Conventia Democratilor din Philadelphia tocmai s-a incheiat si am ales pentru tine momentele cruciale ale evenimentului care a facut istorie, finalizat cu nominalizarea primei femei, din partea unui partid major, la functia de presedinta a Statelor Unite.
Da, nu am scris presedinta din greseala. Se prea poate sa aflam, in noiembrie, ca cea mai importanta functie a lumii va fi ocupata de o femeie. Iar acest lucru este atat de important pentru orice femeie ca nici macar nu e nevoie sa o placi pe Hillary ca sa te bucuri de acest lucru. Oricare ar fi parerea ta despre cariera (altfel impresionanta) a acestei femei care a fost, pe rand, prima doamna, senatoare si secretar de stat, parca e bine sa stii ca un presedinte in functie (Barack Obama) spune ca nimeni, nici macar el, nici macar Bill Clinton, sotul lui Hillary, nu e atat de competent si calificat sa ocupe functia asa cum este ea.
Iata, deci, momentele principale ale conventiei democratilor.
1. Michelle Obama a tinut un discurs emotionant care a facut ocolul retelelor de socializare, in care a mentionat, printre altele, si felul in care se simte atunci cand isi priveste fiicele jucandu-se in gradina unei case construite de sclavi. Cat despre candidata pe care o sustine, Michelle a spus Au fost suficiente momente in care Hillary ar fi putut decide ca munca aceasta este prea grea, ca pretul acestui serviciu public este prea mare, ca a obosit sa fie judecata pentru cum arata sau pentru cum vorbeste sau pentru cum rade. Dar lucrul pe care il admir cel mai tare la Hillary este ca nu cedeaza niciodata sub presiune. Nu alege niciodata calea cea simpla. Si Hillary Clinton nu a renuntat vreodata la ceva in viata ei. Cand ma gandesc la ce fel de presedinte vreau pentru fiicele mele si pentru copiii nostri, asta imi doresc. Imi doresc pe cineva care a dovedit ca poate sa persevereze. Cineva care cunoaste munca asta si o ia in serios. Cineva care intelege problemele cu care se confrunta un presedinte, care stie ca nu sunt toate in alb si negru si ca nu pot fi rezumate in 140 de semne pe Twitter. Pentru ca, atunci cand ai codurile nucleare la indemana si esti comandantul suprem al armatei, nu poti lua decizii pripite. Nu poti fi prea sensibil si nu poti avea tendinta de a te razbuna. Trebuie sa fii calm, masurat si bine informat.'
2. Barack Obama, presedintele in exercitiu al Statelor Unite, si-a demonstrat sustinerea fata de Hillary Clinton cu inca un discurs puternic. Stiti, nimic nu te pregateste pentru cerintele Biroului Oval. Pana nu ai stat la acel pupitru, nu stii cum este sa gestionezi o criza globala sau sa trimiti oameni tineri la razboi. Dar Hillary a fost acolo. A fost parte din acele decizii. Stie care este miza deciziilor pe care le face guvernul nostru pentru familiile care muncesc, pentru varstnici, pentru micii intreprinzatori, soldati, veterani. Chiar si in mijlocul crizelor, ea ii asculta pe oameni, isi pastreaza calmul si trateaza pe oricine cu respect. Si, oricat de mici ar fi sansele, oricat de mult ar incerca altii sa o doboare, Hillary Clinton nu renunta niciodata. Aceasta este Hillary cea pe care o cunosc. Aceasta este Hillary pe care am ajuns sa o admir. Si de aceea pot sa spun cu incredere ca nu a existat vreodata o persoana mai calificata, barbat sau femeie, sa fie presedintele Statelor Unite.'
