Ceva nu e bine în viața partenerului tău și nu are legătură cu tine. Poate fi vorba despre cariera sa care nu are drumul pe care și l-ar fi dorit, de unde și dezamăgirea imensă. Despre situații neprevăzute la locul de muncă care sunt o sursă imensă de stres, poate fi legat de familia din care provine. Ați vorbit despre ceea ce se petrece, ori nici nu e nevoie să aveți o discuție punctuală din moment ce știi tot contextul sau chiar faci parte din el, dacă, de exemplu, are legătură cu familia. Iar toată încărcătura aceea emoțională grea o poartă cu sine și acasă, iar modul în care o descarcă nu este mereu cel mai sănătos. Ca atare, aveți nevoie de strategii clare.
E și el nervos
Oare ai auzit asta în copilărie des? Mama îi ierta tatălui diversele izbucniri agresive, motivând că are o perioadă proastă ori că așa sunt bărbații, mai impulsivi? Realitatea este că indiferent cât de greu ar fi, e nevoie de un minim de control și de respect nu doar față de propria persoană ci și față de parteneră și relația avută împreună.
Deci a ignora comportamente nepotrivite poate că merge la copii, pentru a nu le întări, dar în cazul unui adult e nevoie de limite clare. A fi înțeles, susținut nu e același lucru cu a-ți fi acceptate comportamentele deranjante. Faceți o listă, ce e acceptabil și ce nu atunci când fiecare are o zi sau o perioadă mai proastă. Sunteți ok cu ton mai ridicat, dar nu cu urlete de-a dreptul. Cu momente de retragere în intimitate, singurătate, dar fără ca rutina obișnuită a familiei să fie afectată. Voi decideți care sunt condițiile exprimate prin această listă.
Planul de urgență
Să stabiliți un cuvânt de siguranță va fi de mare ajutor pentru a opri mai rapid o dinamică ce se îndreaptă spre un conflict periculos. Acel cuvânt anunță clar că e cazul să vă opriți, că gestionarea emoțiilor devine mult mai grea, iar partea rațională nu va mai fi cea care controlează interacțiunea. Prin acest cuvânt de siguranță se cere un soi de time-out sau pauză, dar fără detaliile specifice din time-out (cât timp pleacă cel care a cerut pauza, unde).
Ce resurse are fiecare?
Și vorbim atât de resurse interne, care vin din interiorul propriei persoane, cât și de resurse externe, din tot ce se află în jurul vostru. Cum vă puteți ancora fiecare în prezent? Meditați, faceți mișcare, exerciții de respirație? Ce puteți face sau spune astfel încât tu să fii o resursă pentru partener și partenerul pentru tine? Dar când partenerul ca resursă nu este disponibil, ce alte strategii de auto și coreglare mai pot fi utile și eficiente? Un prieten cu care să discutați câteva minute la telefon? Anumite afirmații pozitive sau fraze de coping pe care să vi le spuneți, în care să credeți și să aibă efect de liniștire?
Citește și:
Primele întâlniri? Cum să-ți ții în frâu gândurile și emoțiile și să fii mai orientată către propria persoană
Foto: PR