Să ai un partener pe care să te bazezi, cu care să împarți responsabilitățile, să existe o structură clară în cadrul familiei care să nu lase loc pentru confuzie. Nici să nu se suprapună ceea ce ați stabilit verbal, să nu interveniți unul în sarcinile celuilalt. Sună și a fost multă vreme funcțional, cu siguranță ai văzut sau încă vezi asta în familia ta sau la apropiați. Până la urmă vrei și tu o astfel de organizare eficientă, sentimentul de predictibilitate este mare, și, poate, te gândești la bunicii care au pus mare preț pe familie, au trăit împreună 50+ ani, iar la această longevitate tinzi și tu.
Care e problema dacă bunicul a fost autoritatea și furnizorul material, iar bunica se ocupa predominant de îngrijire, gospodărie, de tot ce ținea de emoțional? Chiar îți aduci aminte cu plăcere de timpul petrecut cu ei, dinamica lor de relație. Și cu toții avem nevoie de modele de cuplu, iar inițial ne raportam la ce întâlnite în copilărie, adolescență, la ce avem în jur. Dar realitatea este că pe măsură ce trece timpul, nevoile și ritmul ni se schimbă, iar aceeași rețetă nu merge oricând, oricum, nu pe orice personalitate. Copiem fără să ne uităm la ce avem nevoie acum sau adaptăm conform contextului astfel încât rezultatul final să fie unul satisfăcător?
Încărcătura emoțională…
… dar și practică poate fi copleșitoare când abordezi un model tradițional de relație, dar în care și tu pleci la serviciu la 8 și te întorci acasă la 7 seara, iar restul responsabilităților casnice sunt tot 100% ale tale. Vorbim despre o distribuire inegală a treburilor casnice, organizarea gospodăriei, îngrijirea copiilor, gestionarea relațiilor familiale extinse, suportul emoțional pentru copii dar și pentru partener. O listă lungă ce poate duce la epuizare.
Sentimentul de insuficiență
Cu atât de multe lucruri pe listă e greu să le faci pe toate foarte bine, ca atare se poate resimți cronic presiunea dată de exigența îndepliniri lor perfect. Mai ales dacă ești o persoană care de fiecare dată tinde spre perfecționism. Nu aveai nepărat nevoie de validare, dar acum ești într-o căutare de confirmări care să stingă critica internă care mereu îți zice nu faci bine sau nu ești suficientă.
Limitarea autonomiei personale
Timpul personal este foarte redus sau nu există. Iar dacă identitatea ta este legată puternic de realizările profesionale e doar un pas până la conflictul intern pe care de multe ori nici nu știi din ce unghi să-l privești. Poate chiar decizi conștient să-ți sacrifici creșterea, dezvoltarea profesională, iar gradul de frustrare să fie ridicat la gândul că nu vei putea să-ți atingi potențialul, și de ce tu ești cea care în final trebuie să se sacrifice.
Dependența economică…
… este discutabilă, deoarece și tu ai un venit, față de variantele clasice de familii tradiționale unde soția era casnică deci complet dependentă financiar de soț. Dar chiar și cu acest nou context te poți confrunta cu dificultatea negocierii unor reguli financiare în care să fie incluse ambele voastre perspective despre cum vă cheltuiți banii, cine îi gestionează, cine face plățile etc.
Pierderea identității
Cochetezi cu ideea de cuplu tradițional căci acesta ți-a fost predat în familie, aceasta este normalitatea. L-ai adoptat din dorința de a fi o parteneră bună, implicată, care să își facă partenerul fericit. Că așa se fac lucrurile în grupul vostru social, de prieteni. Și poți descoperi la un moment dat că ai un soi de gol identitar, în care viața ta este concentrată pe a face pe plac și nu ești conectată la nevoile tale emoționale, la tine, ci mai degrabă la a îndeplini niște așteptări.
Rigiditatea
La începutul materialului am menționat predictibilitatea, longevitatea care ar fi siguranță, claritatea prin roluri specifice, și e minunat să te simți protejată, îngrijită, că poți face echipă cu partenerul tău. Un soi de fantasmă relațională care rezistă până la punctul în care rigiditatea creează disconfort. Căci nu e neapărat despre tradițional versus modern, cât despre rigid versus flexibil sau adaptat. Chiar în etapizarea relațiilor avem perioada de lună de miere unde fiecare îl privește pe celălalt ca fiind minunat, apoi etapa negocierii în care lentilele roz se crapă și ne vedem așa cum suntem în realitate, când negociem o cale comună de a exista în doi. Poate nu este până la urmă despre alb sau negru, ci despre o variantă hibrid, cu elemente complementare, unele chiar de polaritate, dar cu decizia și autonomia la comun, totul pentru un echilibru relațional negociat între roluri, libertate personală, nevoi emoționale împlinite.
Citește și:
Vrei să fii fericită, cu o stare de spirit mai bună? Ce să faci singură sau împreună cu partenerul de cuplu
Foto: PR