SLASH, legenda Guns N’ Roses, vine la Rockstadt 2027. Festivalul deschide un nou capitol după o ediție de referință în istoria sa

Chitaristul care a definit sunetul unor generații de fani rock se află în prim-planul anunțului pentru ediția din 26–30 iulie 2027, de la Ghimbav. După 104.000 de participări cumulate și peste 45% public internațional în 2026, Rockstadt pregătește o nouă etapă de dezvoltare, cu o investiție importantă în artiști și producție.


Un joben, o chitară și un sunet pe care îl recunoști din primele note. SLASH, unul dintre cele mai emblematice nume din istoria rockului mondial și legendarul chitarist Guns N Roses, vine la Rockstadt 2027, unde va fi headliner în prima zi a festivalului, pe 26 iulie. Artistul se află în prim-planul noului anunț al festivalului, care va avea loc între 26 și 30 iulie, la Ghimbav, în județul Brașov, și marchează ambiția organizatorilor de a duce experiența Rockstadt la un nou nivel.


Pentru milioane de fani, Slash este imaginea însăși a rockului: riffuri devenite repere, solo-uri care au traversat generații și o prezență scenică imposibil de confundat. Chitara sa a dat identitate unor piese precum „Sweet Child O Mine’, „Welcome to the Jungle’, „Paradise City’ și „November Rain’, transformându-l într-unul dintre artiștii care au scris istoria genului.

Cu peste 100 de milioane de albume vândute de-a lungul carierei, un premiu Grammy și șapte nominalizări, Slash are un palmares pe măsura statutului său de legendă. Includerea în Rock & Roll Hall of Fame completează recunoașterea unui artist al cărui sunet a devenit parte din cultura rock mondială.

La Rockstadt, publicul îl va vedea în formula SLASH featuring Myles Kennedy & The Conspirators, proiectul alături de care artistul a lansat albume precum „Apocalyptic Love’, „World on Fire’ și „Living the Dream’ și a susținut concerte pe scene din întreaga lume. Întâlnirea dintre chitara lui Slash și vocea lui Myles Kennedy aduce la Ghimbav energia unui proiect cu o identitate proprie și cu o comunitate internațională de fani.


Prezența la Rockstadt vine într-un nou moment important pentru SLASH featuring Myles Kennedy & The Conspirators: lansarea albumului „Flying Blind’, programată pentru 26 februarie 2027. Piesa care dă titlul albumului aduce în prim-plan forța riffurilor și energia directă a proiectului, conectând stilul inconfundabil al lui Slash cu un nou capitol creativ. Concertul de la Ghimbav va aduce astfel în fața publicului un artist care continuă să creeze și să ducă mai departe sunetul care l-a consacrat.


Anunțul deschide perspectiva unei ediții în care legendele rockului mondial și forța scenei contemporane își vor găsi locul în aceeași experiență de festival. Pentru Rockstadt, aducerea unor artiști de asemenea anvergură susține direcția următoarei etape: un festival care atrage public din afara țării și care transformă România într-o destinație pentru concerte de talie internațională.

2027: un nou nume, aceeași comunitate, ambiții mai mari

Ediția din 2027 este cea de-a 13-a din istoria festivalului și marchează trecerea de la Rockstadt Extreme Fest la Rockstadt. Noua etapă continuă la Ghimbav, locația care a făcut posibil un salt important de amploare în 2026 și care oferă spațiu pentru dezvoltarea producției, a infrastructurii și a experienței publicului.


Organizatorii pregătesc o investiție importantă în line-up și producție pentru următoarea ediție. Prezența lui Slash este unul dintre reperele acestei construcții: un nume care leagă istoria rockului de ambiția unui festival românesc de a deveni o destinație internațională tot mai puternică.

104.000 de participări în cinci zile. Peste 45% public internațional

Noua ediție pornește de la rezultatele celui mai mare Rockstadt de până acum. Între 27 și 31 iulie 2026, prima ediție organizată la Ghimbav a înregistrat 104.000 de participări cumulate pe parcursul celor cinci zile, cu o medie de aproximativ 20.000 de participanți pe zi.


Peste 100 de trupe au urcat pe scenele festivalului, între care The Prodigy, Sabaton, Marilyn Manson, Helloween, Godsmack, Lamb of God, In Flames, Arch Enemy, Airbourne și Soulfly. Dimensiunea programului și ponderea publicului internațional confirmă creșterea festivalului și capacitatea sa de a aduce în România comunități reunite în jurul unor nume majore ale muzicii mondiale.

Peste 45% dintre participanți au venit din afara României. Alături de fanii europeni, la Ghimbav au ajuns oameni din Canada, Argentina și Chile, pentru care festivalul a devenit motivul unei călătorii de mii de kilometri. O parte dintre vizitatori și-au extins șederea pentru a descoperi Brașovul și împrejurimile, conectând experiența concertelor cu o vacanță în România.


„104.000 de participanți în cinci zile și, mai ales, faptul că peste 45% dintre ei au venit din afara României ne arată cât de mult a crescut Rockstadt. Avem oameni care traversează Europa și oameni care vin din Canada, Argentina sau Chile pentru festival. Pentru noi este extraordinar să vedem că Rockstadt devine motivul pentru care cineva alege să vină în România, să rămână câteva zile, să descopere Brașovul și întreaga regiune. Ghimbav ne-a permis să facem anul acesta un pas important și credem că suntem abia la începutul unei etape noi pentru festival’, declară Dan Zaharia, organizator Rockstadt.


Un festival care pune în mișcare o întreagă regiune

Creșterea Rockstadt se vede și dincolo de scene. Potrivit informațiilor centralizate la nivel local și incluse în bilanțul ediției 2026, capacitățile de cazare din Brașov, Râșnov, Codlea și localitățile din împrejurimi au ajuns la un grad de ocupare de 100% în perioada festivalului. Fluxul de vizitatori a generat cerere pentru transport, restaurante, magazine și servicii, distribuind impactul evenimentului în economia regională.

La Ghimbav, comercianții au putut funcționa 24 de ore din 24 pe durata festivalului, pentru a răspunde cererii suplimentare. Rockstadt contribuie astfel la dezvoltarea unui ecosistem în care muzica, turismul și businessurile locale se susțin reciproc.

Mutarea la Ghimbav a deschis și perspectiva unei infrastructuri permanente pentru evenimente. Potrivit bilanțului ediției 2026, investiția în amenajarea și dezvoltarea zonei ajunge la aproximativ 10 milioane de euro. Spațiul va rămâne destinat proiectelor culturale și de entertainment, iar potențialul său de dezvoltare este estimat la evenimente de până la 80.000 de participanți.

Noua locație, validată de comunitate

Amploarea festivalului este completată de evaluarea experienței publicului. În studiul post-eveniment realizat pe 1.085 de respondenți, locația de la Ghimbav a obținut un scor de 4,38 din 5 pentru spațiu, organizare și atmosferă. Spațiul mai generos a fost cel mai frecvent menționat spontan între aspectele apreciate la ediția 2026.

Categoria siguranță, echipă și staff a primit cel mai mare scor din studiu: 4,71 din 5. Rezultatele arată că dezvoltarea festivalului poate continua cu atenție la confortul publicului și la experiența comunității care l-a făcut să crească.

Cu Slash în prim-planul noului anunț, o locație care permite dezvoltarea pe termen lung și rezultatele unei ediții record, Rockstadt 2027 pregătește cinci zile în care Ghimbavul va reuni din nou fani din întreaga lume. Biletele pentru ediția din 26–30 iulie 2027 sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului și pe iabilet.ro. Noi nume din line-up vor fi anunțate în perioada următoare.

Fanii Rockstadt pot profita deja de oferta Early Bird și își pot cumpăra biletele pentru următoarea ediție la un preț special, disponibil pe rockstadtextremefest.ro. Biletele de tip Early Bird disponibile pentru o perioadă limitată.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial