Programul Artown NOW #5. Ploieștiul este, până pe 4 octombrie, capitala artei urbane

Peste 100 de artiști au transformat Fabrica UZUC într-un spațiu de creație și expoziție. Publicul poate descoperi lucrările și programul Artown NOW până pe 4 octombrie, cu intrare liberă.

Anuala de artă urbană Artown NOW #5 și-a deschis porțile pe 18 septembrie, iar lucrările realizate în Fabrica UZUC pot fi vizitate, în premieră, de public. După aproape trei săptămâni de creație, în care peste 100 de artiști au transformat fosta platformă industrială într-un atelier la scară urbană, ediția din acest an intră în etapa dedicată publicului și continuă până pe 4 octombrie, cu un program de expoziții, tururi ghidate, performance-uri, concerte, ateliere și intervenții în oraș. Sub tema Gramatica libertății, ediția aniversară transformă Ploieștiul într-un traseu al artei urbane.


Weekendul de deschidere a adus peste 1500 de vizitatori în UZUC și în oraș, prin tururi ghidate, expoziții, instalații, performance-uri și concerte. În același spirit al explorării prin artă, Shopping City Ploiești a sprijinit realizarea workshopului de carte-obiect – Re:Cover Your Story.  În cadrul acestui workshop participanții au pornit de la o carte preferată pentru a o transforma într-un obiect artistic. Coperta a devenit punctul de plecare pentru un nou artwork, inspirat de estetica coffee table book, într-un exercițiu de reinterpretare care a adus cartea în zona artelor vizuale.


Artown NOW continuă până pe 4 octombrie

Anuala Artown NOW #5 este construită în jurul a trei verbe care dau ritmul întregii ediții. După weekendul dedicat deschiderii, programul continuă cu două noi capitole.

25 – 27 septembrie | „A fi împreună'

Al doilea weekend este dedicat comunității și modului în care arta poate crea spații de întâlnire și dialog. Ziua Inclusivității, pune accent pe accesibilizarea artei urbane pentru persoane cu dizabilități, prin ateliere creative și plăcuțe Braille pentru semnalizarea lucrărilor. Programul include, de asemenea, ateliere ghidate de artistul Dumitru Gorzo și facilitatori, dedicate copiilor, elevilor, vârstnicilor, angajaților UZUC și persoanelor cu dizabilități. Weekendul continuă cu un pop-up market de designeri independenți, un nou Artown Talk despre cultură ca strategie urbană, degustări de vin, DJ sets și performance-uri.


Duminică, în cadrul Community Day, vizitatorii sunt invitați  la o masă comunitară de 39 de metri, urmată de spectacolul de teatru-concert  „Rostopasca.'

1 – 4 octombrie | „A fi liber'

Ultimul weekend încheie ediția printr-o serie de evenimente dedicate libertății ca practică artistică și civică: seri de poezie în spațiile verzi remodelate, spectacole realizate împreună cu Teatrul „Toma Caragiu' din Ploiești, ateliere de modelaj ceramic, stencil și practici feministe, performance-uri semnate Platforma 13 și concerte de închidere susținute de Khidja și Toulouse Lautrec.


Pe întreaga durată a festivalului continuă tururile ghidate în Fabrica UZUC – de la Coffee Walk la Night Tour, precum și Open Studio, unde publicul poate intra în dialog direct cu artistul Dumitru Gorzo în cadrul proiectului Continuous Studio 11 – Republica Artelor. Pe 3 octombrie publicul este invitat la vernisajul expoziției lui Gorzo. Va fi o seară specială, în care vizitatorii vor avea ocazia să vadă lucrările pe care artistul le-a creat în timpul petrecut la Ploiești.

O fabrică transformată în (CONtra)TEMPORARY Museum


Fabrica UZUC – Urban Zone of Unconventional Culture – devine începând cu această ediție (CONtra)TEMPORARY Museum, un muzeu temporar, permanent și contemporan care pornește de la procesul prin care lucrările iau naștere. Fosta fabrică devine astfel un spațiu de producție artistică și un șantier cultural deschis publicului. Între 24 august și 12 septembrie, artiști români și internaționali au lucrat în același spațiu, realizând intervenții site-specific în dialog cu arhitectura și memoria fostei uzine. Publicul a putut urmări transformarea fabricii de la o vizită la alta, întâlnindu-i pe artiști în timpul lucrului, punând întrebări și descoperind etape ale procesului care rămân, de obicei, ascunse într-o expoziție convențională. Unul dintre proiectele centrale ale ediției este Continuous Studio 11 – Republica Artelor, prin care artistul Dumitru Gorzo și-a mutat atelierul la UZUC pe durata lunii septembrie. Vizitatorii îl pot întâlni pe artist în timp ce lucrează, pot urmări apariția și transformarea unei lucrări și pot intra în dialog direct cu el.


Un proiect care continuă să transforme Ploieștiul prin artă

Ajuns la cea de-a cincea ediție, Artown NOW dezvoltă unul dintre cele mai ample proiecte de artă urbană din România. An de an, festivalul adaugă noi lucrări în spațiul public și reactivează locuri cu istorie industrială, construind o colecție de artă urbană care rămâne în oraș și după încheierea festivalului.

Livia Florea, Director & Curator Artown NOW

„Ce vedeți acum în UZUC este unic în România. A fost construit aici, în ultimele săptămâni, sub ochii orașului. Deschidem publicului nu doar o expoziție, ci rezultatul unui proces colectiv de creație. Următoarele două weekenduri sunt o invitație de a trăi împreună această ediție și de a descoperi ce poate însemna libertatea atunci când este imaginată și practicată în spațiul public.'


Pentru Ploiești, UZUC înseamnă și recuperarea unei infrastructuri care face parte din memoria orașului și transformarea acesteia într-un spațiu pentru cultura contemporană. Ceea ce rămâne după plecarea artiștilor, intervențiile, urmele procesului, documentarea și memoria experienței, vor continua să schimbe felul în care este privit acest loc.

Foto: Diana Budacu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle