afla niciodată, relația noastră nu are de ce să fie afectată. O perspectivă în care răul pare să existe doar în momentul în care adevărul este descoperit. Dacă secretul rămâne bine ascuns, atunci relația poate continua fără probleme. În realitate, lucrurile sunt mult mai complexe. O infidelitate nu produce efecte doar prin dezvăluirea ei, ci și prin schimbările psihologice și relaționale pe care le generează în persoana care o trăiește. Și, da, chiar și atunci când nu este descoperită, aventura poate modifica semnificativ dinamica de cuplu.
De ce o faci?
Uneori aventura ocazională apare într-o relație profund deteriorată. Alteori apare într-o relație care funcționează bine, dar în care persoana infidelă caută validare, noutate sau confirmarea propriei atractivități. Indiferent de context, este util să te întrebi: ce încearcă această aventură să rezolve? Dacă răspunsul este evitarea conflictelor, nevoia de apreciere, dorința de libertate sau teama de apropiere autentică, atunci problema nu este reprezentată doar de aventura în sine, ci și de dificultățile personale sau relaționale pe care aceasta le maschează. În plus, cum ai putea rezolva problemele de acasă făcând sex cu altcineva, și nu discutând, având o negociere, reparând conexiunea tocmai cu partenerul oficial?
Stresul ascuns
Anxietatea foarte puternică, stresul că partenerul ar putea afla, vinovăția că se poartă foarte frumos, depune efort în relație, iar tu nu ești fidelă. Și indiferent cât de controlată este vinovăția, ea poate avea efecte paradoxale. Uneori eviți apropierea emoțională pentru că îți este dificil să-ți privești partenerul în ochi, alteori încerci să compensezi devenind exagerat de atentă, afectuoasă sau generoasă. Dar ambele reacții modifică echilibrul natural al relației, și chiar dacă partenerul nu cunoaște adevărul, el percepe lipsa autenticității.
Relația se bazează pe vulnerabilitate…
… și disponibilitatea de a investi emoțional în celălalt. Atunci când începi să duci o viață paralelă, chiar dacă este una strict sexuală și de amuzament sau cu aventuri punctuale ocazionale, inevitabil apare o ruptură în cuplu. Căci te distanțezi și te dezactivezi emoțional față de partenerul tău, oricât de mult ai insista că nu ești atașată de persoanele cu care înșeli.
Să nu uităm că o aventură nu înseamnă doar timp petrecut cu altcineva. Ea presupune și atenție, energie, anticipare, curiozitate sau chiar intimitate emoțională. De asemenea, efortul susținut de a menține povestea. Și toate sunt investite în afara relației principale. Și așa devii mai puțin prezentă acasă, mai puțin interesată de problemele cuplului și mai puțin motivată să repari dificultățile existente. Dacă există deja nemulțumiri în relație, aventura poate funcționa ca o metodă de evitare. Conflictele în loc să fie rezolvate sunt temporar anesteziate prin ceea ce trăiești în experiența extraconjugală.
Ți se schimbă comportamentul
Păstrarea unui secret important presupune un efort psihologic constant. Și devii mai atentă la telefon și la mesajele primite, mai defensivă atunci când ți se pun întrebări obișnuite, devii mai puțin spontană, mai iritabilă sau anxioasă din teama de a nu fi descoperită. Ceva s-a schimbat, iar încrederea începe să se erodeze oricum, fără explicații clare.
Îți privești diferit partenerul
Infidelitatea presupune adesea și construirea unor justificări interne. Adică să exagerezi defectele partenerului tocmai pentru a-ți reduce disconfortul moral. Oricum nu te înțelege, relația nu mai merge, toată lumea face asta, nu? Aceste (re)interpretări nu rămân doar în plan mental. Ele îți influențează tonul conversațiilor, gradul de asumare și disponibilitatea de a investi în relație.
Citește și:
Ce să nu îi spui partenerului tău atunci când îți ceri scuze
Foto: PR