Gabriela Prisăcariu, noi detalii despre starea de sănătate a lui Tiago, fiul ei și al lui Dani Oțil: „Asta m-a doborât”

Gabriela Prisăcariu a plecat din spital cu fiul ei, Tiago.

Gabriela Prisăcariu a făcut primele declarații după ce a părăsit spitalul împreună cu fiul său, Tiago, care a fost internat timp de câteva zile din cauza unor probleme de sănătate. Soția lui Dani Oțil a vorbit sincer despre această perioadă dificilă pentru întreaga familie și despre impactul emoțional pe care l-a avut asupra ei.

Gabriela Prisăcariu, detalii după ce a plecat din spital cu Tiago

Pe 28 februarie, Gabriela Prisăcariu își anunța urmăritorii că micuțul său are nevoie de îngrijiri medicale. Acum, după externare, vedeta a mărturisit cât de grele au fost aceste zile și cât de neputincioasă s-a simțit în fața suferinței copilului său.

„Nu vreau să mă plâng. Nu suntem singurii părinți care trec prin asta. Nu cred că există o cale să treci mai ușor, sau că se obișnuiește cineva cu chestia asta. Este cel mai urât sentiment de pe lumea asta să nu îți poți ajuta copilul real, să îi iei tu durerea, să faci ceva repede. Asta m-a doborât. Ce mă întristează la fel de tare este faptul că îl știu pe el un copil energic și să îl văd așa moale, și să îl duc eu în brațe până la baie sau înapoi, asta a fost crunt, absolut oribil acest sentiment. Nu vreau să mă plâng. Toți părinții trec prin asta, știu că se poate și mai rău, doamne ferește”, a declarat Gabriela Prisăcariu.

Vedeta a recunoscut că această experiență dificilă a făcut-o să reflecteze mai mult asupra viitorului. Dacă până acum era hotărâtă că își dorește încă un copil, zilele petrecute alături de Tiago în spital au determinat-o să-și reevalueze decizia.

„Eram decisă că mai vreau încă un copil, dar după acest episod o să mă gândesc mai mult.”

Gabriela Prisăcariu a ajuns la spital cu fiul ei, Tiago, după ce acesta s-a îmbolnăvit. Vedeta a povestit recent care a fost problema cu care s-a confruntat băiețelul ei, dar și care este acum starea lui de sănătate.

Cu ce probleme se confruntă fiul modelului

Gabriela Prisăcariu a cerut ajutorul medicilor din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut fiul ei. Vedeta a dezvăluit pe rețelele de socializare faptul că Tiago a fost diagnosticat cu rotavirus. Modelul a vorbit despre această experiență neplăcută pe care a avut-o alături de băiețelul ei, sperând ca alte mame care o urmăresc în mediul online să nu treacă prin același lucru. 

„Rotavirus. Sunt supărată pe mine pentru că nu a avut acest vaccin făcut. Nu mi s-a zis, nu am știut… Vă recomand să faceți vaccinul. Este un virus extrem de urât și nenorocit”, a scris Gabriela Prisăcariu pe Instagram. 

Gabriela Prisăcariu și-a ținut la curent fanii cu privire la evoluția stării de sănătate a fiului ei. Vedeta le-a povestit urmăritorilor săi că Tiago a fost externat, după ce a început să se simtă mult mai bine.

„Mulțumesc din nou pentru toate mesajele! Tiago este mai bine. A fost externat ieri pentru că a început să mănânce și să bea apă și nu mai era nevoie de perfuzie și hidratare”, a transmis Gabriela Prisăcariu pe contul ei de Instagram. 

Citește și:
Premiile Oscar 2025: Cele mai HOT cupluri de vedete

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people