Rihanna și A$AP Rocky au o relație din ce în ce mai serioasă

 „Sunt de nedespărțit”, afirmă o sursă despre cel mai nou cuplu din industria muzicală.

Rihanna și A$AP Rocky au o relație din ce în ce mai serioasă

Rihanna și A$AP Rocky formează cel mai nou cuplu din industria muzicii. Primele zvonuri despre o eventuală relație au început să circule în luna ianuarie a acestui an, la scurtă vreme după despărțirea artistei de fostul său partener, miliardarul Hassan Jameel, alături de care aceasta a avut o relație vreme de trei ani. La vremea respectivă, sursele apropiate cântăreței au negat zvonul.

„Rihanna este singură. Tocmai ce a ieșit dintr-o relație intensă cu Hassan. Vrea să fie singură și nu va sări imediat într-o altă relație”, spunea sursa, citată de E! Entertainment. Dar la vremea respectivă, aceeași sursă a făcut, totuși, comentarii despre prietenia apropiată dintre Rihanna și A$AP Rocky: „au o istorie îndelungată și se distrează”.

Se pare că relația lor de prietenie s-a transformat acum într-o intensă poveste de dragoste. „Sunt de nedespărțit de câteva săptămâni. E o nouă relație și amândoi sunt foarte implicați”, a declarat o sursă pentru site-ul People. Cei doi petrec foarte mult timp împreună, aceștia fiind surprinși în diferite ipostaze în New York.

„Întotdeauna s-au simțit bine împreună. Au multe în comun. Amândoi își doresc să ajute comunitățile în care au crescut. A$AP este foarte generos, și așa e și Rihanna, a mai adăugat sursa.

Potrivit UsWeekly, A$AP o plăcea pe Rihanna de foarte mulți ani, însă cântăreața a preferat să mențină o relație de prietenie. Cei doi au colaborat pentru prima oară în 2012, iar un an mai târziu au susținut un turneu împreună.

„Au avut întotdeauna o chimie extraordinară și Rihanna relaționează cu A$AP într-un fel care este natural, ușor și amuzant. Se simte foarte confortabil în preajma lui, dar fiind că se cunosc de atât de mult timp, și simte o conexiune cu el și pentru că tatăl lui este din Barbados”, a declarat o altă sursă apropiată celor doi pentru Entertainment Tonight.

Citește și:
Cine este designer-ul de origine română care lucrează acum cu Rihanna?

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people