Cum a apărut Ramona Olaru alături de iubitul ei. Detaliul care a ieșit la iveală despre partenerul vedetei

Ramona Olaru a fost surprinsă în public alături de partenerul ei.

Ramona Olaru a fost surprinsă recent în public în compania partenerului ei. Cu această ocazie, în urma imaginile care au apărut, a ieșit la iveală și identitatea iubitului ei. 


Cum au apărut Ramona Olaru și iubitul ei

Ramona Olaru trăiește în prezent o poveste de dragoste discretă, cât mai departe de ochii curioșilor și până acum nu a dorit să facă publică identitatea partenerului ei. Însă, recent, paparazzi au surprins-o pe vedetă în compania iubitului ei. Cei doi au fost văzuți într-o seară după ce au luat o cină romantică la un restaurant din București. Așa s-a aflat, în urma acestor imagini, că iubitul Ramonei Olaru este Stefanos Kyriakos Anthopoulos, un artist de origine greacă stabilit de mai mulți ani în România. De-a lungul timpului, a apărut în mai multe emisiuni TV, printre care „Vorbește Lumea', „La Măruță', „Neatza cu Răzvan și Dani' și „The Ticket.' Vezi AICI imaginile cu Ramona Olaru și Stefanos Kyriakos Anthopoulos. 


Stefanos Kyriakos Anthopoulos are numele de scenă Steve Ant și a colaborat cu mai multe nume cunoscute din industria muzicală locală. În 2022, el a participat la „Românii au Talent' și a impresionat juriul cu vocea sa și interpretarea unei piese celebre grecești.

În 2023, Steve Ant a lansat o piesă alături de Liviu Teodorescu.

Ramona Olaru iubește din nou

O perioadă, Ramona Olaru, care de curând s-a lansat în afaceri cu un brand de modă, a preferat să fie discretă în ceea ce privește viața ei sentimentală și nu s-a mai afișat în compania vreunui bărbat. Însă, recent, asistenta TV a împărtășit cu urmăritorii de pe rețelele de socializare o serie de fotografii prin care lasă să se înțeleagă că ar fi într-o nouă relație amoroasă. Vedeta a publicat o imagine în care cei doi sunt împreună în pat. De asemenea, acesta a surprins-o pe Ramona Olaru cu un buchet impresionant cu trandafiri roșii și i-a făcut clătite. 

Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre viața ei amoroasă


De-a lungul timpului, Ramona Olaru a trăit povești de dragoste intens mediatizate. După divorțul din 2019 de Bogdan, a avut relații cu nume cunoscute, precum Cuza de la „Noaptea Târziu’ sau Cătălin Cazacu, cu care s-a logodit și avea planuri serioase de viitor. Deși este o femeie independentă și are o carieră solidă în televiziune, Ramona Olaru mărturisește că nu mai vrea să repete greșelile trecutului.

Invitată recent în podcastul lui Jorge, Ramona Olaru a făcut o serie de mărturisiri sincere și dureroase despre viața ei amoroasă.


„Nu simt că m-a iubit vreodată cu adevărat vreun bărbat. Asta îmi dau seama acum… Când eram în relaţii simţeam nevoia de a sta acolo, credeam că e normal, dar erau doar nişte chestii toxice. Nişte traume, voiam să simt anumite lucruri. Dar nimeni nu m-a cunoscut cu adevărat… Nu m-a văzut niciun bărbat aşa cum sunt într-adevăr. Am mai avut momente mai intense cu unii, anumite sentimente, dar nimic pe termen lung. Au fost doar apropieri, doar chimie de moment. Deci nu m-am simţit apreciată şi iubită la adevărata mea valoare. Am atât de multă iubire de dat, încât îmi deschid inima să mi-o vadă, să i-o dau. Sunt capabilă de ceva ce nu mai există. Sunt extraordinar de plină de iubire, de lucruri bune de oferit', a povestit Ramona Olaru.

Ramona Olaru a vorbit și despre tipul de bărbat pe care și l-ar dori alături, recunoscând că vrea un partener puternic, care să o facă să se simtă protejată.

„Prefer un bărbat periculos, nu un băiat bun. Am mai avut băieţi buni şi au fost mai mult prinţese lângă mine. Vreau să cred că poate să mă protejeze, vreau să mă simt femeie, vreau să mă simt protejată, să fiu finuţă. Dacă trebuie să am lângă mine un bărbat, vreau să aibă el puterea, eu am fost destul timp puternică, nu mai vreau. El poate să fie râvnit, dar important e ce râvneşte el. Şi eu sunt râvnita, dar dacă sunt într-o relaţie nu mă mai uit la nimeni', a mai declarat Ramona Olaru.


Citește și:
Smiley, declarații inedite despre viața de familie. Ce a povestit artistul despre relația cu Gina Pistol și fiica lor: „Asta ne face și pe noi fericiți’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people