“Cyber safari” este conceptul campaniei de primavara-vara M Missoni. Nuantele intense, imprimeurile extravagante si tricotajele fine se “impletesc" intr-o colectie ce pune accent pe forme inovative si combinatii contrastante de culori. Celebrelor tricotaje zig-zag care poarta semnatura Missoni li se adauga tesaturile de poplin din bumbac, crepe-ul din China, jerse-ul, lana si organza.
Pentru precolectia de primavara-vara, stilul non-conformist al fetelor cu skateboard-uri, de pe coasta de vest a Americii, a reprezentat sursa de inspiratie folosita de casa de moda italieneasca. Piese vestimentare sporty-chic, dar si un caleidoscop de culori care se intrepatrund, sunt punctele forte ale colectiei. Aceasta surprinde prin asocieri neasteptate de item-uri vestimentare: fustele sunt combinate cu colanti tricotati, tricourile cu maneca scurta sunt suprapuse peste bluze cu maneca lunga, jachete parka sunt juxtapuse rochiilor asimetrice, iar pantalonii in stil harem sunt purtati in combinatie cu sandale cu toc inalt. Ca accesorizare, M Missoni propune sepci, borsete, rucsacuri transparente si sandale cu talpa groasa din cauciuc si barete elastice.
Pentru vara, femeia M Missoni pleaca intr-un safari urban' ce evoca fauna si flora junglei. Tonurile vibrante de verde, albastrul cobalt, turcoazul si fucsia energizeaza' tinutele compuse de item-uri vestimentare relaxate. Pantalonii in stil harem si rochiile peste genunchi cu croieli atipice sunt purtate cu sandale cu platforma si genti din rafie cu inele colorate care vor deveni „must have”-ul verii.
Disponibila in magazinul Sport/Couture din Baneasa Shopping City, colectia de primavara-vara 2014 M Missoni poarta amprenta celor trei generatii de femei din familia Missoni.