Romina Gingașu susține că nu s-a gândit niciodată la divorț și nici nu există această idee în relația cu soțul ei.
Romina Gingașu (33 de ani) și Piero Ferrari (79 de ani), fiul legendarului fondator al companiei Ferrari, Enzo Ferrari, și-au început povestea de dragoste acum aproximativ opt ani, după o întâlnire întâmplătoare în care ea, în calitate de vânzătoare de avioane private, încerca să îi prezinte un avion marca Bombardier. Cei doi au continuat interacțiunea cu o cină la invitația lui Piero, iar de atunci sunt nedespărțiți.
Cuprins
Romina Gingașu a făcut dezvăluiri rare despre relația cu soțul ei, mărturisind că nu se lasă afectată de criticile pe care le primește din cauza diferenței de vârstă dintre ea și Piero Ferrari.
„Nu m-am lăsat niciodată afectată de critici, deoarece nu am obligația de a da explicații nimănui. Nu am obligații în general, iar deciziile mele personale sunt responsabilitatea mea, nu a altora”, a povestit ea pentru VIVA!.
Cei doi au sărbătorit recent 8 ani de relație, iar românca spune că unul dintre punctele forte ale relației lor este respectul care există între ei.
„Romantismul nostru nu este atât de special ca în alte cupluri. Dar ne scriem scrisori cu gânduri frumoase, ne spunem cuvinte de apreciere în momentele de nevoie sau pur și simplu – Piero Ferrari este un gentleman. Suntem parteneri și există mult respect între noi”, a mărturisit românca.
Romina Gingașu susține că nu s-a gândit niciodată la divorț și nici nu există această idee în relația cu soțul ei.
„Divorțul nu intră în discuție, deoarece nu ne vedem altfel. Eu nu mă văd în altă parte. Viața mea este lângă el. Depășim momentele dificile ușor, pentru că presiunea în cuplul nostru vine din business, nu din probleme personale”, a mai spus ea.
Romina Gingașu și Piero Ferrari s-au căsătorit în 2021 într-o ceremonie intimă pe insula italiană Capri. La nunta lor, Piero a surprins-o pe soția sa invitându-l pe Al Bano, un cântăreț renumit internațional, să performeze pentru invitați. Deși sunt căsătoriți, Romina a ales să nu adopte numele Ferrari.
În ultima vreme, cei doi au vizitat frecvent România, unde au luat parte la diverse evenimente, întărind legăturile cu țara natală a Rominei.
„Nu sunt în buletin Ferrari, eu sunt Romina Gingașu. Nu am luat numele de Ferrari, deși suntem căsătoriți. Numele este marcă înregistrată și a fost decizia mea, altfel nu aș fi putut să fac nimic în viața mea după”, a spus Romina în podcastul „Acasă la Măruță”.
Romina Gingașu vorbește cu multă admirație despre soțul ei, Piero Ferrari, subliniind că relația lor nu a fost niciodată despre bani. Ea a mărturisit că, încă de la început, a fost conștientă că averea lui Piero nu va deveni vreodată a ei, iar acest lucru nu a influențat în niciun fel legătura lor. Romina a apreciat în special calitățile umane ale lui Piero, precum modestia și generozitatea, și a subliniat că se bucură de viața pe care o au împreună, bazată pe afecțiune și respect reciproc.
„Pe Piero îl ador, îl iubesc. Eu pentru Piero sunt capabilă de orice, iar când spun orice… înseamnă orice. Poate să aibă miliarde de euro, pentru că nu vor fi niciodată ale mele și ale niciunei alte soții, iubite sau etc… pentru că sunt ale lui. (…) Între mine și Piero este o legătură foarte strânsă și care va fi pentru totdeauana și vreau să spun asta foarte clar.”
foto: Instagram