Fundația Humanitas „Aqua Forte și Editura Humanitas organizează miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, gala dedicată Premiului „Monica Lovinescu 2026.
Premiul „Monica Lovinescu, acordat de Fundația Humanitas „Aqua Forte, a fost înființat în 2023, an care a marcat centenarul nașterii uneia dintre femeile remarcabile ale istoriei României moderne. Spre deosebire de majoritatea premiilor existente în prezent, care privilegiază beletristica, Premiul „Monica Lovinescu este dedicat cărților de nonficțiune din zona umanistă și unor demersuri intelectuale curajoase, de anvergură.
Pentru a patra ediție a acestui premiu au fost luate în considerare cărțile publicate în intervalul aprilie 2025 – septembrie 2026.
Membrii juriului sunt: Alexandru Călinescu, Ioana Pârvulescu (președintă) și Răzvan Purcărea.
În seara de 11 noiembrie, pe scena Ateneului Român, pianistul George Todică, laureat al Concursului Internațional „George Enescu, va interpreta Impromptu în fa minor, op. 142 nr. 1, D 935 de Franz Schubert și Reflets dans leau și Clair de lune de Claude Debussy, urmate de Balada nr. 1 în sol minor, op. 23 de Frédéric Chopin.
În partea a doua a evenimentului, veți putea urmări dialogul dintre Gabriel Liiceanu și Ioan Stanomir cu tema „Confruntarea cu trecutul, urmat de decernarea Premiului „Monica Lovinescu 2026 de către președinta juriului, Ioana Pârvulescu.
Evenimentul va fi prezentat de Marius Constantinescu.
Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Eventbook.