3. Meryl Streep este cunoscuta pentru rolurile ei, pentru Oscarurile pe care le-a castigat, pentru opiniile ferme legate de drepturile femeilor. Dar nu era, pana acum, cunoscuta pentru implicarea ei politica. Ei bine, Meryl a decis sa mearga la Philadelphia sa o sustina pe Hillary Clinton. Avand in vedere faptul ca cele doua au urmat aceeasi universitate (Yale) si ca sunt doar doi ani distanta intre ele, se prea poate ca admiratia manifestata de Streep sa se fi nascut cu mult timp in urma. Dovada si tipatul victorios cu care Streep si-a inceput discursul: Mai avem ceva lupta in noi, nu? Ce iti trebuie ca sa fii prima femeie orice? E nevoie de curaj. Si e nevoie de gratie. Deborah Sampson a fost prima femeie care a incasat un glont pentru tara noastra. A servit, deghizata in barbat, in armata continentala a lui George Washington. Si a luptat ca sa apere un document care nu o apara si pe ea. «Toti oamenii (men) sunt creati egali», spunea. Nici o mentionare a femeilor. (…) Hillary Clinton a suportat ceva atacuri in ultimii 40 de ani. Cum o face?! Asta vreau sa stiu. De unde isi ia curajul si gratia? De unde isi iau femeile noastre care sunt primele, deschizatoarele noastre de drumuri, puterea? Sandra Day OConnor. Rosa Parks. Amelia Earhart. Sally Ride. Deborah Sampson. Harriet Tubman. Shirley Chisholm. Madeleine Albright. Eleanor Roosevelt. Aceste femei au ceva in comun. Largimea mintii, plinatatea inimii. Si o pasiune arzatoare pentru cauza lor. Au deschis noi drumuri pe care sa mearga altii, barbati si femei. Generatie dupa generatie. Asta e Hillary. Asta e America. Si asta seara, la mai bine de 200 de ani dupa ce Deborah Sampson a luptat si la aproape o suta de ani de cand femeile au obtinut dreptul la vot, ati facut istorie. Si o sa faceti istorie, din nou, in noiembrie. Pentru ca Hillary Clinton va fi prima femeie presedinte. Si va fi un presedinte grozav. Si va fi prima intr-o lunga linie de femei. Si barbati. Care isi servesc tara cu curaj si gratie. Va fi prima, dar nu si ultima.'
4. Bernie Sanders, adversarul lui Clinton in lupta pentru nominalizarea democratilor, a fost si el prezent la Conventie si si-a rugat suporterii sa o sustina pe Hillary. Aceste alegeri sunt despre candidatul care intelege cel mai bine problemele cu care se confrunta tara si care ofera solutii reale. Nu vorbe mari, nu jigniri, nu diviziune sau frica. In aceasta tara avem nevoie de conducere care sa imbunatateasca vietile familiilor care muncesc, ale copiilor, ale batranilor, ale celor saraci si bolnavi. Avem nevoie de lideri care aduc oamenii impreuna si ne fac mai puternici, nu de lideri care insulta latinii, musulmanii, femeile, afro-americanii si veteranii. Dupa aceste criterii, orice observator obiectiv va conchide ca – bazandu-se pe ideile si modelul ei de leadership – Hillary Clinton trebuie sa devina urmatorul presedinte al SUA. Alegerea nu e nici macar grea. (…) O cunosc pe Hillary Clinton de 25 de ani. Mi-o amintesc drept acea prima doamna care a spart barierele privind rolul ei, cand a inceput sa lupte pentru accesul tuturor la sanatate. Am servit impreuna cu ea in Senatul SUA si stiu ca sustine fara frica drepturile copiilor. Hillary Clinton va fi un presedinte exceptional si sunt mandru sa fiu alaturi de ea asta seara.
5. Chelsea Clinton, fiica lui Hillary si a lui Bill Clinton, a vorbit despre relatia foarte personala cu mama sa. E o onoare sa fiu aici asta seara. Sunt aici ca o americanca mandra, ca o democrata mandra, ca o mama mandra. Si asta seara, in special, sunt aici ca o fiica mandra.(…) In noiembrie, o voi vota pe aceasta femeie care este mama si modelul meu. O femeie care si-a petrecut intreaga viata luptand pentru familii si copii. Votez pentru progresista care va proteja planeta de schimbarea climatica. Care va reforma sistemul nostru juridic. Care stie ca drepturile comunitatii LGBT+ sunt drepturile omului. Aici, acasa, dar si in toata lumea. Votez pentru o luptatoare care nu renunta niciodata si care crede ca intotdeauna putem face mai bine cand ne adunam si lucram impreuna. Sper ca, intr-o zi, copiii mei sa fie la fel de mandri de mine cum sunt eu de mama. Sunt recunoscatoare sa ii fiu fiica. Sunt recunoscatoare ca este bunica lui Charlotte si Aidan. Ma face sa ma simt mandra in fiecare zi. Si, mama, bunica ar fi fost atat de mandra de tine azi. Pentru cei care ne privesc de acasa, stiu din toata inima ca mama ne va face mandri ca presedinta.'
6. Lena Dunham si America Ferrera, vedete TV si doua dintre cele mai fervente sustinatoare ale lui Hillary Clinton, nu au ratat prilejul sa isi manifeste dezaprobarea fata de contracandidatul lui Clinton, Donald Trump. Sunt America Ferrera si, conform lui Donald Trump, probabil sunt o violatoare', a spus Ferrera, referindu-se la originile ei sud-americane. Buna, eu sunt Lena Dunham si, conform lui Donald Trump, corpul meu merita nota 2.' Fiecare dintre ele s-a caracterizat: ca un copil al unor emigranti din Honduras, am fost educata in scolile publice si uneori am avut nevoie si de o masa gratuita ca sa trec prin scoala', a spus Ferrera. Dunham a continuat: sunt pentru libertatea femeii de a face alegeri asupra corpului sau, sunt o feminista, o supravietuitoare a unui atac sexual cu o afectiune reproductiva cronica. Donald Trump crede ca ar trebui sa fiu pedepsita pentru ca imi exercit drepturile constitutionale.'
7. Si, in cele din urma, femeia care a facut posibila toata aceasta poveste a incheiat Conventia cu un discurs numit de analistii politici drept cel mai bun al ei de pana acum. Hillary Clinton a vorbit despre toate lucrurile pe care platforma ei politica le poate rezolva – de la inegalitatea veniturilor la rasismul sistemic, de la amenintarile teroriste la drepturile omului, si nu a ratat nici o ocazie sa il ironizeze pe contracandidatul sau, Donald Trump. Insa, desi a vorbit mult despre propriile atuuri si despre realizarile obtinute in zeci de ani de implicare publica, Hillary a vorbit relativ putin despre propria persoana. Printre lucrurile pe care le-a mentionat, insa, s-a numarat relatia ei cu mama ei. Cateva fraze esentiale din discursul sau istoric, mai jos.
Dar titlurile mele va spun doar ce am facut. Nu va spun si de ce. Adevarul este ca, in toti acesti ani in serviciul public, partea cu «serviciul» a fost intotdeauna pentru mine mai usoara decat partea «publica».'
Stand aici ca fiica mamei mele si ca mama fiicei mele, sunt fericita ca am ajuns in aceasta zi. Sunt fericita pentru bunicile si fetitele din toata lumea si pentru toate celelalte femei dintre ele.'
De cateva ori bune a trebuit sa ma ridic de jos si sa ma intorc in lupta. Ca aproape tot, si asta am mostenit de la mama mea. Ea nu mi-a permis sa renunt in fata vreunei provocari. Cand am incercat sa ma ascund de un hartuitor din vecini, ea mi-a inchis, la propriu, usa. Du-te inapoi, mi-a zis. Si avea dreptate. Trebuie sa le faci fata celor care te ataca.'
Foto: Arhiva Revistei Elle