A murit critica de modă? De ce nimeni nu mai îndrăznește să spună că o colecție este proastă

Într-o industrie în care fiecare prezentare este întâmpinată cu aplauze, fiecare designer este declarat genial, critica de modă pare să-și fi pierdut autoritatea. Cine are de câștigat atunci când nimeni nu spune adevărul?

Când ai citit ultima dată o recenzie cu adevărat negativă despre o colecție de modă? Una în care autorul să explice, cu argumente și referințe culturale, de ce un designer nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor? Dacă urmărești presa de modă și rețelele sociale, ai putea avea impresia că asistăm la una dintre cele mai fertile perioade creative din istoria industriei.


Aproape fiecare colecție este „spectaculoasă', fiecare debut este „istoric', iar fiecare director de creație pare să fi „reinventat cu succes identitatea casei'.

Este, însă, moda contemporană atât de extraordinară sau doar am devenit incapabili să o mai criticăm? Și, în definitiv, cine mai are nevoie de Fashion Week?

Cu câteva decenii în urmă, criticii de modă ocupau o poziție privilegiată în industrie. Nume precum Cathy Horyn, Suzy Menkes sau Alexander Fury au contribuit la formarea discursului despre modă prin analize care depășeau simpla descriere a hainelor. O colecție putea fi admirată pentru construcția sa, dar criticată pentru lipsa de originalitate. Un designer consacrat putea primi o recenzie nefavorabilă fără ca aceasta să fie interpretată automat drept un atac personal.


Astăzi, în schimb, granița dintre critică, promovare și admirație necondiționată a devenit tot mai greu de identificat.

Orice opinie negativă devine automat „hate'?

Social media a democratizat discursul despre modă. Oricine poate urmări o prezentare, poate analiza o colecție și își poate exprima public opinia. Este, fără îndoială, un progres față de perioada în care câteva publicații și un grup restrâns de editori controlau aproape integral conversația. Lucrurile devin ușor problematice atunci când vizibilitatea ajunge să fie confundată cu autoritatea.

Un videoclip de 30 de secunde despre o colecție poate acumula milioane de vizualizări, chiar dacă analiza se rezumă la câteva adjective și la o reacție teatrală. În același timp, un text documentat, care contextualizează creația unui designer și îi examinează evoluția, riscă să treacă aproape neobservat.

Algoritmii favorizează reacțiile imediate, afirmațiile categorice și emoțiile puternice. Nuanțele sunt mai greu de transformat în conținut viral.


Așa am ajuns într-un punct în care o colecție trebuie fie adorată, fie ridiculizată. Între cele două extreme există tot mai puțin spațiu pentru o conversație inteligentă și avizată.

În acest sistem, a spune că un designer talentat a realizat o colecție slabă a ajuns să fie surprinzător de controversat.

Cine mai are curajul să critice brand-urile de lux?

Există însă o problemă mult mai delicată decât superficialitatea comentariilor de pe Instagram: relația financiară dintre industria modei și cei care ar trebui să o analizeze independent.


Marile case de modă reprezintă unele dintre cele mai importante surse de venit publicitar pentru publicațiile glossy. Ele finanțează campanii, evenimente, proiecte editoriale și colaborări cu influenceri. În acest ecosistem, o recenzie negativă poate deveni incomodă.

Cât de liber este un jurnalist să critice o colecție atunci când publicația pentru care lucrează depinde de bugetele publicitare ale brand-ului respectiv? Și cât de sinceră poate fi opinia unui influencer invitat la o prezentare, cazat într-un hotel de lux și remunerat pentru a produce conținut?


Aceste relații comerciale nu demonstrează automat existența unei influențe asupra opiniilor exprimate, dar creează conflicte de interese care merită discutate.

Presiunile asupra criticilor de modă nu sunt o invenție a epocii digitale. Diferența este că, astăzi, industria dispune de mult mai multe modalități de a-și controla imaginea și de a comunica direct cu publicul, fără să mai depindă de verdictul specialiștilor.

