Pentru Valentines Day, The Marmorosch Bucharest propune un weekend construit în jurul ideii de experiență: dining special, seri tematice și un brunch de weekend care completează zona de lifestyle a hotelului. Între 13 și 15 februarie, spațiile din interiorul hotelului devin puncte de întâlnire pentru cei care caută mai mult decât o simplă ieșire în oraș – o combinație de gastronomie, atmosferă și context social.
Cină gourmet dedicată Valentines Day – 13 & 14 februarie
A Gourmet Valentines Affair at The Marmorosch
Două seri dedicate gastronomiei, concepute ca o experiență de dining definită de calitate și atenție la detaliu. Meniul special creat pentru Valentines Day propune un parcurs culinar coerent, în care preparatele sunt construite în jurul ingredientelor atent selecționate și al unei estetici îmbietoare. Este o propunere pentru cei care caută un cadru rafinat, dar relaxat, în care mâncarea rămâne punctul central al serii. Cadrul elegant al hotelului completează seara, creând un context firesc pentru o experiență de dining atent construită.
14 februarie | 80s Inspired Dirty Dancing Valentines Night
Pe 14 februarie, Vault, barul aflat în fostul seif al hotelului, propune o seară cu tematică inspirată din estetica anilor 80 și din universul Dirty Dancing. Conceptul aduce în prim-plan muzica, cocktailurile și atmosfera de party, într-un context care iese din tiparul clasic al unei seri de Valentines Day.
Este o propunere pentru cei care preferă să marcheze Valentines Day într-un mod mai relaxat, cu accent pe socializare și entertainment, fie că vorbim despre cupluri, fie despre grupuri de prieteni care aleg să transforme data de 14 februarie într-un pretext pentru o ieșire diferită de rutina obișnuită.
15 februarie | New Vegas Show’ Valentines Weekend Brunch
Weekendul de Valentines Day continuă pe 15 februarie cu un brunch special, alături de duo-ul jazz „New Vegas Show’. Conceput ca o experiență relaxată, dar sofisticată, brunch-ul reunește preparate atent selecționate, băuturi rafinate și un sound care completează atmosfera de weekend, într-un cadru gândit pentru socializare și timp de calitate.
Este o invitație de a transforma Valentines Day într-un ritual de weekend – un moment de respiro, conversație și răsfăț, într-un format de social dining care încurajează întâlnirile informale. Brunch-ul încheie firesc seria de experiențe dedicate Valentines Day, oferind o alternativă de zi pentru cei care preferă un registru mai lejer, fără a pierde din rafinament.
The Marmorosch, ca destinație de lifestyle urban
Prin aceste evenimente, The Marmorosch își consolidează poziționarea ca destinație de lifestyle, nu doar ca hotel. Dining-ul, serile tematice și brunch-urile de weekend funcționează ca puncte de întâlnire pentru comunitatea urbană, pentru cupluri, grupuri de prieteni sau public interesat de experiențe fermecătoare, bine construite, într-un cadru premium, dar contemporan.
Pentru cei care își doresc o experiență completă, hotelul pune la dispoziție și pachete de cazare dedicate perioadei, oferind posibilitatea de a transforma Valentines Day într-un mini city break, chiar în centrul Bucureștiului.
Sursa foto: The Marmorosch