Una dintre plantele cu beneficii multiple asupra organismului este soia. Aceasta face parte din familia leguminoaselor, cu boabe ce cresc în păstăi. Printre cei mai importanți producători la nivel mondial se numără Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina, dar și țări asiatice precum Japonia sau Coreea de Sud. Înălțimea la care poate ajunge soia este de peste 2 metri datorită florilor auto-fertilizante de culoare albă sau în nuanțe de mov. Semințele plantei pot fi galbene, verzi, maro, negre sau bicolore.
Cum se consumă soia? În principal este consumată sub formă de boabe, însă din această plantă se mai produce făină pentru a realiza diverse produse de panificație. Nu în ultimul rând, din laptele obținut din această leguminoasă se prepară tofu, un aliment ce merită să fie integrat într-o multitudine de rețete. De menționat este totuși faptul că specialiștii recomandă un consum moderat de soia, limita fiind de 25g/zi.
Principalele tipuri de soia sunt cele verzi, roșii, galbene sau negre. Cel mai răspândit soi este cel galben, utilizat pentru a produce lapte de soia, tofu, tempeh și tamari. În plus, ajută și la producția de făină de soia pentru coacere. Ce beneficii pentru organism are consumul acestei plante? Află în rândurile de mai jos!
O dietă bogată în alimente pe bază de soia reduce riscul producerii unor boli cardiovasculare, cum ar fi accidentul vascular cerebral și bolile coronariene. În plus, o analiză a studiilor clinice arată că 4 până la 50g de proteine din soia pot reduce semnificativ nivelul colesterolului total din sânge, nivelul colesterolului LDL (rău) și al trigliceridelor, crescând în același timp moderat nivelul colesterolului HDL (bun).
Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite a constatat, de asemenea, că adulții care includ zilnic cel puțin 25g de proteine din soia (aproximativ 4 porții) într-o dietă săracă în grăsimi saturate pot reduce colesterolul LDL cu aproximativ 3 – 4%.
Totodată, studiile arată că soia poate contribui la reducerea riscului de cancer la sân sau prostată datorită compușilor din plantă, printre care se numără izoflavonele și lunasina.
Alte beneficii importante pentru sănătate pot fi regăsite mai jos:
– Ajută la scăderea tensiunii arteriale;
– Îmbunătățește nivelul vaselor de sânge, oferind o mai mare elasticitate pereților arterelor;
– Îmbunătățește sănătatea oaselor;
– Îmbunătățește funcția cognitivă și memoria vizuală;
– Îmbunătățește calitatea somnului și elimină insomniile;
– Contribuie la menținerea unui nivel optim de colesterol;
– Reduce riscul de ateroscleroză;
– Previne apariția osteoporozei, fiind o sursă bună de calciu și magneziu.
Pe lângă multiplele avantaje nutriționale, soia este un aliment extrem de sănătos și versatil. Această plantă poate înlocui cu succes carnea din alimentație și îți recomandăm să încerci diverse rețete precum mâncarea de soia cu ciuperci, chiftelele sau șnițelele. Soia integrală include niveluri ridicate de proteine, fără grăsimi saturate, te ajută să beneficiezi de mese echilibrate, sățioase și benefice organismului astfel încât să menții o dietă sănătoasă.