Câteodată îți dai voie să iei o pauză, să îți dai timp de reflectare, să te privești onest. Să nu mai fugi de emoții grele sau de gânduri care te rănesc. Și atunci constați că nici nu puteai sta prea bine la capitolul încredere în sine.
Pentru că ai fost un copil neputincios hărțuit de colegii de școală sau de cei pe care îi numeai prietenii de pe stradă sau din fața blocului. Pentru că familia extinsă se amuza teribil pe seama ta, cu umilințe spuse în glumă la reuniuni diverse. Pentru că mama, tata, ori amândoi, poate chiar și bunicii proiectau asupra ta propriile lor ambiții sau obiective neîmplinite, și exigența pe care trebuia să o atingi era mult prea mare pentru un copil, de-a dreptul nerealistă.
Și, evident, împreună cu această exigență a venit și critica prin care te desființau deoarece nu atingeai perfecțiunea. Aceasta a fost harta ta familială și de viață, contextul care a lăsat urme vizibile și la maturitate. Iar în ceea ce privește relațiile de cuplu încerci să ascunzi, să repari lipsa încrederii în sine în maniere ineficiente.
Mascarea zgomotoasă
Multă vreme ai crezut, poate și acum, că un machiaj fără de cusur, o coafură impecabilă vor transmite câtă încredere ai în tine. La fel și dacă porți haine foarte revelatoare, ori extrem de atent alese, poate peste bugetul tău și pentru a căror achiziționare ai făcut sacrificii. La fel dacă discursul tău este unul elogios la adresa propriei persoane, te lauzi constant cu realizările profesionale, cu călătoriile ori bunurile pe care le ai. Când te străduiești foarte tare lipsa încrederii în sine este și mai evidentă. Iar omul din fața ta practic interacționează cu o mască.
Pentru ce îți ești recunoscătoare…
… ție? Critica primită în copilărie a devenit critica pe care ți-o livrezi și tu acum, iar vorbele bune, încărcate de blândețe prea puțin probabil că ți le spui. Ești atentă la ce nu faci bine, nu la ce reușite ai, pe acestea le treci cu vederea, la fel și ce calități ai. În fiecare zi privește-te în oglindă, notează pe o foaie sau doar spune cu voce tare pentru ce îți ești tu ție recunoscătoare, ce îți place la tine. 3-5 lucruri. E necesar să începi să-ți conștientizezi și să-ți asumi atuurile, să te apreciezi.
Atenție la grija de sine
Singurul abandon posibil și real nu este acela în care te abandonează partenerul de cuplu, ci acela în care te abandonezi tu pe tine. Deci să spui nu, să pui limite, să ceri, e modalitatea prin care nu-ți abandonezi nevoile emoționale și nu te îndepărtezi de tine. Să ai grijă de tine, să îți păstrezi relațiile, hobby-urile adaugă cărămizi importante la construcția încrederii în sine.
Cum stai la capitolul control?
În ceea ce privește o relație de cuplu ce anume este în controlul tău? Pune-le pe hârtie. Ce anume nu este în controlul tău? Notează-le și pe acestea. Mai departe, oare cum poți accepta ce nu este în controlul tău? Cum te poți îmbunătăți ca persoană, tu pentru tine, pentru o creștere individuală care treptat să crească și încrederea în sine? Și nu pentru a deveni persoana potrivită pentru cineva anume.
Citește și:
Credințe limitative care te sabotează în cuplu, indiferent de etapa în care vă aflați
Foto: PR