5 vitamine și suplimente recomandate pentru păr și unghii sănătoase

La fel ca orice altă parte a corpului, și părul are nevoie de o varietate de nutrienți pentru a-și păstra sănătatea și a crește. [1] De asemenea, țesutul care formează unghiile este produs în permanență, așa că un aport adecvat de vitamine și minerale poate susține creșterea și poate asigura forța unghiilor nou formate. [2]


Deși vârsta, factorul genetic și hormonii pot influența creșterea părului, aportul optim de nutrienți este cheia. De fapt, numeroase deficite nutriționale sunt asociate cu fenomenul de cădere a părului. [1] Și o schimbare în aspectul, textura și forma unghiilor poate indica un deficit nutrițional. [2] Mai jos vom prezenta câteva vitamine și minerale care pot susține sănătatea părului și unghiilor.

1. Biotina

Biotina face parte din complexul de vitamine B și este cunoscută și sub numele de vitamina B7, coenzima R și vitamina H. [2] Aceasta se numără printre cele mai cunoscute vitamine utilizate pentru creșterea părului, iar studiile sugerează o conexiune între deficiența de biotină și căderea părului. Substanța este deseori utilizată de către cei care se confruntă cu un astfel de fenomen. [1]


Alimentele și suplimentele bogate în biotină ar putea ajuta și la întărirea unghiilor fragile. Substanța promovează o creștere sănătoasă și ajută în metabolismul aminoacizilor care construiesc proteine, esențiale pentru creșterea unghiilor. [2]

2. Alte vitamine B

Alte vitamine B ajută la crearea globulelor roșii din sânge, care transportă oxigen și nutrienți către scalp și foliculii de păr. Aceste procese sunt importante pentru creșterea părului. [1] Nutrienții sunt importanți și pentru dezvoltarea unghiilor și producerea de noi celule. [2]

3. Vitamina C

Efectul radicalilor liberi este acela de a stopa creșterea și de a cauza îmbătrânirea părului. Vitamina C este un antioxidant puternic care oferă protecție împotriva stresului oxidativ cauzat de acești radicali liberi. În plus, corpul are nevoie de această vitamină pentru producția de colagen. [1] Această proteină asigură forma, forța și integritatea multor țesuturi și este substanța de bază din unghii și păr. [2]


4. Fierul

Fierul reprezintă centrul globulelor roșii, care transportă oxigenul către organe și către fiecare celulă din corp, inclusiv unghii [2] și păr [1]. Deficiența de fier, sau anemia, poate duce la un aspect ușor vălurit și la o formă mai concavă a unghiilor [2], dar și la căderea părului [1].

Vitamina C ajută la absorbția de fier. [1] Corpul absoarbe mai bine fierul din sursele de hrană de origine animală decât din cele de origine vegetală, însă consumul produselor bogate în vitamina C împreună cu o sursă de fier vegetală îmbunătățește absorbția. [2]


5. Zincul

Zincul joacă un rol important în creșterea și repararea țesutului care compune părul și ajută la buna funcționare a glandelor sebacee din jurul foliculilor. [1] Acesta influențează numeroase procese din organism, inclusiv dezvoltarea și diviziunea celulară. Unghiile sunt compuse dintr-un tip de celulă care se dezvoltă și se divizează rapid, așadar au nevoie de o sursă stabilă de zinc pentru o creștere sănătoasă. [2]

Căderea părului este un simptom comun al deficienței de zinc [1], iar un aport inadecvat al acestui mineral poate contribui la degenerarea unghiei, cauzând apariția unor pete de culoare albă. [2]


Consumând alimente bogate în vitamine, minerale și nutrienți variați este cel mai bun mod de a menține și a îmbunătăți sănătatea unghiilor [2] și de a susține creșterea părului. Totuși, dacă dieta nu este suficientă pentru a suplini aceste nevoi, suplimentele pot fi de ajutor. [1] Poți încerca suplimentele alimentare Anacaps, care conțin numeroase vitamine ce susțin creșterea părului și sănătatea unghiilor. Consultă medicul înainte de a începe să iei suplimente alimentare.


Referințe:

1. McDonell, Kayla. The 5 Best Vitamins for Hair Growth.’ Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/nutrition/best-vitamins-hair-growth. Published August 17, 2021. Accessed May 18, 2022.

2. Goodson, Amy. Top 8 Vitamins and Nutrients for Healthy, Strong Nails.’ Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/nutrition/vitamins-for-nails. Published July 18, 2018. Accessed May 18, 2022.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial