Când te gândești la un viitor partener îți vin în minte o serie de trăsături fizice care ar fi mai mult decât binevenite, stilul de viață, elemente ce țin de dezvoltarea lui emoțională. Practic întreaga ta atenție este asupra lui, căsuțe pe care acesta să le bifeze. Oare nu asta se petrece și când ești deja într-un cuplu? Atentă la ce vrea, ce își dorește partenerul, cum este mai bine pentru el? Ori atentă la ceea ce greșește, mai mult sau mai puțin flagrant, dar care apoi este amplificat tot de către tine? De fiecare dată te pierzi din vedere pe tine, iar regulile acestea de urmat se traduc și într-o creștere personală a ta, în schimbările pe care să le faci în folosul tău, chiar dacă inițial sunt incomode.
Comunicarea e o materie de 10?
De multe ori înțelegem greșit comunicarea. Cum că e ok să spui absolut tot, fără filtru, fără rezervă. Să spui mai mult decât este necesar e o formă de sabotare, de exemplu, informații din fostele tale relații. Să spui mereu cum te simți, ce te deranjează, indiferent cât de abrupt sau fără tact nu este din nou comunicare. Dai afară, te ventilezi, poate chiar rănești în timp ce faci asta. Este doar despre tine. Comunicarea corectă presupune alegerea corectă a momentului, a vorbelor, exprimării, a tonalității vocii, și, mai ales, implică prețioasa ascultare și a partenerului. Nu e de ajuns să fii transparentă. Și situația poate fi inversă: un partener care umple camera și spațiu, care face să fie doar despre el, pe tine nici măcar nu te aude, nu te ascultă. Vrei asta?
Alegerea conștientă și asumată…
… de a depune efort, chiar unul atent plănuit, nu doar spontan și în funcție de starea de spirit. Sigur, că pot fi momente dificile de viață când resursele interne sunt foarte puține. Și chiar și atunci e necesar să vedeți reciproc cum anume vă puteți hrăni relația prin lucruri mici, dar cu efect cumulativ. Chiar decizi să te alegi zilnic, să pui pe pauză anumite supărări, să creezi un spațiu sigur și de suport. Acest aspect poate că nu este vizibil la începutul relației când partenerul se străduiește să te cucerească, dar e un reper pentru mai târziu. Și subliniază contribuția ta, nu doar în prima parte a relației când și tu vrei să-i arăți că ar fi de-a dreptul norocos să te aibă.
Identitatea și creșterea personală
Fuziunea sufocă la maturitate, iar ea e firească pentru copiii dependenți de mamele lor, nu pentru o femeie dependentă de un bărbat sau un bărbat care nu se poate descurca singur fără sprijinul partenerei. Îți poți păstra identitatea în cuplul în care te afli? Îi permiți asta noului tău partener? Există sprijin reciproc pentru atingerea obiectivelor personale sau apar competiția, resentimentele, frustrarea că unul dintre voi a reușit primul, și nu bucuria onestă, celebrarea acelei reușite?
Răbdare… dar câtă?
E nerealist să crezi că totul va merge grozav, nu vor fi probleme, certuri, viziuni diferite. E nerealist să crezi că nu vei fi în situația să ierți. Important este ce să ierți și care este pragul răbdării. Aici intervin valorile și principiile tale, cum reacționează partenerul după situațiile în care el a greșit. Își asumă, repară, își schimbă ulterior comportamentul? Sau se așteaptă să treci peste?
Citește și:
Nu te simți apreciată de partenerul tău? Cum să-l ghidezi într-o manieră corectă
Foto: PR