Timeless Confidence: H&M A/W 2025

Între nostalgie visătoare și atitudine rebelă, colecția H&M A/W 2025 rescrie povestea stilului ca expresie a încrederii interioare.

Între nostalgie visătoare și atitudine rebelă, colecția H&M A/W 2025 rescrie povestea stilului ca expresie a încrederii interioare.

Cine spunea că moda este doar despre haine nu a trăit intens magia unui sezon în care trecutul se reinventează la fiecare pas. Noua colecție H&M A/W 2025 Timeless Confidence propune o incursiune senzuală și rebelă în două lumi aparent opuse: eleganța glam a anilor 70 și energia nonșalantă a anilor 90, filtrate printr-o estetică contemporană care respiră libertate și rafinament.

H&M A/W 2025 Timeless Confidence – Chapter 1
H&M A/W 2025 Timeless Confidence – Chapter 1

Fotografiată la Londra de Anthony Seklaoui și Mitch Ryan și stilizată de Jacob K, campania îi aduce în prim-plan pe modelele momentului, Mona Tougaard, Vittoria Ceretti, Alex Consani, Sora Choi și Angelina Kendall, imaginea perfectă a unui stil ce transcende tendințele și devine atitudine.

Disponibilă din 12 septembrie, prima lansare explorează felul în care icon-urile stilului britanic de la finalul anilor 90 amestecau referințele vintage cu un aer sport și grunge. Rochii tip furou cu inserții de dantelă, bluze vaporoase din șifon și jachete din piele cu aspect uzat conturează un mix seducător de romantism decadent și atitudine stradală. Imprimeurile suprapun romburi peste carouri, iar accentele de roșu și albastru sport aduc un twist contemporan.

H&M A/W 2025 Timeless Confidence – Chapter 1
H&M A/W 2025 Timeless Confidence – Chapter 1

Din 2 octombrie, al doilea drop aduce o eleganță boemă, inspirată de farmecul anilor 70, tradusă prin jachete aviator supradimensionate cu guler din blană, fuste cu fermoar din piele ecologică și blană artificială reinterpretată în piese versatile – de la veste cu aer effortless la accesorii statement. Paleta cromatică rămâne sofisticată: tonuri de maro și vișiniu, neutre calde, contraste jucăușe de texturi și proporții.

H&M A/W 2025 Timeless Confidence – Chapter 2
H&M A/W 2025 Timeless Confidence – Chapter 2

Colecția joacă la fel de intens și în zona accesoriilor: genți tip bowling, plase oversized cu efect croco, mini-bags din blană și bijuterii eclectice cu motive florale vintage. Fiecare piesă invită la experimentare, la acel mix & match intuitiv care transformă o ținută într-o declarație de stil personal.

În final, Timeless Confidence nu este doar un titlu de campanie, ci un statement: moda se transformă într-un ritual intim al încrederii, unde nostalgie visătoare și rebel spirit coexistă în cel mai fresh mod posibil.

H&M A/W 2025 Timeless Confidence – Chapter 2
H&M A/W 2025 Timeless Confidence – Chapter 2

Colecția H&M A/W 2025 va fi disponibilă în magazine și online pe www.hm.com începând cu 12 septembrie (Chapter 1) și 2 octombrie (Chapter 2).

Foto: H&M

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial