Lucrez la „cea mai bine vinduta revista de moda din lume’. Asa ca posta redactiei e in mod constant asaltata de scrisorile de intentie ale unor domnisoare care isi doresc sa lucreze sau sa faca un stagiu de practica la ELLE. Nu de putine ori am fost neplacut surprinsa de nivelul slab al limbii române in care sint redactate aceste scrisori, precum si de registrul total confuz in care ne sint ele adresate. Nu cu mult timp in urma, am primit un e-mail halucinant de la o domnisoara al carei nume, de dragul viitorului ei imprevizibil, va ramine necunoscut. Vi-l reproduc partial aici: „Ma numesc X sunt studenta in anul 1 la Universitatea Salford din Manchester. As dori sa lucrez ca asistenta a unui fotograf sau a cuiva care se ocupa de orice fel de styling in cadrul revistei. Orice sa aiba legatura cu haine in general’. Domnisoara a mizat inca de la inceput pe cartea sinceritatii si a recunoscut ca scrisorile de intentie nu sint punctul ei forte. Nici semnele de punctuatie sau diacriticele, as completa eu. Urmeaza un desfasurator al preocuparilor sale artistice, care se incheie astfel: „Imi cer scuze pentru orice greseli de ortografie as fi comis din pacate nu am mai scris in Romana de la Bacalaureat… imi e rusine sa zic ca scrisul in Romana nu este punctul meu forte (stiu ca suna groaznic dar am inceput sa copiez texte ca in clasa a3a pentru a-mi perfectiona scrisu la loc). Asi fi foarte fericita sa vin pentru un interviu sau orice ar fi nevoie. Ar fi o onoare sa fiu considerata’.
Desi raspunsul pe care l-a primit de la noi ar fi descurajat pe oricine sa mai trimita astfel de scrisori inainte de a trece macar o data prin gramatica limbii romane, dupa citeva zile ne-am trezit in casuta postala cu acelasi e-mail. Din pacate, ceea ce va semnalez acum nu este un caz singular! E mai degraba o raritate sa gasesti astazi tineri care stiu sa scrie cu diacritice si fara greseli. In anii sai de activitate in invatamintul preuniversitar, tatalui meu i-au trecut prin fata ochilor multe „lichele’. La un moment dat adunase o colectie impresionanta de perle din tezele de bacalaureat si (ex-) capacitate, pe care se amuza citindu-mi-le. Anul acesta m-a sunat sa imi spuna pe un ton cit se poate de serios ca, de cind este el in invatamint, nu a vazut atit de multe note de 1 la proba de limba romana a examenului de Bacalaureat. Care „1′ reprezinta, de fapt, punctul din oficiu.
Ca sa folosesti corect limba romana, vezi cum este corect, voiam sau vroiam!
Sirul datelor care anunta colapsul invatamintului romanesc nu se opreste aici. Sintem tara cu cea mai mare rata a analfabetismului din Europa: 40% dintre conationalii nostri nu stiu deloc carte sau au dificultati mari la citit. Prima sesiune a Bacalaureatului de anul acesta, ajutata de „minunile’ tehnologiei, a pus diagnosticul corect pregatirii precare a elevilor care termina cele 12 clase. La sesiunea din vara au reusit sa obtina mult rivnita diploma aproximativ 45% dintre candidati, in toamna rata de promovabilitate fiind si mai mica: 19,5%. Adaugati la asta o rata a abandonului scolar de 26% si aveti tabloul complet al unui popor in curs de prostire. In aceste conditii, nu ar trebui sa ne mire faptul ca limba pe care o vorbesc tinerii astazi nu mai seamana deloc cu limba romana literara pe care am invatat-o noi, nu cu mult timp in urma, la scoala.
Ana-Maria Mihail este doctorand in Lingvistica la Universitatea din Bucuresti. Ea sustine insa ca „la nivel gramatical, nu exista greseli «specifice» sau mai frecvente in rindul tinerilor. Sint aceleasi lacune sau nesigurante pe care le au si unii adulti: dezacorduri, folosirea gresita a unor cuvinte din cauza necunoasterii sensurilor lor, modificarea expresiilor fixate, consacrate. Ce remarc insa la tineri este o anumita saracie a vocabularului, datorata cel mai probabil lecturilor nu prea stufoase. Si o nesiguranta in formulari uzuale, cam nefireasca pentru un vorbitor nativ de romana.
Intrebat daca a fost grea proba orala la limba româna, un candidat la bacalaureatul din acest an a raspuns intr-un interviu: «Da, a fost cam grea din punct de vedere». Adica nu din vreun punct de vedere anume, ci «din punct de vedere, punct». Ma gindeam cit de greu a imblinzit baiatul aceasta bestie de conector si l-a introdus in vocabularul lui. Cred ca l-a invatat mecanic, pentru ca trebuia sa il foloseasca musai in argumentatia care i se cerea la Bac. Altfel nu imi pot explica dificultatea in folosirea unei formule atit de simple. Scoala nu ii ajuta prea tare. Cred ca venim din scoala un pic setati: nu cu niste deprinderi sanatoase in a gindi coerent, astfel incit sa construim si un mesaj clar si onest. Venim mai degraba cu ideea ca trebuie sa ne exprimam pretios si incilcit; analizam, argumentam, ne spunem parerea, dar cam nefiresc, scapind din vedere esentialul: comunicarea simpla si limpede. Asta devine o performanta astazi. Exista totusi si tineri instruiti, cu inventivitate verbala, deci nu putem sa ne plingem ca avem o generatie care nu mai stie sa vorbeasca cum trebuie‘, concluzioneaza Ana-Maria Mihail.
Un fost coleg de facultate, Marius-Adrian Hazaparu, doctor in Filologie si asistent universitar la Departamentul de Jurnalism si S{tiinte ale Comunicarii in cadrul Facultatii de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza’ din Iasi, mi-a impartasit din experienta sa la catedra: „Din fericire, de studenti incapabili sa vorbeasca o romana corecta nu am avut parte. In schimb, cu scrisul este o alta poveste, pentru ca de data asta nu mai poti pacali pe nimeni. Daca o cacofonie o mai salvezi printr-o pauza de vorbire, iar greselile ortografice – slava Domnului! – nu se aud, cu un text scris nu mai ai scapare. Ca sa folosesc si din perlele studentesti, am gasit si texte «tixite» (mama ei de pronuntie!) de greseli, unde cratimele erau folosite intr-un mod – sa-i spunem, din politete – aleatoriu, precum «s-au», «sau» sau «sa-u». Din maldarele de texte corectate, cel mai tare ma supara greselile legate de acordul incrucisat (al / ai / a / ale carui / carei / carora), greselile de vocabular (confuzii de sens ca in cazul celebrei locatii) si virgulele puse cu insistenta intre subiect si predicat. Fireste, aplic sanctiuni pentru toate acestea, insa nu foarte aspre (decit in cazurile extrem de grave), pentru ca rolul meu nu e acela de a-i invata cum sa scrie corect. Au avut cel putin 12 ani pentru asta inainte de intilnirea cu mine si cu facultatea!’.
Asadar, sa ne intoarcem la ciclul gimnazial si cel liceal pentru a afla unde e buba. Am stat de vorba pe messenger (cum altfel?) cu Anda (15 ani), eleva in clasa a 10-a la Colegiul „Gheorghe Lazar’, care a incheiat anul scolar cu media generala 10. Lasind la o parte curcubeul fosforescent in care imi apareau mesajele ei, Anda nu a strecurat in conversatia noastra nici o greseala de scriere si nici macar prescurtari. Ea mi-a marturisit ca isi petrece in jur de cinci ore pe zi in fata calculatorului, dintre care patru sint ocupate de Messenger, Facebook, Twitter, Tumblr sau YouTube. Printre prescurtarile folosite cu prietenele sale pe mess se numara clasicele nb = noapte buna, plz = please, thx = thanks, pb = pofta buna, npc = n-ai pentru ce, dc = de ce, brb = be right back, btw = by the way, app = apropo. „Eu, una, nu folosesc prescurtari atunci cind iau notite sau cind imi scriu temele, ci exclusiv pe mess’, sustine Anda. „Intr-o vreme, pe la 12-13 ani, foloseam destul de multe, dar intre timp am realizat ca e o prostie. Nu vreau sa imi stric vocabularul, asa ca le folosesc doar pe cele comune. Plus ca nu mi se pare sanatos pentru mintea mea, fiindca o sa ma obisnuiesc asa si later o sa imi fie mult mai greu sa ma dezobisnuiesc. Asa ca am renuntat la cuvinte cu «k», «h» gen: m-am dus «akolo», «ka sa»…«shi». Am multi prieteni care folosesc genul acesta de scriere. Totusi nu cunosc pe nimeni care sa utilizeze acronime si in vorbirea curenta.’
Page: 1 2