Shakespeare Village la Craiova: între lumea elisabetană și energia prezentului 

La Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2026 există un loc în care timpul își schimbă ritmul. Shakespeare Village aduce laolaltă atmosfera unui sat elisabetan de la 1600 și dinamica unui festival contemporan, într-un spațiu deschis în care teatrul, muzica, meșteșugul și participarea publicului se întâlnesc firesc.


Shakespeare Village funcționează ca un teritoriu al experienței directe, în care granița dintre spectator și participant devine tot mai flexibilă. Pe timpul zilei, spațiul este animat de spectacole în aer liber, intervenții artistice, bufoni, artizani, meșteșugari și ateliere care reconstituie gesturi, meserii și fragmente din viața cotidiană a epocii lui Shakespeare. Seara, atmosfera se transformă, iar locul devine punct de atracție pentru cele mai așteptate concerte și petreceri animate de DJ români și internaționali. 


Programul include spectacole de teatru în aer liber și reinterpretări ale unor titluri consacrate, precum „Romeo și Julieta’, „Hamlet’, „Othello’, „Macbeth’ sau „Visul unei nopți de vară’, alături de producții inspirate din universul shakesperian, venite din Marea Britanie, Italia, Spania, India sau Kenya. În acest cadru deschis, spectacolul capătă o altă proximitate, iar întâlnirea cu textul lui Shakespeare devine directă.

În același timp, Shakespeare Village se construiește printr-o rețea de experiențe complementare: artizani și meșteșugari care readuc la viață tehnici precum fierăria, pielăria sau țesutul, demonstrații interactive și momente inspirate din bucătăria Tudorilor. Un punct central al acestui univers este zona de reenactment, unde vizitatorii pot urmări îndeaproape procese de lucru, pot interacționa cu obiecte și tehnici istorice și pot participa la activități care reconstituie, într-o formă accesibilă, specificul epocii elisabetane.


Un element distinct al Village-ului este zona de jocuri, care transformă explorarea într-o experiență participativă. Jocuri precum Quoits, în care inelele sunt aruncate către o țintă fixă, sau Nine Mens Morris, un joc de strategie jucat în aer liber, readuc în prezent forme de divertisment populare în vremea lui Shakespeare.


Alături de acestea, instalațiile interactive din zona „Chef de joc’ propun jocuri din lemn de mari dimensiuni și mini-competiții care pun în mișcare publicul de toate vârstele, în timp ce intervențiile de storytelling și clasamentele zilnice dau un ritm suplimentar întregii experiențe.

Dimensiunea ludică este completată de jocurile medievale, care recuperează forme simple de competiție și colaborare, de la probe de îndemânare la jocuri de strategie. În acest
context, jocul devine nu doar divertisment, ci și un mod de a intra într-o altă lume, în care timpul pare să se oprească pentru o vreme.


După lăsarea serii, Village-ul își schimbă identitatea și devine un spațiu dedicat concertelor live și dansului. Line-up-ul reunește artiști precum The Motans, Subcarpați, Alternosfera, Șuie Paparude, Zdob și Zdub, Bosquito, Coma sau Horia Brenciu, alături de invitați internaționali, într-un program care traversează stiluri diverse și atrage un public variat. Fiecare seară este completată de seturi de DJ, care duc mai departe energia festivalului.

„Shakespeare Village este una dintre formele prin care festivalul se deschide și mai mult către oraș și către comunitate. Ne interesează nu doar întâlnirea cu spectacolul, ci și ceea ce se construiește în jurul lui: spații de dialog, de curiozitate și de participare. În același timp, Village-ul aduce în mod firesc în prim-plan tema acestei ediții – felul în care o idee capătă formă prin voință și prin energia unei comunități. Este un spațiu viu, care se transformă constant prin oamenii care îl locuiesc’, spune Vlad Drăgulescu, președintele Festivalului Internațional Shakespeare Craiova.


Într-o ediție care extinde festivalul în tot mai multe zone ale orașului, Shakespeare Village rămâne unul dintre punctele în care această deschidere devine vizibilă și tangibilă. Între trecut și prezent, între spectacol și participare, spațiul reunește oameni, povești și energii diferite într-o experiență comună.


Programul complet și informații despre acces și bilete în Shakespeare Village sunt disponibile pe craiovainternational.com 

Foto: Shakespeare Village

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial