Bărbatul pe care îl placi are o relație și te încăpățânezi să-l cucerești? De ce să nu mai faci asta

În general, lupți pentru ceea ce îți dorești, dar asta nu e indicat să se aplice pentru un bărbat indisponibil, care are o relație.

Cu cât pare mai greu de cucerit, cu atât investești mai multă energie, cauți semne că și el ar putea simți ceva pentru tine și îți construiești scenarii în care, în cele din urmă, te alege pe tine. Poate îți spui că relația lui actuală nu este una fericită, că între voi există o conexiune specială sau că nu ai niciun motiv să renunți înainte să încerci. Dar ce se întâmplă când dorința de a-l cuceri te îndepărtează de propriile nevoi și de o relație în care chiar ai putea fi aleasă?


Nu trebuie să fie o provocare personală

Faptul că nu este disponibil nu ar trebui să transforme situația într-o competiție pe care vrei să o câștigi cu orice preț. Nu ai nimic de demonstrat și nici nu trebuie să îi dovedești că ești mai potrivită decât partenera lui. Atunci când transformi cucerirea într-un obiectiv personal nu mai privești realist situația, și te concentrezi exclusiv asupra rezultatului pe care ți-l dorești. Îți place cu adevărat acest bărbat sau te atrage mai ales dificultatea de a-l obține? Uneori, indisponibilitatea celuilalt activează nevoia de validare, iar reușita de a-l determina să te aleagă devine o confirmare falsă și nesănătoasă a propriei valori.


Investești ineficient

Da, poți ajunge să construiești o relație imaginară pornind de la gesturi, conversații, priviri sau mici momente de apropiere. Interpretezi atenția lui drept interes romantic și începi să te raportezi la un posibil viitor împreună, deși în realitate nu există un angajament. Mai mult, poți deveni foarte atentă la orice indiciu care îți confirmă speranțele și să ignori informațiile reale și concrete care contrazic scenariul. Faptul că îți scrie, că îți face complimente sau că îți povestește despre problemele din cuplu nu înseamnă automat că intenționează să își încheie relația.

Accepți mai puțin decât îți dorești

Atunci când urmărești un bărbat indisponibil poți ajunge să tolerezi o dinamică relațională care, în alte circumstanțe, nici nu ai fi conceput să iei parte la ea. Accepți întâlniri secrete, conversații purtate doar când poate, îi este convenabil, apropierea fizică nu are asumare, face promisiuni repetate că lucrurile se vor schimba.


Ori păstrează atât de mult misterul în timp ce te caută și pare conectat cu tine, încât este extrem de ușor să construiești acel scenariu roz în care veți fi fericiți împreună. Chiar dacă tot ce aveți sunt niște glume sau conversații purtate online, fără să existe nicio invitație nicăieri. Sigur, îți spui că trebuie să ai răbdare, că situația lui este complicată și are nevoie de timp, dar nevoile tale emoționale sunt suspendate și ignorate, în primul rând de către tine. Vrei să fii persoana pe care cineva o caută în secret sau îți dorești un partener disponibil, implicat și capabil să construiască alături de tine?


Limite necesare

Faptul că ești atrasă de cineva nu înseamnă automat și că trebuie să acționezi. Iar dacă el întreține ambiguitatea, flirtează sau îți dă speranțe, poți decide ce accepți, până unde. Poți alege să te retragi, să limitezi interacțiunile, să nu mai alimentezi o apropiere care te menține în așteptare permanentă. Renunți nu pentru că nu ai curaj să lupți pentru ce-ți dorești, ci accepți că nu orice dorință ori preferință este mai departe transformată într-un obiectiv.


Citește și:
Lucruri pe care le consideri inacceptabile la noul partener, dar denotă de fapt rigiditate din partea ta

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle