Daniela, prietena mea, are un iubit nou. Cam de trei-patru luni. De cand s-a indragostit, nu mai face nici un pas fara „iubirea vietii ei’. Nu-i mai plac cluburile in care mergeam tot timpul impreuna, nu-i mai place un anumit gen de muzica pe care o savuram amandoua, nu-mi mai reproseaza ca n-am timp sa-i dau nici macar un telefon in zilele cand se apropie termenul de predare a revistei in tipografie.
Dar asa e cand te indragostesti, cam asa am facut si eu si asa li s-a intamplat tuturor prietenilor mei. Nu la fel statea treaba cu fosta mea colega din facultate, Odette, care era sigura ca ar muri daca iubitul ei ar parasi-o. Nici cu Mara nu e in regula, pentru ca ea recunoaste ca nu este foarte sigura daca isi mai iubeste sotul, dar obisnuinta, copiii, casa lor cumparata impreuna n-o lasa sa se gandeasca la despartire. Pentru altii, trecerea timpului nu face decat sa sudeze si mai bine iubirea: „El e totul pentru mine. Cu cat trece timpul, cu atat ideea de a-l pierde ma inspaimanta mai mult, spune Ioana.
Dor sfasietor, ganduri suicidare, dureri de nealinat, incertitudine… Diagnostic? Dependenta. Da, dependenta de un om, de un sentiment, de viata in cuplu, dependenta de sex. O fi grav? Depinde de grosimea lantului. Daca acesta este atat de solid incat iubirea tinde spre nebunie, daca ea te izoleaza de lume ca un drog, pazea!
Trebuie sa incerci sa gasesti un echilibru mai armonios si mai senin intre sentimente si dependenta. Bine-bine, dar fara o anumita doza de dependenta, ce-ar fi iubirea? N-ar fi decat un sentiment caldut, adica mediocru. Cu alte cuvinte, nimic. Femeia libera, autonoma, independenta e, de cele mai multe ori, singura. Psihologii si sociologii sustin ca dependenta este o conditie vitala pentru oameni.
Fiintele umane au nevoie, prin insasi natura lor, sa apartina unui grup si sa aiba o relatie privilegiata cu o alta fiinta umana. Cuplul acopera amandoua aceste necesitati. Este, deci, firesc sa ne cautam „jumatatea. Dar, cu cat investim mai mult intr-o relatie, cu atat devenim mai dependenti de ea. Si cu atat riscam sa cadem mai de sus, desigur. E un risc. Dar, ca si la bursa, daca nu joci, nu poti castiga. Pare imposibil sa scapi din acest lant al slabiciunilor, fara a renunta la ideea de iubire.
Dar, cum spuneam, nu lantul este problema, ci grosimea lui. Daca e prea greu, jocul poate deveni periculos. Exemplu: Elena este studenta si, de ceva vreme, e foarte nefericita: „Eu si Valentin eram impreuna de trei luni cand el a trebuit sa se mute cu serviciul in alt oras. Cand m-a anuntat despre aceasta decizie, am simtit ca lumea toata s-a prabusit peste mine. Ne vedem in fiecare week-end, dar cele cinci zile pe saptamana in care nu e langa mine mi se par un cosmar care se repeta mereu. Am inceput sa traiesc ca un zombie. Nimic din ce-i in jurul meu nu ma mai intereseaza. Valentin e obsesia mea permanenta. Imi imaginez cum se intalneste cu alte fete si sufar ca un martir. Cand, in sfirsit, ne revedem, nu pot sa ma bucur de clipele petrecute impreuna pentru ca nu ma gandesc decat ca peste o zi o sa plece din nou. Nu ma pot stapani. Inventez tot felul de motive ca sa nu mai ies cu prietenii. Imi vine sa plang mereu, chiar si atunci cand ma duc sa cumpar paine sau merg la cursuri… Asta daca mai merg la cursuri.
Trist, spunem noi. Dar, pentru psihologi, aceasta nu e decat o descriere banala a unui caz de dependenta sentimentala ajunsa la paroxism: senzatie de neputinta, de pierdere a controlului, schimbari bruste de dispozitie, depresie, accese de violenta, izolare… Psihologii si psihiatrii au de-a face mereu cu persoane devastate de o legatura sentimentala anormal de puternica, dureroasa, daunatoare.
In Occident si, mai ales, in Statele Unite, s-a ajuns sa se compare acest tip de relatii cu toxicomania si s-au infiintat chiar si organizatii de profil, dupa tiparul celebrilor Alcoolici Anonimi.
Page: 1 2