Rita Wilson dezvăluie cum ea și Tom Hanks s-au infectat cu coronavirus

Rita Wilson, soția lui Tom Hanks, povestește despre infectarea cu noul coronavirus, dar și despre tratamentul cu clorochină pe care cei doi l-au urmat.

Rita Wilson dezvăluie cum ea și Tom Hanks s-au infectat cu coronavirus

Rita Wilson și Tom Hanks au fost printre primele celebrități care au declarat oficial că au fost diagnosticate pozitiv cu noul coronavirus. La mai bine de o lună de când cei doi au fost testați pozitiv, Rita Wilson vorbește despre această experiență, despre simptomele pe care le-au avut, dar și despre cum corpul lor a răspuns la tratamentul cu clorochină.

Cuplul se afla în Australia, unde Hanks lucra la filmul despre viața lui Elvis Presley regizat de Baz Luhrmann când au fost testați pozitiv. Cei doi au fost autoizolați timp de 14 zile într-un spital din Australia, iar după această perioadă au continuat distanțarea socială, acasă, în Statele Unite ale Americii.

Rita spune că s-a confruntat cu o mare parte dintre simptomele clasice ale bolii. Se simțea obosită, avea temperatură, senzații de frig, și de asemenea, pierderea gustului și a mirosului fuseseră instalate. Pentru Tom însă, simptomele au fost ușor diferite. Acesta nu a avut febră, și nici nu și-a pierdut simțul gustativ sau olfactiv.

Tot aceasta mai mărturisește că i-a fost administrat un tratament cu clorochină, însă nu știe dacă acesta a fost motivul pentru care a început să se simtă mai bine sau pur și simplu trecuseră suficient de multe zile de la infectare încât să înceapă să își revină. Însă, Rita spune că acest tratament a venit la pachet cu o sumedenie de efecte adverse, precum stări de greață, dureri musculare și amețeală. „Cred că oamenii ar trebui să fie foarte atenți la acest medicament. Nu știm cu siguranță dacă e util în tratarea bolii'.

În ceea ce privește modul în care cuplul a contractat virusul, Rita afirmă că nu știe exact cum s-a întâmplat sau cine a fost persoana care le-a transmis infecția, dar și s-a spus că ar fi vorba de o persoană purtătoare a virusului cu care amândoi au intrat în contact în același timp. Colegii de muncă și membrii familiei au fost toți depistați negativ. Autoritățile australiene cred că cei doi au fost infectați în SUA sau în drum spre Australia, ei fiind diagnosticați pozitiv la o săptămână după ce au ajuns în Australia.

Tom Hanks a avut recent prima apariție la TV după ce a fost diagnosticat cu coronavirus, prezentând, de acasă, emisiunea Saturday Night Live, ce fusese suspendată temporar la jumătatea lunii martie.

Citește și:
Carey Hart, soțul lui Pink, vorbește despre starea de sănătate a artistei și a fiului său, ambii diagnosticați cu coronavirus

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video