În perspectiva de relație stabilă și serioasă, focusul nu este pe tine, pe ce simți tu, pe a observa dacă există reciprocitate reală, te simți în siguranță fără să ceri constant confirmări ori există coerență între ce spune și ce face partenerul. Ci pare că de fapt compensezi prin efort, iar asta devine mai degrabă un semnal de alarmă important, nu o soluție.
Pe cine încerci să convingi?
O întrebare care, fie că nu-ți prea place asta, pune lupa și pe tine. Oare tu ești indecisă? Oare ai făcut anumite greșeli despre care sub nicio formă nu ai vrea să afle partenerul? Încercând să-l convingi pe el, de fapt depui efort să te convingi pe tine? Te lupți cu tipare de retragere emoțională, de ieșire din relație atunci când lucrurile devin mai serioase? Când simți nevoia să îi demonstrezi constant partenerului că relația voastră este stabilă și serioasă, de multe ori nu consolidezi sentimentul de siguranță, ci îl subminezi. Paradoxal, cu cât încerci mai mult să validezi că relația voastră este beton armat, cu atât transmiți, indirect, că există un dubiu de fond. Unul care nu rămâne invizibil.
Investighează suplimentar sursa
Dacă simți că trebuie să dovedești ceva, că sunteți serioși, implicați, viitorul vostru e sigur, întreabă-te de unde vine această presiune. Este o teamă personală, de respingere, de abandon? E un comportament ambiguu al partenerului ori care te rănește de-a dreptul? Un tipar învățat din familie? O exigență despre cum trebuie să fie lucrurile între voi? Atenție la cum riști să transformi ceva firesc într-un proiect rigid, și cum în loc de stabilitate se creează o formă de performanță relațională. Iar legat de aspectul perfomanței, nu iei în calcul ritmurile diferite, că partenerul poate simți presiune să se ridice la aceste standarde declarate, mai ales dacă nu le-a interiorizat în același ritm cu al tău.
Epuizarea emoțională
Un alt mod în care te poți strădui prea mult este să oferi mai mult decât primești, în ideea că astfel construiești ceva solid. Devii mai disponibilă, înțelegătoare, mai dispusă să faci compromisuri, crezând că asta va întări relația. Dar așa creezi un dezechilibru în care ai luat calea sacrificiului, ignorării aproape complete a propriei persoane, și în final să constați că ești fără resurse, complet epuizată.
Controlul mascat ca implicare
Uneori, efortul de a demonstra seriozitatea relației se transformă în control. Vrei să știi tot, să planificați tot, să existe o claritate absolută, să fii supraimplicată în absolut orice. Tu o numești transparență, angajament, comunicare eficientă, dar în spate acest control pur să fie o adaptare la teama de pierdere. Dacă tu ești în control și dictezi fiecare aspect al relației, atunci nimic rău nu se poate întâmpla. Dar controlul nu creează siguranță reală, ci îi limitează autonomia partenerului și poate genera în acesta rezistență. În plus, o relație stabilă permite spațiu individual rezonabil, nu îl restrânge sau anulează complet. Iar controlul nu îți permite să vezi și ce își asumă autentic partenerul, nu ce face pentru că așa îi dictezi tu.
Citește și:
Greșeli pe care le faci atunci când ești hotărâtă să atragi partenerul potrivit
Foto: PR