În momentul în care un brand își poate construi propria narațiune prin campanii, celebrități și creatori de conținut, critica independentă pare că și-a pierdut din însemnătate.


Nu orice colecție merită să fie numită „genială'

Moda are nevoie de entuziasm. Are nevoie de oameni care să descopere designeri noi, să susțină experimentul și să aplaude talentul. Cu toate acestea, admirația permanentă sfârșește prin a devaloriza chiar lucrurile pe care pretinde că le celebrează.

Dacă fiecare colecție este revoluționară, ce mai înseamnă, de fapt, o revoluție în modă?

Un designer poate realiza o colecție comercială excelentă, fără să propună nimic nou din punct de vedere creativ. O prezentare poate avea un decor spectaculos, în timp ce hainele rămân lipsite de consistență. Un nume celebru poate produce o colecție mediocră, indiferent de prestigiul casei pe care o reprezintă.


A recunoaște aceste diferențe implică cunoștințe de istoria modei, atenție la construcția hainelor și capacitatea de a privi dincolo de imaginea atent regizată a unui show. Presupune, de asemenea, disponibilitatea de a-ți contrazice propriile preferințe. Poți admira un designer și, în același timp, să consideri că ultima lui colecție este nereușită. Critica de modă nu ar trebui să funcționeze ca un fan club.

Se confundă popularitatea cu valoarea?

O altă schimbare importantă privește felul în care măsurăm succesul creativ. Astăzi, o prezentare poate fi amplu discutată in online datorită celebrităților din primul rând, unei scenografii spectaculoase sau unui moment conceput special pentru „a prinde' pe Social Media. În acest context, hainele riscă să devină un detaliu secundar.


Într-o industrie în care impactul mediatic poate fi cuantificat aproape instantaneu, numărul de vizualizări ajunge uneori să cântărească mai mult decât relevanța creativă, iar popularitatea nu ar trebui să fie sinonimă cu valoarea artistică.

O colecție poate genera milioane de reacții fără să aducă vreo contribuție semnificativă la evoluția modei. La fel cum o propunere cu adevărat inovatoare poate avea nevoie de ani pentru a fi înțeleasă și apreciată.

Istoria modei ne arată că experimentul nu a fost întotdeauna întâmpinat cu aplauze. Creațiile lui Rei Kawakubo sau ale lui Martin Margiela au provocat, la vremea lor, reacții de nedumerire și respingere. Tocmai astfel de momente demonstrează cât de important este să existe oameni capabili să analizeze o idee înainte de a o reduce la verdictul imediat al publicului.

Mai avem astăzi nevoie de critici de modă?

În contextul actual, de pune întrebarea dacă publicul larg mai este interesat de ceea ce presupune meseria de critic de modă. 

Să formulezi o opinie argumentată necesită timp. Trebuie să cunoști referințele unui designer, să îi înțelegi parcursul, să poți identifica influențele și să distingi între reinterpretare și repetiție.

Este mult mai simplu să distribui o fotografie însoțită de mesajul „ADOR'.

Cu toate acestea, o industrie în care admirația devine automată riscă să piardă unul dintre mecanismele care au contribuit la evoluția sa, anume confruntarea ideilor.

Designerii au nevoie de interlocutori care să le pună întrebări dificile. Publicațiile trebuie să își protejeze independența editorială, chiar și atunci când aceasta poate deveni incomodă pentru partenerii comerciali. Publicul ar avea de câștigat dacă ar cere mai multe argumente și mai puține verdicte instantanee.

Suzy Menkes, spre exemplu, a demonstrat, de-a lungul carierei sale, că poți iubi profund moda și, în același timp, să fii unul dintre cei mai severi critici ai ei și tocmai această distincție pare că ne lipsește astăzi.

Până la urmă, de când o opinie sinceră deranjează mai mult decât laudele interesate?

Dacă nimeni nu mai îndrăznește să spună că împăratul este gol, industria va continua să îi admire hainele inexistente? 

Citește și:
Fenomenul Disney sau de ce marile case de modă vor să ne întoarcă în copilărie?

Foto: Profi Media

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle