10 motive care pot destrăma chiar și cea mai puternică relație

Dacă încă nu știi când anume este momentul potrivit să pui punct relației în care ești implicată, află în continuare care sunt semnele care arată că relația ta se poate destrăma.

10 motive care pot destrăma chiar și cea mai puternică relație

Uneori ne este foarte greu să conștientizăm faptul că relația noastră a luat sfârșit. Ne ambiționăm atât de tare să ținem lângă noi un partener care nu ne face fericite doar pentru a nu singure.

Și în mod cert ne putem întreba: de ce? Oare este atât de greu să fii singură? Oare atunci când suntem singure nu suntem fericite? Ei bine, află că și atunci când ești singură poți fi fericită, ba chiar mai mult dacă partenerul nu te aprecia și nu te iubea așa cum meriți.

O relație în care nu te simți apreciată, respectată și mai ales iubită este o relație care pe termen lung te poate afecta. Iar din acest motiv ar trebui să renunți la acea relație și să nu te gândești la faptul că îi poți răni sentimentele. Trebuie întotdeauna să te pui pe primul loc și să te gândești la fericirea ta.

Iar dacă te întrebai care sunt semnele care îți pot confirma faptul că relația ta se poate destrăma, iată care sunt ele:

1. Nu aveți aceleași viziuni

În mod clar, ne dorim alături de noi un partener care să împartă cu noi aceleași perspective de viață. Însă ce facem atunci când nu se întâmplă așa? Rămânem lângă partener și sperăm să se schimbe? Ei bine, răspunsul ar fi că trebuie să te gândești că nu poți avea un viitor lângă un bărbat care își dorește alte lucruri în viață față de tine. Un exemplu ar fi faptul că el își dorește un copil, iar tu nu ești pregătită pentru a avea unul, iar astfel poți simți o mare presiune din partea lui.

2. Nu vreți să ieșiți din zona de confort

Într-o relație, ar trebui ca atât tu, cât și partenerul să fiți deschiși unul cu celălalt și să nu vă feriți de ceea ce ar putea crede celălalt. Din acest motiv, dacă nici tu, și nici partenerul nu vreți să ieșiți din zona de confort, poate fi un motiv pentru care relația ta se poate destrăma. Chiar dacă este un drum destul de dificil de parcurs să ieși din zona de confort, important este să îți dorești să experimentezi, chiar alături de partenerul pe care îl ai. 

3. Vă neglijați

Atunci când nu ești în totalitate implicată în relație, acest lucru se poate reflecta asupra felului în care te comporți cu partenerul tău. Mai exact, dacă nu îți dorești să vă vedeți atât de des sau nu îi oferi gesturi de afecțiune, el ar putea înțelege că nu ești interesată de el și că nu îl iubești. Important este să fii deschisă și să nu te temi să vorbești cu el dacă simți că relația nu mai are un viitor.

4. Nu vorbiți sincer

Comunicarea este foarte importantă într-o relație și pe baza ei un cuplu poate gestiona cu ușurință conflictele. Din acest motiv, ar trebui să poți discuta despre absolut orice cu partenerul tău și să vă faceți conștienți că momentele vulnerabile fac parte din viața noastră, iar datorită lor ne putem cunoaște cât mai bine. Dacă simți că nu poți vorbi sincer cu partenerul tău, este un semn că relația se poate sfârși.

5. Vă criticați

Atât în relațiile sentimentale, cât și în cele profesionale, critica este foarte importantă deoarece ne ajută să ajungem la cea mai bună versiune a noastră. Însă, în momentul în care partenerul te critică în mod constant, iar el nu este niciodată mulțumit de tine, dorindu-și în permanență să schimbe câte ceva la tine, poate fi un semn că el nu mai e interesat de tine și că își dorește altceva. Important e să nu te lași afectată și să nu încerci să pari altcineva doar pentru a-i face pe plac.

6. Sunteți stresați

Stresul este unul dintre motivele care poate ruina o relație. Și spunem asta deoarece în momentul în care suntem stresați, nu mai acordăm o atenție atât de mare lucrurilor din jurul nostru, inclusiv unei relații. Chiar dacă te simți stresată, acordă-ți pauze de fiecare dată când simți nevoia și discută cu partenerul tău despre momentele în care te simți epuizată.

7. Nu gestionați conflictele din relație

Într-o relație conflictele apar tocmai pentru a-i determina pe parteneri să găsească modul prin care să se înțeleagă și să nu mai ajungă într-o asemenea situație. Cu toate că sunt greu de evitat, trebuie să înveți să lași de la tine și să îți dai seama că într-o relație, compromisurile sunt absolut necesare.

8. Nu vă asumați responsabilitatea

Atunci când ești într-o relație, este important să îți asumi de fiecare dată când greșești și să nu încerci să dai vina pe partener. Chiar dacă s-a întâmplat un lucru destul de neplăcut, trebuie să fii sinceră. De asemenea, dacă s-a întâmplat ca unul dintre voi să îl fi înșelat pe celălalt, cel mai bine ar fi să aveți o discuție deschisă și să încercați să vă dați seama dacă mai vreți să fiți unul alături de celălalt.

9. Nu aveți sentimente intense unul față de celălalt

Nu este deloc un sentiment plăcut ca partenerul să nu îți împărtășească sentimentele. Acesta este unul dintre motivele care pot duce la destrămarea oricărei relații. Cu toate că într-o relație contează și încrederea, respectul și devotamentul, sentimentele sunt cele care ne determină să ne implicăm într-o relație sau nu. Dacă nu mai ai sentimente față de partener sau mai mult, el nu mai are față de tine, un prim pas ar fi să vă gândiți la motivul care a dus la acest lucru și să vedeți dacă merită să mai fiți împreună.

10. Încă mai ai sentimente pentru fostul iubit

Dacă tot mai ai sentimente față de fostul iubit și te mai gândești la el, în mod cert nu ești pregătită să ai o nouă relație, iar ceea ce ar trebui să faci ar fi să vorbești cu iubitul tău și să îi spui acest lucru, chiar dacă este un lucru destul de dureros și îl poate răni. După o despărțire, ai nevoie de timp pentru a cântări situația și pentru a petrece timp doar cu tine și a-ți da seama de ceea ce îți dorești cu adevărat.

Citește și:
A renunța definitiv la fostele iubiri este cel mai bun lucru pe care îl poți face! Iată de ce

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video