Unii bărbați amână consulturile și tratamentele medicale specializate din diverse motive, inclusiv din cauza unor factori de natură personală sau socială. Cu toate acestea, amânarea unui consult poate avea consecințe grave pentru sănătatea lor. Diagnosticul și tratamentul necesar în stadiile incipiente ale unor afecțiuni pot preveni complicații ulterioare mai grave. Iată ce simptome nu ar trebui ignorate în cazul bărbaților și pe care ar trebui să le adreseze unui medic specialist.
Hematuria
Hematiile in urina (urinarea cu sânge) sunt un motiv de îngrijorare și un simptom principal al cancerului de prostată sau al unei prostate mărite. Unele probleme ale rinichilor pot provoca, de asemenea, sânge în urină, la fel ca și infecțiile urinare. Această manifestare clinică poate avea mai multe cauze, de aceea bărbații trebuie să consulte imediat medicul pentru o evaluare specializată.
Nivel PSA anormal
PSA (antigenul specific prostatic) este o proteină produsă în principal de prostată și este utilizată adesea în depistarea și analizele de cancer de prostata. În mod normal, nivelul PSA în sânge este foarte scăzut. Cu toate acestea, atunci când există o schimbare sau un nivel mai mare de PSA în sânge, acest lucru poate indica prezență a cancerului sau altor afecțiuni ale prostatei.
Urinare frecventă (polakiurie)
Dacă pacienții simt nevoia a urina foarte des în timpul nopții, acest lucru poate fi un simptom al diabetului. Urinarea frecventă poate fi, de asemenea, un simptom ce indică alte afecțiuni ale rinichilor. Diagnosticul precis depinde de o evaluare medicală amănunțită, care poate include analize de sânge, teste de urină și, în unele cazuri, imagistica medicală. Orice schimbare semnificativă în frecvența urinară ar trebui să fie discutată cu un medic, pentru a identifica cauza subiacentă și pentru a iniția tratamentul corespunzător, dacă este necesar.
Dureri în zona abdominală
Durerile în zona abdominală sau lombară pot apărea în stadiile mai avansate de cancer la rinichi, în special atunci când tumora s-a dezvoltat suficient pentru a exercita presiune sau a afecta organele și țesuturile din jur. Cu toate acestea, durerile abdominale pot fi cauzate și de multe alte afecțiuni, cum ar fi problemele digestive, infecțiile sau problemele musculare. Cauzele sunt variate și și necesită evaluare medicală adecvată pentru a identifica cauza exactă a durerilor abdominale.
Dureri în timpul urinării
Durerea sau senzația de arsură în timpul urinării poate indica o serie de condiții medicale. Aceasta este o problemă comună și, în cele mai multe cazuri, este cauzată de o infecție a tractului urinar. Cu toate acestea, în unele cazuri, diagnosticul este diferit. Medicul urolog va efectua o evaluare pentru a determina dacă este prezentă o infecție și poate recomanda un tratament specific pentru a ameliora durerea.
Toate aceste simptome nu trebuie ignorate deoarece pot fi semne preventive ale unor probleme de sănătate care necesită atenție medicală.
Sursa foto: Freepik
Bibliografie:
· www.foundationhealth.org, https://www.foundationhealth.org/our_community/fhp_healthbreak/5_signs_men_should_see_a_urologist, accesat la 17.10.2023;
· www.tomahhealth.org, https://www.tomahhealth.org/wellness/5-symptoms-you-shouldnt-ignore/, accesat la 17.10.2023;
· www.everydayhealth.com, https://www.everydayhealth.com/mens-health-pictures/ten-health-symptoms-men-shouldnt-ignore.aspx, accesat la 17.10.2023.